Cât riscăm o nouă criză a sistemului bancar? Asemănări şi deosebiri faţă de anii ’90

A.P. s-a dus zilele trecute la bancă cu gândul să-şi retragă economiile, după ce a aflat de la prieteni că patru bănci din România, printre care şi cea la care are depozit, vor să iasă de pe piaţă. Impulsul de moment l-a făcut pe A.P. să nu pună în balanţă costurile spargerii depozitului înainte de scadenţă (pierderea dobânzii cumulate şi comisionul de retragere anticipată – care la un depozit de 10.000 de euro reprezintă circa 150 de euro) cu riscurile reale ca banca respectivă să îşi înceteze activitatea.

Reacţia lui nu este singulară: zvo­nu­rile despre bănci, care circulă pe e-mail, din vorbă în vorbă sau care ajung chiar în presă de multe ori se sol­dează cu retrageri de bani de la bănci. Cel mai recent, astfel de reacţii au fost stârnite de ştirea potrivit căreia patru bănci din România (Volksbank, RBS, ATE Bank şi MKB Rom­ex­terra) ar fi de vânzare. Ştirea a fost preluată de presa tabloidă, care titra bombastic că "Patru bănci vor dis­părea din România".

"Am avut clienţi care au înţeles din ştirile respective că este iminentă închiderea băncii. Este cât se poate de fals. Articolul original pe tema celor patru bănci făcea referire la discuţiile care se poartă la nivelul acţionarilor privind vânzarea operaţiunilor din Europa de Est. O schimbare a acţio­na­rilor nu este deloc acelaşi lucru cu închiderea business-ului. Sunt atâtea tranzacţii şi preluări care sunt consi­de­rate poveşti de succes", spune Lu­cian Cojocaru, vice­pre­şedinte al Volksbank România, una dintre cele pa­tru bănci despre care s-a scris că ar fi de vânzare.

Nu este prima dată când băncile se confruntă cu probleme de imagine din cauza zvonurilor. În martie 2005, o serie de e-mail-uri transmise viral avertizau asupra falimentului iminent al Băncii Ţiriac. La câteva luni după apariţia zvonurilor, s-a anunţat că Banca Ţiriac a fuzionat cu HVB, într-o tranzacţie evaluată la peste 250 de milioane de euro. Patru ani mai devreme, BCR, cea mai mare bancă din România, se confruntase cu o problemă similară: un asalt al clienţilor care doreau să-şi retragă banii din bancă în urma zvonurilor.

RBS România, una dintre băncile vi­zate de zvonurile recente este ultima bancă activă în România care şi-a schimbat atât denumirea, cât şi ac­ţio­na­rii, ca urmare a preluării băncii-mamă din Olanda, ABN-Amro de către banca britanică RBS (Royal Bank of Scotland).

Cea mai discutată fuziune a fost însă cea care a vizat trei bănci active pe piaţa din România: Banca Ţiriac, HVB şi Unicredit. Integrarea ope­ra­ţiu­nilor s-a derulat pe parcursul mai multor ani şi a avut loc în mod treptat. Noul acţionar majoritar şi-a lăsat amprenta mai ales asupra produselor nou-lansate. În cazul Unicredit-Ţi­riac, într-o primă fază au fost aliniate dobânzile la depozite oferite de cele două bănci ce au făcut obiectul fu­ziu­nii şi abia în cea de-a doua etapă au fost armonizate condiţiile de credi­tare. Preluarea BCR de către Erste, în ur­ma privatizării, a determinat creş­te­rea capitalurilor proprii ale băn­cii cu peste 64% în perioada 2007-2010.

Falimentele bancare de la sfârşitul anilor ’90: diferenţe
Poate că amintirea şirului lung şi neaşteptat de falimente bancare de la sfârşitul anilor ’90 face ca populaţia să fie extrem de sensibilă la zvonurile privind problemele din bănci. În perioada 1999-2003, nu mai puţin de 12 bănci din România au dat faliment. În perioada 2008-2011, în cei peste doi ani de criză nu s-a înregistrat însă nici un faliment. Cele mai renumite găuri sunt cele primite de Bancorex şi Banca Agricolă. Ambele erau bănci de stat în momentul în care au apărut pro­blemele şi tot statul a fost cel care a acoperit găurile (din banii contribuabililor). În total: 3,1 miliarde de dolari – 2,1 miliarde de la Bancorex şi peste un miliard de la Banca Agricolă. Activele Bancorex au fost preluate de BCR, iar Banca Agricolă a fost privatizată cu Raiffeisen. Restul falimentelor bancare din România au vizat bănci de dimen­siuni mici (Nova, Columna, Albina, Fortuna) sau medii (Banca Română de Scont, BID, Bankcoop). În cele mai multe cazuri,  acestea aveau acţionariat dubios (persoane fizice din România sau cetăţeni străini) care au beneficiat de credite date tot de banca lor, care n-au mai fost rambursate.

Ce s-a schimbat
De la falimentele de la sfârşitul anilor '90 şi până în prezent, peisajul bancar s-a schimbat complet. Posibilitatea ca acţionarii să-şi însuşească banii deponenţilor (reţeta creditelor neperformante către firme/acţionari) este limitată de reglementările BNR privind expunerea băncilor către entităţile afiliate. De asemenea, banca centrală monitorizează atent evoluţia indicatorilor de performanţă la nivelul sistemului bancar şi există limită pentru fiecare bancă. De exemplu, indicatorul de solvabilitate al cărui nivel nu trebuie să scadă sub 8% se situa, în martie 2011, la 14,88% – un nivel aproape dublu. Riscul ca deponenţii să rămănă fără economiile de-o viaţă a fost de asemenea limitat, prin înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Depozitelor. Astfel, în situaţia în care o bancă ar da faliment, Fondul preia sarcina rambursării sumelor către deponenţi. Valoarea garantată per deponent a fost majorată de la 1 ianuarie 2011 de la 50.000 de euro la 100.000 de euro.