Unitatea anti-KGB, trasă pe sfoară la Iaşi

Ofiţeri ai fostei UM 0110, unitatea "anti-KGB" a Securităţii, dezvăluie scenariul după care au fost traşi pe sfoară de agenţii ruşi. Au fost momiţi spre Iaşi la 14 decembrie pentru a scăpa din vedere pregătirea acţiunilor de la Timişoara, ce-aveau să izbucnească două zile mai târziu.

Unul dintre ofiţerii "anti-KGB" dez­vă­luie în premieră că, în conformitate cu planurile celor care au pus în scenă Revoluţia din decembrie 1989, declanşarea acesteia trebuia să aibă loc la Iaşi. Dar, pentru că Securitatea a dejucat această acţiune, serviciile ruse şi "observatorii" occidentali au aplicat "v­a­ri­anta B": Timişoara. Astfel, ope­ra­ţi­u­nea iniţială de la Iaşi devenea doar una de diversiune. Unul dintre cei doi ofiţeri care au acceptat dialogul cu Jurnalul Na­ţi­onal a prefe­rat să-şi păstreze anonimatul. Motivul? "Pentru liniştea mea şi a familiei mele." Nu vom mai menţiona decât faptul că iniţialele folosite, I.D., sunt cele corespunzătoare numelui ofiţerului.


"SERVICIILE SOVIETICE COLABORAU CU CELE AMERICANE, ÎN ROMĂNIA"
Ofiţerul de la fosta UM 0110 menţionează că mărturiile sale se bazează pe operaţiunile la care a participat, dar şi pe cele aflate din discuţiile profesionale purtate cu colegii săi. În preambulul discuţiei noastre, ofiţerul susţine că "încă din 1985, când Gorbaciov a venit la putere în URSS, KGB şi GRU colaborau cu CIA precum doi buni colegi de birou, pe teritoriul României întâlnindu-se deseori pentru schimburi de informaţii.

Reţineţi că această colaborare nu depăşea graniţele scopului comun: înlăturarea lui Ceauşescu. Motivele lor erau diferite, dar convergente. Reţeaua descoperită de noi în România era, la nivelul anului 1989, de aproximativ 600 de oameni, în afara celor exploataţi în orb. La această reţea se mai adaugă cele ale «sateliţilor»: unguri, bulgari, polonezi RDG-işti, cehoslovaci şi chiar sârbi. Cu toţii erau coordonaţi de ruşi şi de americani", dezvăluie I.D.


"«REVOLUŢIA» ERA SINGURA METODĂ ACCESIBILĂ"
În ceea ce priveşte operaţiunile propriu-zise, de înlăturare a dictaturii cea­u­şiste, I.D. spune că provocarea unor nu­cle­e de revoltă era singura metodă accesibilă, în acest sens existând, de-a lungul timpului, mai multe tentative. Ruşii şi americanii ar fi ajuns la această conclu­zie, după ce alte metode au eşuat. Se re­fe­ră la tentativele de racolare a unor membri din Comitetul Central, membri care nu ar fi cedat din cauza fricii de Securitate, dar şi pentru că se aflau în "dulcele" vârf al piramidei. "De altfel, membrii CC-ului erau prea laşi şi lipsiţi de perso­na­­litate ca să îşi asume riscul unei astfel de colaborări. Dovadă că singurii care au acceptat au fost cei «traşi pe dreapta», din grupul lui Brucan, cei care nu aveau ce pierde", spune I.D.
TENTATIVA DE REVOLTĂ DE LA ARAD, 1988
Pe lista tentativelor eşuate de a înlătura regimul Ceauşescu este inclusă şi cea de la Iaşi, dar ofiţerul dezvăluie că înaintea acesteia au mai fost şi altele. Una dintre cele la care a acceptat să facă referire, con­­s­i­derând-o ca fiind şi cea mai remarcabilă, este cea de la Arad. "În 1988, trebu­ia să aibă loc un eveniment comemorativ despre revoluţionarii maghiari de la 1848. La Arad trebuia să vină ambasadorul Un­gariei la Bucureşti, însoţit de câţiva diplomaţi, care de fapt erau agenţi ai serviciului maghiar de spionaj. De asemenea, din Ungaria trebuia să vină câteva autobuze pline cu tineri UTC-işti de-ai lor. UTC-işti în ghilimele, pentru că ăia erau cu totul altceva."

Ce să mai vorbim, deja se aprobase oficial, placa aia comemorativă era amplasată pe mijlocul bulevardului principal al Aradului, pe fâşia verde, iar toţi cetăţenii de etnie maghiară din jurul municipiului erau invitaţi să participe la eveniment. Se sconta ca aici să se provoace o revoltă, iar ambasadorul Ungariei se retrăgea imediat, lăsând în urma lui o revoluţie", dezvăluie ofiţerul, pentru a continua cu modul în care Securitatea a dejucat această acţiune.

"«Întâmplător», tocmai atunci, în jurul locului în care urma să se desfăşoare evenimentul «comemorativ», la sugestia noastră, a fost organizat un concurs de carting al pionierilor, chiar pe bulevardul respectiv. Iar pentru ca participanţii la ceremonia maghiarilor să nu fie accidentaţi de aceşti «bolizi ai şoselelor», oficialii unguri au fost îngrădiţi pe fâşia verde, în timp ce plebea maghiară nu a mai fost lăsată să intre în acest spaţiu pentru a nu perturba concursul de carting.

Între timp, la graniţe, sub pretexte birocratice, autobuzele cu aşa-zişii UTC-işti maghiari au fost blocate câteva ore de autorităţile de frontieră. Evident, tot la solicitarea noastră. În aceste condiţii, ambasadorul Ungariei a rămas să vorbească doar câtorva curioşi. Oricum, s-a prins că tot planul lor a fost dejucat", îşi aminteşte, oarecum amuzat, fostul ofiţer anti-KGB. În ceea ce priveşte "dăruirea" ungurilor de a susţine operaţiunile serviciilor sovietice şi americane, aceasta este explicată prin aceea că sperau ca recompensa să fie Transilvania.

"Practic, pentru acest deziderat absurd, ungurii erau lacheii sovieticilor. Tot ei i-au ajutat pe ruşi în înlăturarea lui Erich Honecker. După venirea lui Gorbaciov la putere, ungurii au fost încurajaţi şi actionau şi pe cont propriu. Organizaseră tabere de instruire a fugarilor români, dar spionajul nostru a aflat şi şi-a infiltrat câteva zeci de astfel de fugari. În ultimul an, în 1989, ungurii deveniseră atât de insistenţi, încât şi-au condiţionat ajutorul cu obţinerea Transilvaniei. Ţin minte, mot-a-mot, după o înregistrare, că un «diplomat» rus le-a promis: «După ce cade cocina asta de la Bucureşti. Aveţi răbdare!»", mărturiseşte I.D.
TĂRGU-MUREŞ - 1990, ULTIMA PROVOCARE DE REVOLTĂ
I.D. arată că operaţiunea de la 15 martie 1990, de la Târgu-Mureş, a fost ultima în­cercare a serviciilor ruseşti şi americane de a da satisfacţie ungurilor prin aplica­rea metodei mai sus-amintite: provoca­rea unei aşa-zise revolte. Ofiţerul po­ves­teşte şi un episod "operativ": "O sursă, et­nic maghiar din Harghita, mi-a povestit cum un prieten de-al său, Atila D., a plecat la 1 martie în RFG, la Mün­chen, la o familie de prieteni de-ai săi. Precizez, şi o să vedeţi de ce, că la Mün­chen se afla şi atunci o bază NATO, a ame­ricanilor. Prietenul munchenez al harghiteanului nostru l-a anunţat: «Fata noastră este căsătorită cu un ofiţer NATO, american, aşa că ia aminte la ce-ţi spun. Întoarce-te în România, ia-ţi familia, li­chi­dează tot şi veniţi aici, fiindcă în Ar­deal o să fie pro­bleme mari». Atila D. s-a întors acasă, dar familia lui nu a fost de acord să plece, mai ales că aveau un copil de câteva luni. Însă ceea ce ştiau prietenii lui munche­nezi de la ofiţerul NATO s-a adeverit".


"REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE TREBUIA SĂ IZBUCNEASCĂ LA IAŞI!"
Între Arad şi Târgu-Mureş a fost Iaşiul. Sursa noastră spune că, în prima ju­mă­ta­te a lunii decembrie, la Iaşi a fost înfiinţat un comandament al Securităţii, coordonat de UM 0110. Au fost trimişi acolo comandantul unităţii, generalul Niculicioiu, adjunctul său, Vasile Lupu, dar şi ofiţeri de la Direcţiile I şi III.

Asupra celor întâmplate la Iaşi, ofiţerii fostei UM 0110 susţin uneori teorii diferite, ca "nuanţă". Unul dintre ofiţerii cu care am stat de vorbă susţine că a fost o simplă diversiune: "Au împrăştiat manifeste, şi pentru asta au fost trimise la faţa locului condu­cerea unităţii şi efective masive. Or, pentru a-i depista pe cei care au împrăştiat astfel de manifeste nu era nevoie de atâ­ţia oameni. În timp ce ăştia erau masaţi la Iaşi, ruşii acţionau la Timişoara. Oare de ce? Mai ales că noi aveam înregistrări cu consulul de la Timişoara, care îl suna aproa­pe zilnic pe ambasadorul de la Bucureşti pentru a transmite: «Mai aştep­taţi», «Încă o zi», «Mai stăm puţin». Deci, ştiam că ni se pregăteşte ceva în zona aceea", declară unul dintre ofiţerii fostei UM 0110, sub protecţia anonimatului.

Acesta spune că la Iaşi ofi­ţe­rii au sesizat un aflux anormal de mare de cetăţeni moldoveni, care, curios, se de­plasau spre vestul ţării. "Or, noi ne întrebam ce caută ăştia în zona aia, când ei au rude cu preponderenţă în zona Mol­dovei şi într-o mi­că măsură în Muntenia". În fi­ne, un alt ofiţer, dar din cadrul Di­rec­ţiei I - infor­maţii interne, susţine că la Iaşi trebuia să se declanşeze Revoluţia şi că Timişoara nu era decât varianta de ava­rie.

Conform acestuia, în Iaşi, cei care coordonau ope­ra­ţiunea de declanşare a revoltei îşi aveau comandamentul într-un apartament "în­ţe­sat cu tehnică". Ofiţerul Direcţiei I spu­ne că varianta Iaşi a picat din cauza unui filaj. Filorul care îl avea în lucru pe şeful co­man­damentului respectiv a încercat să-l fotografieze noap­­­tea, în infraroşu. Când ofiţerul str­ă­in tocmai se pregătea să intre în apar­ta­men­t­ul în care era coman­da­men­­tul, fi­lo­rul a fost trădat de becul de la aparatul foto, iar "subiectul", brusc, s-a aplecat să se încheie la pantofi, după care s-a intors şi a plecat. După aceasta s-a des­făşurat o "manifestaţie" a maşinilor de pompieri înarmate cu tunuri de apă, pentru "calmarea" celor care fuseseră convocaţi la "Revoluţie". Însă planul B, Timi­şoara, nu mai avea cum să fie dejucat.