Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Cresc şomajul şi vârsta de pensionare

Autor: DANIELA IVAN
9 mai 2009
Pensiile vârstnicilor nu vor mai fi legate de salariu mediu, ci vor fi indexate cu inflaţia
 Foto: Dragos Stoica / Editura Intact 

Anularea creşterilor salariale programate pentru 2009 şi reducerea numărului de locuri de muncă, creşterea vârstei de pensionare, precum şi legarea pensiilor de inflaţie, şi nu de salariul mediu sunt principalele prevederi ale acordului cu Comisia Europeană şi FMI.



Banii împrumutaţi de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au un preţ, respectiv condiţionalităţile impuse pentru acordarea tranşelor. Concret, împrumutul în sumă de 5 miliarde euro acordat României de Comisia Europeană va fi livrat în ma-ximum cinci tranşe, pe parcursul a trei ani, oficialii europeni urmând să verifice la intervale regulate dacă autorităţile respectă angajamentele asumate.

Prima tranşă a împrumutului de la CE, de 1,5 miliarde de euro, va fi virată cel târziu la începutul lunii iulie. Pe de altă parte, prima tranşă de la FMI, în valoare de 5 miliarde de euro, a intrat deja în rezervele Băncii Naţionale a României. Din şase în şase luni, în următorii doi ani, România va primi de la FMI în total 12,95 de miliarde de euro, însă numai pe baza îndeplinirii condiţiilor stabilite, aceleaşi ca şi cele convenite cu UE.

SALARII REDUSE ŞI ŞOMERI
Înţelegerea încheiată de România cu Comisia Europeană şi FMI prevede diminuarea cheltuielilor cu salariile prin anularea creşterilor salariale programate pentru 2009 şi reducerea numărului de locuri de muncă, inclusiv prin ocuparea unui singur post din şapte vacante. Un punct cheie prevăzut în acord este unificarea şi simplificarea grilelor de salarizare şi revizuirea sistemului de sporuri.

Decizia Guvernului, de săptămâna trecută, privind prelungirea de la 30 aprilie până la 31 decembrie 2009 a valabilităţii legilor care stabilesc nivelul actual de salarizare în sistemul bugetar reprezintă o îngheţare a salariilor în sectorul public până la sfârşitul anului, consecinţă a acordului FMI-CE.

Executivul a argumentat decizia prin evitarea unui "vid legislativ" în derularea procesului de salarizare, ca efect al expirării perioadei de valabilitate a legilor, şi a arătat că va încerca să majoreze salariile şi pensiile mici dacă va dispune ulterior de fonduri.

"Diminuarea cheltuielilor cu salariile din sectorul public în termeni nominali faţă de rezultatele din 2008, prin anularea creşterilor salariale din acest sector (totalizând 5% în termeni nominali) programate pentru 2009 (sau prin reduceri suplimentare de personal producând un efect echivalent) şi prin reducerea locurilor de muncă din sectorul public, inclusiv prin înlocuirea numai a unui angajat din şapte care părăsesc sectorul public", se arată într-un document oficial citat de Mediafax.

PENSII TĂRZII
Tranşele doi-cinci sunt condiţionate şi de creşterea graduală a vârstei de pensionare peste planul actual, în special la femei, şi introducerea treptată a contribuţiilor de pensii pentru angajaţii publici scutiţi. Mai mult, CE vrea schimbarea unor parametri principali ai sistemului de pensii prin indexarea pensiilor în funcţie de inflaţie, şi nu în raport cu nivelul salariilor.



Simultan va creşte vârsta de pensionare "peste cea prevăzută în planurile aprobate în prezent", în special pentru femei. De asemenea, se vor introducerea treptat contribuţii la fondul de pensii pentru grupurile de angajaţi publici care sunt în prezent excluşi de la aceste plăţi. Calendarul actual prevede creşterea vârstei de pensionare la 60 ani în cazul femeilor şi la 65 ani în cazul bărbaţilor, până în 2014.

