Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Criza a tăiat asigurările de viaţă

2 martie 2010
Asigurările auto obligatorii deţin încă supremaţia atât ca număr, cât şi ca volum de încasări
 Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional 

Într-o Românie "roasă" de criză, asigurările de viaţă nu mai au lipici. Speriaţi de şomaj şi în căutarea de surse imediate de venit, mulţi posesori de asigurări de viaţă şi-au reziliat sau răscumpărat contractele anul trecut, chiar dacă au ieşit în pierdere. Şi n-au fost prea mulţi doritori nici pentru poliţe noi.



Piaţa asigurărilor a încheiat anul 2009 cu un volum de prime brute subscrise de 8,837 miliarde de lei, în scădere cu 1,1% comparativ cu 2008, ca urmare a reculului de 13% înregistrat de subscrierile pe segmentul asigurărilor de viaţă. "Sectorul asigurărilor de viaţă a resimţit cel mai acut criza financiară, având în vedere creşterea şomajului şi scăderea veniturilor consumatorilor de produse de asigurări.

Unul dintre factorii care au avut o influenţă importantă asupra acestui sector a fost cel psihologic, pentru că teama şi incertitudinea cu privire la siguranţa financiară a consumatorilor au dus, în prima parte a anului trecut, atât la creşterea numărului de rezilieri şi de răscumpărări de contracte, cât şi la amânarea intenţiei de cumpărare a unei poliţe de asigurări", a declarat preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

Singurele tipuri de asigurări de viaţă care au avut o evoluţie pozitivă anul trecut au fost cele unit-linked (8,59%), de sănătate (7,54%) şi de accidente (14,42%).

CASCO ŞI RCA-UL FAC LEGEA
În schimb, asigurările generale au fost pe plus: primele subscrise au avansat cu 2,03%, la 7,211 miliarde de lei, evoluţie care a condus la creşterea ponderii acestui segment de business în total subscrieri cu peste 2%, la 81,6%. Cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de segmentul asigurărilor de garanţii, unde primele subscrise au avansat cu 158,6%, la 32,691 milioane de lei, potrivit datelor CSA.

Însă grosul subscrierilor s-a înregistrat, ca în fiecare an, pe segmentul asigurărilor auto (CASCO şi RCA). Mai exact, poliţele auto au înregistrat un volum de prime subscrise de 5,562 miliarde de lei, circa 63% din subscrierile contorizate de întreaga piaţă de asigurări.

Despăgubirile totale plătite de asigurători s-au majorat anul trecut cu 26,36% faţă de 2008, până la 5,861 miliarde de lei. Indemnizaţiile plătite de companiile de asigurări generale au totalizat 5,18 miliarde de lei, în creştere cu circa 25%.

"În 2010, piaţa asigurărilor va recupera scăderea înregistrată. CSA consideră că industria va încheia anul acesta pe un plus de cel puţin 5%, în condiţiile în care nevoia de protecţie a început să fie conştientizată tot mai mult de potenţialii consumatori", a declarat Toncescu. Însă dacă va avea loc o nouă degradare a indicatorilor macroeconomici, piaţa va stagna.


Taguri asociate:     economic | Asigurări Viaţă | scadere
Comentarii
Criza a tăiat asigurările de viaţă
un comentariu
10 Pasi
2010 va fi un an greu! Vei sa scapi de criza? Ai o sansa - citeste zilnic solutiile anticriza de pe www.10pasi.ro. GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!
02/03/2010 06:45:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
Dieta cu supă de varză
Dieta cu supă de varză "Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ... Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ... Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ... Citește articolul