AOAR: Salariile bugetarilor vor fi majorate cu maximum rata inflaţiei
27 ianuarie 2009
Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a declarat, marţi, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că una din cele 29 de măsuri care vor fi cuprinse în buget este creşterea salariilor pentru toţi bugetarii cu cel mult rata inflaţiei.
Cristian Pârvan a mai spus că măsura de îngheţare a salariilor a fost discutată doar neoficial cu sindicatele, dar consideră ca aceasta este bună, precizând că Ministerul Finanţelor va face o simulare în acest sens.
"Am discutat neoficial, pentru că am auzit şi noi zvonul brusc. Noi considerăm că măsura este bună, pentru că în economie nu numai că au îngheţat, dar s-au şi redus salariile, iar oamenii au acceptat pentru a avea un loc de muncă asigurat. Îngheţarea n-ar fi o chestiune deosebită, dar a rămas ca ministerul să facă o simulare şi va demonstra ceea ce e corect, respectiv că nu va avea un impact negativ asupra consumului, pentru că sindicatele nu au ceva cu îngheţarea, dar acuză că va scădea consumul", a mai spus Pârvan.
El a adăugat că în cadrul întâlnirii nu s-a discutat despre salariile profesorilor.
"Nici profesorii nu cred că mai discută de creşterea salariilor lor cu 50 la sută pe vremea asta, pentru că riscă să le dăm 50 la sută şi să se oprească economia", a mai declarat secretarul general al AOAR.
Cristian Pârvan a menţionat că sindicatele au insistat asupra prelungirii perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj la 12 luni şi creşterea la 75 din salariul minim brut a indemnizaţiei.
"Noi avem rezerve, pentru că asta de fapt îndeamnă oamenii la nemuncă, iar noi credem că lumea trebuie să muncească", a mai spus Pârvan.
Mediafax
Comentarii
AOAR: Salariile bugetarilor vor fi majorate cu maximum rata inflaţiei
niciun comentariu
-
George Becali, inculpat în dosarul transferurilor de terenuri, în care este judecat pentru fapte de corupţie, riscă închisoare cu executare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să pronunţe în acest dosar. Alături de finanţatorul Stelei, inculpaţi în această cauză mai sunt fostul ministru al apărării,... -
Japonezii de la Honda au prezentat un nou concept de vehicul personal de transport (personal mobility device) cu numele de cod UNI-CUB. Conceptul este considerat primul vehicul omni-directional din lume!Derivat din conceptul U3-X, UNI-CUB permite utilizatorului să se deplaseze cu o viteză maximă de 25 kilometri/oră cu ajutorul unui motor electric... -
Percheziţii la clanul "Stănescu". Membrii grupării, suspectaţi de evaziune fiscală de 6 milioane leiProcurorii DIICOT fac, în această dimineaţă, 72 de percheziţii, dintre care 26 la sediile unor firme din Iaşi, Bucureşti, Bacău, Botoşani, Baia Mare, Vaslui şi Piteşti. Sunt căutaţi membri ai clanului "Stănescu", din judeţul Iaşi. Aceştia sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală de peste şase milioane de lei, potrivit...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Honda prezintă primul vehicul omni-direcţional din lume! UNI-CUB, sau cum ne-am putea deplasa în viitor (VIDEO)
Japonezii de la Honda au prezentat un nou concept de vehicul personal de transport (personal ...
Citește articolul
Percheziţii la clanul "Stănescu". Membrii grupării, suspectaţi de evaziune fiscală de 6 milioane lei
Procurorii DIICOT fac, în această dimineaţă, 72 de percheziţii, dintre care 26 la sediile ...
Citește articolul
Băsescu: România este pregătită, inclusiv legislativ, pentru scenariul ieşirii Greciei din zona euro
România este pregătită, inclusiv legislativ, pentru scenariul ieşirii Greciei din euro şi ...
Citește articolul
Mesajul liderilor europeni: "Vrem ca Grecia să rămână în zona euro şi să-şi respecte angajamentele"
Uniunea Europeană vrea ca Grecia să rămână în zona euro şi să-şi respecte angajamentele ...
Citește articolul
Bute se antrenează într-o sală desprinsă din filmele americane cu boxeri
Lucian Bute a efectuat aseară un antrenament complet într-o sală din Nottingham, ...
Citește articolul
Târgul National Imobiliar marcheaza sapte ani de organizare si anunta ... Citeste articolul
Zona Eminescu este una dintre cele mai cautate si tranzactionate portiuni a ... Citeste articolul
Dupa câteva zile de calm pentru cursul valutar, leul s-a depreciat di ... Citeste articolul
Sectorul rezidential din Cehia a fost puternic afectat de criza financiara. ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Începe TNI, ediţia de primăvară. Preţurile se negociază, locuinţele se cumpără la ...
- Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
- Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
- Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din Cehia? De patru ani preţurile nu se opresc din picaj
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
“Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

