Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Isărescu: Angajamentele ratate de Guvern au fost mincinoase

Autor: DANIELA IVAN
6 mai 2010 – 16:38
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional 

Zvonurile şi ştirile pe surse privind majorarea taxelor şi impozitelor cerute de FMI au slăbit moneda naţională. Leul a pierdut ieri 4 bani făţă de euro şi 8 bani în comparaţie cu dolarul american.



"România este la un punct de cotitură şi trebuie să decidă dacă vrea un stat social, cu intervenţii în economie, ceea ce obligă la venituri mai mari. O bancă centrală nu este niciodată pentru un stat social. Ştiţi cum se spune, omul se dă şi după scaun, iar, ca persoană privată, nu pot să vorbesc acum. Dar nu am văzut bancă centrală care să opteze pentru un stat social", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Asta înseamnă majorări de taxe, pentru că celelalte modele care au ţintit creşterea veniturilor la 37%, fără măriri de taxe, s-au tot făcut, însă niciodată nu s-au putut realiza. Angajamentele făcute până acum de guvernanţi legate de creşterea veniturilor până la 39% din Produsul Intern Brut (PIB) nu au fost îndeplinite şi pot fi catalogate drept mincinoase, a spus Isărescu. "Promisiunile făcute până acum de guvernanţi că vor creşte veniturile până la 39% din Produsul Intern Brut (PIB), obiectiv ratat în nenumărate rânduri, nu pot fi catalogate decât mincinoase", a spus guvernatorul.

Cuiul problemei este deficitul bugetar care ar putea ajunge la 10% din PIB, în acest an, fără măsurile cerute de FMI. "Puteţi să calculaţi singuri. Scădeţi din 40% circa 30% cât sunt veniturile şi vedeţi unde se duce deficitul. Deficitul bugetar poate să aibă variaţii, dar dacă îţi atingi ţinta cu arierate ale statului este cea mai proastă soluţie. La fel de proastă este şi tăierea investiţiilor. Capacitatea de stimulare a economiei se diminuează", a spus Isărescu.

Să nu uităm că la începutul vizitei FMI Isărescu a declarat public că majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economică a României şi a opinat atunci că soluţia pentru reducerea deficitului este diminuarea cheltuielilor sociale şi curente şi alocarea de bani pentru investiţii. Între timp, ceea ce atunci părea o ipoteză îndepărtată acum poate deveni realitate. Întrebat de jurnalişti dacă situaţia economică a României este atât de dezastruoasă, încât sunt necesare măsuri atât de dure, precum creşterea de taxe, guvernatorul a răspus printre cuvinte: "Să nu vă aşteptaţi la guvernatorul BNR să spună că situaţia este gravă. Dar suntem la un punct de cotitură".

Prognozele BNR privind creşterea economică sunt undeva în jur de plus/minus 0%, însă Isărescu nu se va lansa în aprecieri asupra unei cifre exacte. "Creşterea economică va fi între minus ceva până la plus ceva, undeva în zona zero, dar nu mă lansez în pronosticuri."
 Însă revenirea unei economii, în care ajustarea sectorului public nu s-a terminat, nu este de dorit, iar creşterea nu este sănătoasă: "Nu vreau să intru în această dezbatere, dacă vom avea creştere economică. Nu are relevanţă atâta vreme cât sectorul public nu se ajustează".
Isărescu a mai spus că România a optat până acum pentru o reducere pe partea cheltuielilor, dar că aceste măsuri întâmpină o rezistenţă politică puternică. El a menţionat că acest diagnostic, privind rezistenţa politică puternică la tăierea cheltuielilor, a fost pus de agenţia de rating Moody's şi este "solid şi stigmatizant".


ISĂRESCU: FĂRĂ GUVERN DE TEHNOCRAŢI
Guvernatorul Isărescu respinge ideea unui guvern de tehnocraţi, argumentând că în momente de criză deciziile executive trebuie asumate politic. "Nu cred într-un guvern de tehnocraţi. Deciziile trebuie asumate politic de către oamenii care au mers în faţa românilor şi au câştigat voturile", a răspuns Isărescu, întrebat dacă ar fi oportună instalarea unui guvern de tehnocraţi în această situaţie de criză.

"Atingerea ţintei de deficit având arierate ale statului sau tăind investiţiile este varianta cea mai proastă"
Mugur Isărescu


Taguri asociate:     economic
Comentarii
Isărescu: Angajamentele ratate de Guvern au fost mincinoase
20 comentarii
florin
Am citit acest articol si un lucru nu am inteles,pentru cine vorbeste domnul Isarescu,cine ar trebui sa-l auda deoarece sant rare momentele cind functionarul Isarescu iese in fata sa atraga atentia asupra politicii pe care o duce guvernul.Ma intreb si intreb cit o sa mai munceasca domnul Isarescu la BNR daca o sa primeasca un salariu mai mic de luna viitoare,o sa munceasca la fel de bine?
07/05/2010 18:16:34 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Nicolae
In Romania sunt suficienti imbecili sa creada in minciunile sfuntate ale chiorului.S-a vazut la vot.Din pacate sufera si cei care nu au fost prostiti de acesti tilhari. Era necesar de acum 1 an sa se taie cheltuielile bugetare - salarii grase pentru politruciii parasutati prin posturile bune, contractele pe bani publici care sunt de o mare hotie, achizitiile pe bani publici la niste preturi ... Citeşte întreg comentariul
07/05/2010 17:16:29 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
noi
sintem o tara bogata condusa de cacati deveniti peste noapte ministri parlamentari presedinti dar mai au putin si se imput si vom scapa de ei
07/05/2010 16:19:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
PAUL SNAIDER
Daca tot se scheauna Boc, ca (sic) nu mai are bani ii dau o solutie :
1 ) Desfiintarea Ministerului Turismului si transformare lui in agentie
2 ) Desfiintarea ICR-ului
3 ) Desfiintarea CNA-ului
4 ) Desfiintarea CNSAS-ului.( apare legea lustratiei )
5 ) Reducerea salarizarii personalului din ministere
6 ) Reducerea bugetului de personal in Administratia ... Citeşte întreg comentariul
07/05/2010 15:44:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
hutanu teresa
Mai bine maninci o piersica,decit scrii.Dar privatii cine sunt???Nepoti,verisori,cumnati,ale celor care ne conduc acum.Au distrus mineritul,ceferistii,sanatatea,se moare pe capete,iar cei ramasi bat plma ce Presedintele.....Nici liderii de sindicat nu mai trebuie crezuti,ba fac greva,ba nu fac.Voi,din invatamint,sanatate,ceferisti,nu va intrebati de ce nu reusiti in revendicarile voastre?Ala care ... Citeşte întreg comentariul
07/05/2010 13:04:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul