Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Adrian Vasilescu: România este o ţară foarte săracă. E greu de spus dacă intrăm în zona euro în 2015

Autor: AGERPRES
23 noiembrie 2011 – 12:34
Foto: Raul Stef / Intact Images/Jurnalul NationalFoto: Raul Stef / Intact Images/Jurnalul National
România este o ţară foarte săracă, se află în prezent pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte averea ţării şi este greu de spus dacă va reuşi să intre în zona euro în 2015, a declarat miercuri Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, cu ocazia conferinţei naţionale a Patronatului Societăţilor din Construcţii.

"În acest moment, averea ţării este compusă, pe lângă imobile şi fabrici, din numai 42 miliarde de euro, din care 25,5 miliarde euro sunt reprezentaţi de banii populaţiei. Aceasta este o sumă foarte mică comparativ cu averile deţinute de alte ţări, iar atitudinea rezervată a populaţiei în ceea ce priveşte investiţiile nu încurajează sporirea avutului naţional. La ora actuală, numai 0,6% din cheltuielile făcute de o gospodărie medie din România sunt alocate investiţiilor, respectiv achiziţionării de case, terenuri, acţiuni sau obligaţiuni de stat. Ca urmare, este greu de spus dacă România va reuşi să intre în zona euro în 2015, acest lucru depinzând atât de progresele pe care le vom înregistra pe plan intern, cât şi de deciziile luate la nivelul UE. Noi am făcut însă primii paşi pe calea aderării la moneda euro, prin constituirea unei comisii naţionale conduse de prim-ministrul României, dar şi prin stabilirea unui program de lucru cu obiective clare de realizat pe termen mediu", a spus Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte sectorul construcţiilor, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a menţionat că o pătrundere a firmelor româneşti de profil pe pieţele internaţionale ar avea un impact benefic asupra bugetului naţional, prin perceperea de taxe şi impozite.

"'Succesul tuturor firmelor este strict legat de existenţa competitivităţii. Japonia şi Statele Unite ale Americii se află încă înaintea Uniunii Europene din punctul de vedere al competitivităţii, iar o modificare a acestui clasament, cu plasarea UE pe prima poziţie este greu de crezut că va avea loc în următoarea perioadă", a mai spus Adrian Vasilescu.


Comentarii
Adrian Vasilescu: România este o ţară foarte săracă. E greu de spus dacă intrăm în zona euro în 2015
7 comentarii
ALEX-BV
Nu domnule , greșești ,România este o țară foarte bogată dar este condusă de escroci .Ce-ați făcut cu banii românilor , au ars pe undeva? , au dispărut? , unde?? în buzunarele dumneavoastră , nu vă este rușine ??
Unde este legea veche ca un bancher în faliment să se închidă în camera lui , să-și pună pistolul la tâmplă și să tragă ?? calități renumite de lași , escroci și mai vreți să vă ... Citeşte întreg comentariul
24/11/2011 01:16:21 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
teo
Dezamagitor Coane! Va urmaream ca pe o icoana, pe tine si pe seful tau de la BNR. Din pacate, ai imbatranit cam tare sau ti s-a pus streangul de gat, motiv pentru care ai inceput sa o iei pe miriste si ar fi timpul sa te retragi. Prin astfel de analize "la comanda" demonstrezi cu succes ca banul nu cunoaste limita.
Retrage-te, mai plimba-te prin lume si ca turist, nu numai ca ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2011 15:01:39 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
sandu
D-le Vasilescu nu cerdeti ca ar trebui sa plecati la pensie, cum adica Romania este o tara saraca ?Nu domnule Romania este o tara FURATA SI BATAIA de JOC a actualei puteri se fura tot si va face-ti ca nu vede nimeni,REFORMA STATULUI=Pile,Cunostinte,Relati furt,mita, spaga.
23/11/2011 14:59:10 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
mm
Omul asta baga fitile la greu! Asta a facut toata viata lui! Ia sa fim de acord cu inceperea exploatarii la Rosia Montana, sa vezi cum isi schimba impresiile despre tara! Un manipulator CABOTIN! Manareli cusute cu ata alba!
23/11/2011 14:35:30 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Rovana
Domnule Adrian Vasilescu, m-ati dezamagit. Romania nu este o tara saraca. Este o tara bogata, distrusa de cei ce au condus-o si de cei ce o conduc. Toti au vrut AVERE si MARIRE. Poporul e termenul de comparatie. Cu cat mai sarac, cu atat mai mare prapastia dintre "EI" si "NOI"... Tocmai dumneavoastra, care stiti ca SATATUL incaseaza taxe uriase din salarii si TVA de 25%, ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2011 14:30:01 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ... Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ... Citește articolul
În ce judeţe spune Antonescu că „îşi mai face de cap ca în codru PDL”
În ce judeţe spune Antonescu că „îşi mai face de cap ca în codru PDL” Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la ... Citește articolul
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al PCM
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al PCM Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ... Citește articolul