Hotelierii nu vor Big Brother
Ca să combată evaziunea, Udrea va implementa un sistem informatic prin care să ştie instant cine unde s-a cazat
Autor: ELENA STAN
31 ianuarie 2012
Hotelierii nu sunt de acord cu introducerea Sistemul electronic integrat de evidenţă a turiştilor. În acest sens, Federaţia Industriei Hoteliere din România a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare către Ministerul Turismului, prin care respinge introducerea sistemului. Hotelierii cred că aplicarea sistemului încalcă libera şi neîngrădita circulaţie a persoanei şi conduce la transmiterea, fără acordul celui care foloseşte serviciile hotelierilor, a unor informaţii confidenţiale (nume, prenume, act de identitate, data când se află într-un anumit loc etc.), care îi pot crea inconveniente şi neplăceri de orice natură.
„Transmiterea acestor date altor entităţi, fie ele definite prin HG, trebuie să presupună o explicaţie a motivului pentru care se transmit şi o garanţie asupra confidenţialităţii tratamentului lor, chestiune pe care acest proiect de act normativ nu o asigură, iar noi nu ni-l asumăm. Transmiterea acestor date, care nu au nici un caracter statistic, ne va conduce la pierderea de venituri şi ne va îngreuna activitatea“, se arată în scrisoarea trimisă MDRT şi semnată de Radu Enache, preşedintele FIHR.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidenţă a turiştilor, prin care se va putea afla în orice moment cine şi unde este cazat, în caz contrar urmând să fie amendate cu o sumă de până la 20.000 de lei. Potrivit MDRT, sistemul va ajuta atât la acumularea de date statistice, cât şi la combaterea evaziunii fiscale. În plus, prin corelarea informaţiilor furnizate de SIET, persoanele care au săvârşit infracţiuni şi sunt urmărite naţional sau internaţional vor putea fi reperate mai uşor. Proprietarii sau administratorii structurilor de primire turistice vor fi obligaţi ca în termen de 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ să înscrie unitatea de cazare în SIET.
Potrivit hotelierilor, numărul persoanelor care se vor caza în unităţile turistice va scădea după ce acestea vor afla că datele lor personale vor fi transmise şi altor instituţii în afară de Poliţie şi Parchet. O a doua consecinţă a aplicării SIET va fi că transmiterea în timp real în sistem a oricăror informaţii va presupune forţă de muncă suplimentară, deci costuri adiţionale considerate nejustificate de către hotelieri.
Sistemul este făcut de IBM
Elena Udrea, ministrul Turismului, a declarat la începutul lunii ianuarie că sistemul informatic de evidenţă a turiştilor la nivel naţional se află în teste şi va începe să funcţioneze din luna ianuarie. Ea a adăugat că prin acest sistem se încearcă ţinerea unei evidenţe în timp real a turiştilor cazaţi în structurile de primire. Sistemul informatic de evidenţă a turiştilor la nivel naţional este realizat de compania IBM, în baza contractului semnat cu MDRT în luna iunie 2010. Valoarea contractului este de peste 2 milioane de lei (circa 500.000 de euro. Sistemul va permite raportarea zilnică, de către fiecare unitate de cazare, a numărului de turişti înregistraţi în respectiva unitate.

Comentarii
Hotelierii nu vor Big Brother
25 comentarii

dorian
Un exemplu bun pentr-u Oprescu care nu face nimic ,din cand in cand mai trebuie sa misti ceva Oprescule dar oricum zilele tale sunt numerate

marian21
Mai avem nevoie de oameni de genul asta care isi dau tot interesul pentr-u acest oras

john
De asta avem nevoie de oameni care se implica ,oameni care vor s-a promoveze aceasta capitala si s-a o ridice cat mai sus

depp
Era de asteptat ,din moment ce Elena Udrea sa implicat foarte mult in turism

depp
Era de asteptat ,din moment ce Elena Udrea sa implicat foarte mult in turism
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ...
Citește articolul
Dieta cu supă de varză
"Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ...
Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ...
Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ...
Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită