Arhiva
Economia.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

CIRCUITUL BANILOR ÎN NATURĂ / Prinde statul, scoate-i banii

4 martie 2009
Angajaţii societăţii sunt furioşi pe stat pentru neplata datoriilor
  

Foamea de bani a statului începe să facă primele victime. Rafinăria Steaua Română se află în pragul închiderii iar cei 409 salariaţi sunt pe cale să-şi piardă locurile de muncă, după ce societatea a intrat în blocaj financiar, având de recuperat aproape 50 de milioane de lei de la instituţii sau companii de stat.



Sindicaliştii de la rafinăria Steaua Română cer ministerului de Finanţe acordarea unei garanţii în valoare de 70 de milioane de lei pentru ca societatea să poată să-şi continue activitatea, blocată tot din cauza datoriilor statului român. "Am fost ieri la Guvern şi am prezentat soluţiile noastre. Prima, ori se vor face demersuri pentru deblocarea datoriilor de peste 40 de milioane de lei pe care statul le are către Steaua Română din rambursări de TVA. Aici ţin să spun că rafinăria a câştigat un proces cu ANAF dar s-a făcut recurs. Ori, dacă statul nu dispune de lichiditate, statul să dea o garanţie în valoare de 70 de milioane de lei către Petrom, pentru ca societatea să ne furnizeze în continuare materie primă" ne-a declarat Sandu Gheorghe, liderul sindicatului Rafinorul de la Steaua Română. De asemenea, sindicaliştii mai doresc şi reluarea negocierilor şi furnizarea de ţiţei de către Petrom, prin exercitarea dreptului de coproprietar al statului român la aceasta, unde deţine 40,75% prin ministerul Economiei şi prin Fondul Proprietatea. Banii pe care statul îi datorează echivalează cu materia primă necesară rafinăriei pentru două luni, iar autorităţile se dovedesc refractare faţă de situaţia societăţii. "Sub diverse tertipuri administrative şi abuzuri grosolane nu ni s-a rambursat TVA-ul, ba chiar au trimis alte controale" a acuzat Sandu Gheorghe.

Lanţul slăbiciunilor

El a mai spus că societatea plăteşte oalele sparte şi că statul sacrifică o firmă sănătoasă. "În fiecare zi, Steaua Română plăteşte dobânzi de 35.000 de lei pentru că statul nu şi-a făcut datoria" a spus sindicalistul. Conform lui, Steaua Română nu are restanţe către buget şi este la zi cu toate plăţile, anul trecut vărsând 32,9 de milioane de lei, fiind trecută la categoria mari contribuabili. Angajaţii rafinăriei au solicitat la Primăria Capitalei autorizaţii pentru pichetare pentru zilele de joi, vineri şi luni. "Dacă problema nu se rezolvă cu rapiditate, conflictul pe care-l avem cu statul va escalada, pentru că nu vom accepta să stăm cu mâinile în sân, mai ales că oamenii din Oradea şi Iaşi s-au încălzit cu păcură de la Steaua Română, contracte câştigate prin licitaţii publice" a ameninţat Gheorghe. În memoriul prezentat premierului Emil Boc, sindicaliştii acuză că printre abuzurile ANAF se află "trimiterea în cascadă a 3 controale, pe linie fiscală, în acelaşi timp, care nu au putut demonstra vreo ilegalitate din partea societăţii". În acelaşi timp, cererile de compensare legală a sumelor de TVA nu au primit nici o soluţie, în schimb, s-au făcut compensări din oficiu, fără a fi notificată societatea şi fără o bază legală, se mai precizează în memoriu.