Un studiu al Băncii Mondiale recomanda Guvernului creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani pentru a nu mai fi nevoie de finanţare de la bugetul de stat.

SISTEMUL BANCAR
Acordul cu Comisia Europeană prevede clauze de modificare a legislaţiei bancare, similare celor incluse în acordul cu FMI, precum şi creşterea ratei de solvabilitate la bănci şi puteri sporite acordate BNR în lichidarea acestora.

"Este necesară consolidarea competenţelor de remediere ale BNR, inclusiv autorizarea acesteia de a solicita acţionarilor principali creşterea capitalului social deţinut şi sprijinirea financiară a băncii", se arată în documentul citat. Supravegherea financiară va fi de asemenea consolidată în conformitate cu legislaţia comunitară şi vor fi stabilite cerinţe de raportare mai detaliată cu privire la lichidităţi.

"Pentru a garanta furnizarea suficientă de lichidităţi, BNR s-a angajat să extindă gama de active care pot fi acceptate drept garanţie. Având în vedere circumstanţele specifice, nivelul minim de reglementare a ratei de adecvare a capitalului ar trebui să crească de la 8% la 10%, la momentul potrivit", se mai arată în document.

În plus, BNR va avea o implicare sporită în a iniţia procedurile de insolvenţă şi lichidare potrivit legii companiilor. Insolvenţa la cererea unei terţe părţi va începe atunci când BNR va decide implementarea măsurilor de restructurare sub administrare specială.


Deficit excesiv
Comisia Europeană va declanşa miercuri procedura de deficit excesiv împotriva României, Poloniei, Lituaniei şi Maltei, pentru depăşirea plafonului de deficit bugetar de 3% din PiB. CE va propune termenele-limită acordate acestor state pentru reducerea deficitelor sub limita de 3% din PIB reglementată prin Pactul de Creştere şi Stabilitate.

Conform procedurilor, depăşirea deficitului poate fi sancţionată cu amenzi în cazul statelor din zona euro sau îngheţarea fondurilor structurale pentru ţările din afara uniunii mone-tare. Oficialii CE au declarat însă în mai multe rânduri că statele cu deficit excesiv ar putea beneficia, în contextul crizei, de unele concesii, precum termene-limită foarte extinse pentru remedierea indicatorului.


Taguri asociate:     Comisia Europeană | economic
Comentarii
Cresc şomajul şi vârsta de pensionare
5 comentarii
vio
d-le boc nu mai fi marioneta lui base si fi sef de guvern daca tot ai ajuns prim????nu crezi ca odata si odata romanii asa cum sau pacalit cu sloganul sa traiti bine te vor trage la raspundere? de ce tot ne mintiti d-le boc.base o sa te lase uitari si o sa dea vina pe tine ca nu ai guvernat tara bine ai grija ca si tu vei ajunge la dna ca multi altii de care base se foloseste ca praf in ochii ... Citeşte întreg comentariul
09/05/2009 20:59:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Un sucarit !
Muncim,muncim si nu mai iesim la pensie, ne ducem direct la morga !
Chestia cu "Sa traiti bine !" se va schimba cu "Mai traiti, bine !"
09/05/2009 20:29:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
hutanu teresa
Doamne,oare politicenilor nu l-a venit mintea la cap?Cum sa socotesti pensia dupa inflatie,si sa maresti virsta de pensionare!Pai noi n-am ghiftuit ca cei care propun acest lucru,s-au am facut servici in conditiile lor?Oameni buni,1933 si 1907 va urma.Deci nici cei tineri nici cei batrini,nu trebuie sa traiasc.TRAIASCA GOLANIMEA.
09/05/2009 19:25:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Nae Girimea
Perpetua servitute !
09/05/2009 08:22:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
relu
sint nebuni? Cum sa iesi la pensie la 70 de ani.Foarte multi nu vor fi pensionari nici o data.
09/05/2009 06:47:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul