Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Impozit pe handicap

26 februarie 2010 – 09:35
  

O ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern în octombrie 2009 introduce impozitul pe pensiile şi salariile persoanelor cu handicap grav sau accentuat, de la 1 ianuarie 2010. Autoritatea pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) cere Ministerului Finanţelor să revină asupra acestei decizii, însă reprezentanţii ministerului nu dau un răspuns pozitiv.



Persoanele cu handicap grav sau accentuat erau scutite, până anul acesta, de la plata impozitului pe salarii şi pensii. În goana după bani pentru buget, Guvernul a decis să impoziteze şi aceste venituri. Executivul a decis eliminarea articolul 26 litera a din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în baza căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat, respectiv nevăzătorii sau persoanele aflate în scaun cu rotile, erau scutite de la impozitul pe indemnizaţiile de natură salarială.

Anul trecut, la sfârşitul lunii noiembrie, Parlamentul a adoptat o lege prin care se stabileşte că persoanele cu handicap beneficiază, prin articolul 26, de scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salarială şi pensii, deşi la acea dată era anunţată abrogarea acestui articol, începând cu anul 2010. Singurul răspuns pe care l-a primit conducerea ANPH din partea Ministerului Finanţelor Publice a fost acela că problema ar putea fi rezolvată la următoarea modificare a Codului Fiscal.


Taguri asociate:     economic
Comentarii
Impozit pe handicap
5 comentarii
Emilian
Ca orice lucru in Romania, aceasta hotarare era abuzata.
Problema nu erau cei cu pensii mici. Problema sunt cei care faceau contracte pe bani seriosi si care nu plateau impozit pentru ca-si facusera rost de un certificat de handicapat.
De fapt legea se vrea ca o modalitate de asistenta sociala, nu ca o portita de imbogatire a celor cu certificat de handicapat. Mi se ... Citeşte întreg comentariul
26/02/2010 15:17:48 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
omul de pe zebra
Am ajuns sa ne rugam moarea ca sa nu fim o povara pentru ce dragi,asa a ziz si ministru nu?
26/02/2010 13:20:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mona
Daca tot ati facut referire la impozitarea veniturilor persoanelor cu handicap, atunci explicati clar despre cine este vorba. In nici un caz despre amaritii care traiesc din 230 lei pe luna, dar sint persoana care desi au venituri mari, nesatule au mai pus mina si pe un cerificat de handicap prin relatii pur si simplu.Ce ziceti de un director care are certificat de handicap, scutiri de la ... Citeşte întreg comentariul
26/02/2010 11:17:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
c.t
sa se impoziteze si faptul ca traiesti.eu l-as alege pe viata pe base.
26/02/2010 10:57:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
iuliana
vai de mine. sa vezi cati sunt handicapi pe drumuri cu 230 lei pe luna de la social.cum traiesc ei zi de zi ?
vai de romania saraca. ne intoarcem la epocaEUGENE.
26/02/2010 10:11:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Popesti-Leordeni

2 camere

Suprafata utila: 43 mp

43.000 EU

Apartament in Berceni

garsoniera

Suprafata utila: 28 mp

27.500 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul