Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

FMI ne-a revizuit în scădere creşterea economică

Autor: DANIELA IVAN
5 februarie 2012

Foto: Karina Knapek / Intact ImagesFoto: Karina Knapek / Intact Images

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere cu 0,3% prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,8-2,3% la 1,5-2%, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks (foto), care a precizat totuşi că acestă prognoză este peste media UE.

Fondul a apreciat că exporturile vor scădea, având în vedere că zona euro, unde sunt principalii parteneri comerciali ai României, va intra în recesiune. În ianuarie, FMI a în­răutăţit prognoza economică la nivel global şi anticipează că economia UE se va contracta în acest an cu 0,1%, trasă în jos de o scădere de 0,5% în zona euro.
Guvernul anticipează că în primul trimestru al acestui an va fi înregistrată o creştere economică mai mare decât în trimestrul al patrulea din 2011, mizând atât pe faptul că Finanţele au plătit sume conside­rabile din arierate în ultima parte a anului trecut, cât şi pe comenzile de export aflate în urcare în perioada precedentă.

Salariile şi pensiile nu cresc
FMI apreciază că rata inflaţiei a scăzut şi se aşteaptă la o nouă scădere, care să corespundă ţintei BNR. Banca Naţională a redus prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 4,6% la 3,3%, iar pentru 2012, prognoza a fost redusă de la 3,5% la 3%. A patra evaluare a acordului FMI merge foarte bine, iar Franks a anunţat că o să recomande FMI să aprobe deblocarea a încă 505 milioane de euro din cele 2 miliarde de euro cât are programul.
Franks a ţinut să precizeze că roadele programului au început să se vadă. "Obligaţiunile în dolari emise de Ministerul Finanţelor săptămâna trecută în SUA au fost subscrise de patru ori. Asta arată votul de în­cre­dere al investitorilor", a spus Franks, care a precizat că România trebuie să profite de acest moment şi să atragă alte investiţii.

"Am convenit cu Guvernul că nu există loc în buget pentru o creştere a pensiilor şi salariilor în 2012", a spus Franks. "Mai târziu, poate vom discuta despre această problemă, dar acum nu este posibilă o majorare a salariilor sau pensiilor", a spus Franks, răspunzând la o întrebare privind posibilitatea indexării sala­riilor şi pensiilor cu rata inflaţiei. "Însă reducerea deficitului de la 4,2% la 2,1% din PIB, precum şi scăderea creşterii economice va lăsa puţin loc pentru creşteri de salarii şi pensii", a spus Franks.

Cheltuielile Elenei Udrea pot aduce probleme
Şeful misiunii Comisiei Europene în România, Istvan Szekely, şi-a exprimat îngrijorarea privind Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii gestionat de Elena Udrea. Suntem îngrijoraţi cu privire la PNDI, deşi înţelegem importanţa acestui program şi utilitatea obiectivelor sale. Noi ne-am aşteptat ca acesta să facă parte din portofoliul şi strategia de prioritizare a pro­iectelor de investiţii. Proiectele din PNDI ar trebui incluse în strategia fiscală pe termen mediu şi ar trebui să se încadreze în anvelopa de cheltuieli bugetare, altfel poate deveni o pro­blemă majoră. Pe viitor, şi expe­rienţele anterioare cu alte proiecte începute şi neterminate din lipsă de fonduri ne demonstrează aceasta, s-ar putea transforma într-o pro­blemă dacă nu ne asigurăm că aceste proiecte sunt în concordanţă cu resursele", a afirmat oficialul CE.

Şi şeful minisiunii FMI în România s-a referit la programul ministerului Elenei Udrea. "Ro­mânia are proiecte la nivel local prin programe precum PNDI, deşi ar putea dezvolta proiecte excelente prin programe europene. PNDI nu respectă bunele practici fiscale, iar România cheltuieşte deja un procent ridicat din PIB, din resursele sale bugetare şi nu beneficiază de ce a cheltuit", a adăugat Franks. El a recomandat autorităţilor să se orien­teze către atragerea de fonduri europene, unde pentru un euro cheltuit România primeşte alti 20 de la UE.



Taguri asociate:     creştere economică | prognoza | acord fmi | fmi
Comentarii
FMI ne-a revizuit în scădere creşterea economică
14 comentarii
mitica
Guvernul Boc si-a dat demisia conform cu asteptarile oamenilor, pentru a demonstra ca inca pot avea incredere in ei. Acum dupa demisia lor, cei de la USL nu vor sa inceteze cu manipularea populatiei. Nu vor obtine nimic prin atitudinea lor ofensiva fata de presedinte si de govern. Alegeri anticipate nu vor fi deloc.
07/02/2012 22:33:06 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gogu
Credibilitatea guvernului a scazut din cauza masurilor de austeritate, pe care au fost obligati sa le ia pentru statilitatea economica a tarii si din cauza manipularii populatiei de catre USL, prin injuriile aduse la adresa lor si prin incercarile esuate de a ajunge la putere prin orice mijloace posibile. Sustin pe Doamna Udrea, sustin guvernul Boc si presedentia.
07/02/2012 21:58:29 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
unguru
Doamna Udrea, impreuna cu guvernul Boc, au facut tot ceea ce a fost necesar pentru binele Romaniei. Au preluat mandatul de la un deficit de 5,5% si au ajuns sa aibe o crestere economica de 2,5%, dar se pare ca lumea, fiind foarte influentabila, au crezut in teatrul jucat de cei de la USL, care nu au facut nimic pentru tara asta, doar au adus injurii la adresa presedintelui si a guvernului plus ... Citeşte întreg comentariul
07/02/2012 21:12:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
elena
Credibilitatea guvernarii este foarte importanta in momentul de fata ! pacat de boc , a facut reforma pe propria cariera si acum se da la oparte , pentru popor ! asta este ceva ce trebuie retinut ………..
07/02/2012 11:20:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
bia15
normal ca astia de la fmi ne-au revizuit cresterea economica, ce ne mai mira atata....era de asteptat.
06/02/2012 21:47:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
Dieta cu supă de varză
Dieta cu supă de varză "Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ... Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ... Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ... Citește articolul