Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Falimente pe bandă rulantă în primele 6 luni

23 septembrie 2010
Numărul firmelor care se aflau în diverse stadii de insolvenţă în primul semestru a crescut cu 7,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, ajungând la 11.221 de companii, potrivit unui studiu Coface. Cele mai multe firme care au probleme activează în domeniul comerţului, construcţiilor şi transporturilor.

"Prelungirea recesiunii economice a făcut ca primele patru poziţii ale clasamentului să rămână neschimbate şi în prima jumătate a anului 2010", se arată într-un comunicat al firmei de consultanţă. Domeniile cele mai afectate sunt cele care au fost şi cele mai accesibile celor care au dorit să înceapă o afacere în ultimii ani din cauza investiţiilor iniţiale reduse şi a randamentelor mari. În primele şase luni, 6.255 de firme se regăseau în procedură generală de insolvenţă, 2.235 în procedură simplificată de insolvenţă, 2.717 în faliment şi 14 în reorganizare judiciară. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate în total 10.435 de dosare de insolvenţă. Ultimele date arată că încrederea consumatorilor este foarte scăzută, iar mărirea taxelor, diminuarea veniturilor, temerile cu privire la viitoare concedieri (în special din sectorul public) şi creditarea restrictivă au determinat populaţia să fie mult mai reticentă în a cheltui şi să devină mult mai dornică de economisire.

Creşteri importante ale numărului de insolvenţe au mai fost înregistrate şi în sectoarele textile, industria metalurgică, tranzacţii imobiliare, activităţi recreative, culturale şi sportive, dar şi în transporturi, construcţii şi servicii. La capătul opus rămân activităţile din industria extractivă, sănătate şi asistenţă socială, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, apă şi gaze. Distribuţia teritorială a cazurilor de insolvenţă înregistrează o tendinţă de uniformizare în plan teritorial faţă de situaţia existentă la sfârşitul anului 2009. Cele mai multe insolvenţe se înregistrează în Bucureşti, 12,52% din totalul numărului de insolvenţe.

● Mediafax


Taguri asociate:     economic
Comentarii
Falimente pe bandă rulantă în primele 6 luni
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul