Băsescu dă ordin să-i îmbogăţească pe speculatorii de la Fondul Proprietatea
Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, statul deja avea obligaţia prin Legea 247/2005 să iniţieze derularea de oferte publice iniţiale până cel târziu la 31 decembrie 2008. Cum tot statul a lălăit treaba ani buni, listările s-au lăsat aşteptate, ajungând pe bursă doar Transelectrica şi Transgaz. Aşadar, Parlamentul a votat un nou termen, 31 decembrie 2014.
Doar că Băsescu consideră că este oportună finalizarea „în cel mai scurt timp” a procedurilor pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul „Fondul Proprietatea” în care statul român este acţionar majoritar.
La motivaţie, Administraţia Prezidenţială spune că „acest lucru va contribui în mod semnificativ la creşterea preţului acţiunilor «Fondul Proprietatea», oferind statului român resursele necesare pentru acoperirea cererilor de despăgubire pentru cât mai mulţi foşti proprietari care şi-au pierdut proprietăţile în perioada comunistă”. Practic, prin acest articol dintr-un act normativ, Băsescu indică o viitoare creştere a preţului acţiunilor. Statul este direct interesat de creştere, deoarece despăgubirile făcute de Agenţia Naţională de Restutuire a Proprietăţilor face conversia despăgubirilor la un preţ care este media ponderată a preţului acţiunilor pe ultimele 60 de zile de tranzacţionare.
Autorităţilor le convine şi pentru că au de gând vândă parţial mai multe pachete de acţiuni la companiile sale pe bursă, pentru a finanţa pensiile şi salariile bugetarilor. Astfel, se stipulează la aricolul al treilea „privatizarea participaţiilor statului român prin intermediul Bursei de Valori asigură gradul de transparenţă necesar atât procesului de privatizare, cât şi al actului de administrare”. În perioada următoare trebuie listate pachete semnificative din „perlele” economiei româneşti, respectiv Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Aeroporturi Bucureşti.
Operaţiunea „cuponiada” în varianta anilor 2000
Jurnalul Naţional a relatat în dese rânduri cum o serie de politicieni autohtoni au cumpărat acţiuni pe piaţa gri. Printre aceştia îi găsim pe Ionuţ Popescu şi Verestoy Attila. Până de curând, şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a avut, dar, potrivit propriei declaraţii de avere, le-a vândut şi a încasat pe ele 112.946 de lei. Verestoy are 13 milioane de acţiuni. Ionuţ Popescu avea, în 2009, 0,1168% din titlurile FP, conform declaraţiei sale de avere din 14 ianuarie 2010. Cristian Paul, soţul consilierului primului-ministru Andreea Paul Vass, are şi el 100.000 de acţiuni la FP, conform declaraţiei de avere depusă la 22 decembrie 2010. În 2009, titlurile FP se tranzacţionau pe piaţa gri la 0,15 lei pe unitate, faţă de valoarea nominală de 1 leu. Acum, pe bursă, preţul se învârte undeva la 0,6 lei. Cine ar fi investit 100.000 de euro la acel minim istoric acum ar fi avut 400.000 de euro. Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 pentru a despăgubi acei proprietari care au fost deposedaţi de bunurile lor în mod abuziv de fostul regim comunist.
FP deţine acţiuni la crema industriei şi energiei româneşti, precum Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, filialele Electrica neprivatizate sau Alro.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