Efectul dominoului

Rafinăria Steaua Română este în blocaj financiar, după ce statul nu a rambursat TVA în valoare de 40,8 de milioane de lei aferent exporturilor din perioada august 2007 - decembrie 2008. Alte 9,12 milioane de lei sunt datorate de Electrocentrale Oradea şi CET Iaşi. Acestea motivează la rândul lor că nu au primit de la stat finanţarea pentru aceste achiziţii publice. Sindicaliştii spun că prin neîncasarea sumelor respective fluxul de bani este grav afectat şi că acest lucru a impietat şi asupra capacităţii de plată a societăţii în relaţiile cu Petrom, Distrigaz Sud, Electrica şi Conpet. Steaua Română datorează aproximativ 1,5 milioane de lei şi către Conpet, companie de stat care transportă prin sistemul naţional de conducte ţiţeiul de care are nevoie rafinăria. "La aceste sume trebuie adăugate şi penalităţi de neplată, plus penalităţi pentru nefolosirea capacităţilor de conductă pe care s-au angajat să le folosească, iar noi avem costuri fixe", ne-a precizat şi Liviu Ilaşi, directorul general al Conpet. "Cercul este vicios, pentru că ei au de încasat de la stat ca să ne dea nouă, care suntem tot de stat", a mai spus Ilaşi. Sindicaliştii spun că în curând s-ar putea ajunge la insolvenţă.

Steaua Română a avut anul trecut pierderi de 28,57 milioane de lei, de la un profit de 3,28 milioane de lei în 2007, la venituri de 480 de milioane de lei, în creştere cu 28,3% peste cele 374 milioane de lei din 2007, potrivit rezultatelor financiare preliminare transmise pe Rasdaq. Rafinăria exportă 40% din produse, iar 90% din costuri sunt reprezentate de achiziţia materiilor prime. La preţul de 0,3 lei pe o acţiune, cât este cotaţia pe piaţa Rasdaq, rafinăria valorează 12,4 milioane de lei, sub valoarea sumelor pe care le are de recuperat de la stat. Consiliul de Administraţie al societăţii a hotărât în 24 februarie concedierea tuturor celor 409 angajaţi. Oprirea activităţii ar duce şi la întreruperea inves-tiţiilor de mediu şi retehnologizare, în valoare de 18 milioane de euro, începute în 2007. Rafinăria are o activitate neîntreruptă din 1895. În cel de-al doilea război mondial, aviaţia americană decola tocmai de la baza din Benghazi, Libia, pentru a bombarda rafinăria iar societatea a rezistat stoică. Acum este pe cale de a fi închisă pentru că statul îşi dă cu stângul în dreptul.


Taguri asociate:     milioane | statul | romănă | steaua | rafinaria | rafin | Steaua Română | steaua rom | economic
Comentarii
CIRCUITUL BANILOR ÎN NATURĂ / Prinde statul, scoate-i banii
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cod Portocaliu de ploi şi furtuni, valabil de astăzi, de la ora 18:00. Avertizarea vizează Capitala şi mai multe judeţe
Cod Portocaliu de ploi şi furtuni, valabil de astăzi, de la ora 18:00. Avertizarea vizează Capitala şi mai multe judeţe Meteorologii au emis o avertizare COD PORTOCALIU de ploi şi furtuni, valabilă de azi, de la 18:00, ... Citește articolul
Guvernul interzice contracte de servicii juridice şi taie costuri de protocol în instituţii şi regii
Guvernul interzice contracte de servicii juridice şi taie costuri de protocol în instituţii şi regii Guvernul va interzice instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai ... Citește articolul
Procesul schimbului de terenuri, ziua verdictului. Becali şi Babiuc riscă închisoare cu executare
Procesul schimbului de terenuri, ziua verdictului. Becali şi Babiuc riscă închisoare cu executare George Becali, inculpat în dosarul transferurilor de terenuri, în care este judecat ... Citește articolul
Honda prezintă primul vehicul omni-direcţional din lume! UNI-CUB, sau cum ne-am putea deplasa în viitor (VIDEO)
Honda prezintă primul vehicul omni-direcţional din lume! UNI-CUB, sau cum ne-am putea deplasa în viitor (VIDEO) Japonezii de la Honda au prezentat un nou concept de vehicul personal de transport (personal ... Citește articolul
Percheziţii la clanul "Stănescu". Membrii grupării, suspectaţi de evaziune fiscală de 6 milioane lei
Percheziţii la clanul "Stănescu". Membrii grupării, suspectaţi de evaziune fiscală de 6 milioane lei Procurorii DIICOT fac, în această dimineaţă, 72 de percheziţii, dintre care 26 la sediile ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul