Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Criza datoriilor muşcă adânc din exporturile româneşti: scădere de 20% în decembrie

Sectorul auto a salvat România în 2011, în acest an intră în horă uzina Ford de la Craiova
9 februarie 2012 – 15:11
Euro, bani
 Foto: Dado Ruvic / REUTERS 

Exporturile României au totalizat anul trecut 45,01 miliarde de euro, în urcare cu 20,5% susţinute de sectorul auto, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), însă în luna decembrie au scăzut cu 20,8% faţă de luna precedentă, ridicând semne de întrebare asupra evoluţiei din acest an în contextul crizei datoriilor.

 

Importurile au urcat şi ele cu 16,7%, sub nivelul cu care au accelerat exporturile, ajungând la 54,73 miliarde euro. Astfel, România a încheiat anul trecut cu un deficit comercial de de 9,72 miliarde euro, mai mare cu 1,008 miliarde lei decât cel înregistrat în 2010.

Este îngrijorătoare, însă, restrângerea activităţii din comerţul internaţional care s-a întâmplat în decembrie, mai ales că decembrie este perioada Sărbătorilor de iarnă.

Marea problemă a României este că volumul exporturilor s-a ridicat la circa 14,2 miliarde lei în luna decembrie 2011. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, exporturile au înregistrat o creştere de doar 0,2%. Importurile au însumat şi ele aproximativ 18,6 miliarde lei în luna decembrie 2011, crescând cu 4,7% faţă de luna decembrie 2010. Chiar dacă per total în 2011 am stat foarte bine, în decembrie trendul s-a inversat iar scăderea exporturilor a fost mai mică decât cea a importurilor.

Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România avertiza recent că ţara noastră va fi afectată din scăderea exporturilor, iar acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care instituţia internaţională a redus estimările de creştere economică pentru România de la 1,8 - 2,3% la 1,5-2%.

 

Cu ochii pe Ford

 

Maşinile şi echipamentele de transport au fost cele mai importante atât la exporturi cât şi la importuri anul trecut 41,2% şi, respectiv, 34,6% la import. Dacia a fost anul trecut exportatorul numărul unu al patriei, potrivit Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din României (ANEIR).

Ţara noastră ar putea primi, însă, un nou impuls în acest an o dată cu începerea producţiei modelului B-Max în fabrica de la Craiova şi comercializarea sa în volume consistente. Acesta va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva, de la începutul lunii martie. Ford estimează că va produce la Craiova în acest an 45.000 - 50.000 de unităţi iar pentru anul viitor previzionează construcţia a peste 100.000 de maşini.

 

Se compensează plecarea Nokia cu Tata, Bosch şi De Longhi?

 

Pe de altă parte, România are de compensat plecarea Nokia, care a fost al doilea exporator al ţării cu venituri de 7 miliarde de lei în 2010 şi profit de 181 milioane de lei. Aici, autorităţile au semnat deja cu producătorul de electrocasnice De Longhi şi producătorul de subansamble auto Bosch. Compania germană va concesiona în judeţul Cluj un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro. Investiţia va asigura, într-o primă fază, peste 300 noi locuri de muncă.

De asemenea, autorităţile negociază cu reprezentanţii constructorului auto indian Tata Motors realizarea unei investiţii în Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna Jucu.

Tata Motors este cea mai mare companie auto din India şi produce automobile, camioane şi autobuze. Compania face parte din grupul Tata, care este "coloana vertebrală" a economiei indiene. Aceasta include peste 90 de companii cu activităţi în domenii ca IT, inginerie, materiale, servicii, energie, produse de consum şi chimicale şi cu activităţi în peste 80 de state.



Taguri asociate:     criza datoriilor | exporturi | exporturi romania
Comentarii
Criza datoriilor muşcă adânc din exporturile româneşti: scădere de 20% în decembrie
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
Dieta cu supă de varză
Dieta cu supă de varză "Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ... Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ... Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ... Citește articolul
imopedia.ro
Teren in Popesti-Leordeni

Suprafata teren: 400 mp

100,00 EU/mp

Apartament in Popesti-Leordeni

2 camere

Suprafata utila: 66 mp

50.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ... Citește articolul