Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 4 februarie 2012
SHOP

Ravagiile impozitului minim

Autor: IRINA CRUDU
28 octombrie 2009
116.000 de companii şi-au suspendat activitatea din cauza crizei
 Foto: Reuters

Criza a speriat şi antreprenorii, indiferent de domeniul în care activează. Numărul de noi înmatriculări de firme a fost mai mic decât numărul de firme care au ales să-şi suspende activitatea în 2009, potrivit informaţiilor obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).



De la începutul anului până în prezent, la ONRC s-au înmatriculat doar 92.000 de firme, cu 34% mai puţin decât în 2007 şi 2008 când se înmatriculau anual peste 140.000 de firme. De cealaltă parte, numărul de companii care şi-au suspendat activitatea a crescut de peste 9 ori faţă de anii trecuţi, peste 116.000 de companii apelând la această metodă, în mare parte din cauza introducerii, în luna mai, a impozitului forfetar.

"Este vorba despre o natalitate negativă. Vinovată de această situaţie este creşterea impozitelor şi bineînţeles, reculul financiar pe care-l experimentează întreaga piaţă. Nu ştiu ce soluţii se puteau lua pentru a împiedica natalitatea negativă însă în nici un caz nu trebuia crescută fiscalitatea. Mărirea impozitului forfetar şi introducerea impozitului minim au fost printre principalii vinovaţi", a declarat Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată.

IMOBILIARELE ÎN PICAJ
În domeniul construcţiilor, numărul de înmatriculări a scăzut de peste două ori faţă de anul trecut, doar 8.783 de noi firme fiind înmatriculate până în prezent, faţă de peste 24.000 în 2008. De peste nouă ori a crescut însă numărul de firme din domeniul construcţiilor care şi-au suspendat anul acesta activitatea. "În cazul construcţiilor se poate vorbi despre căderea diverşilor subfurnizori, despre o problemă a pieţei, şi nu despre optimizarea impozitelor pe salarii cum se întâmplă, cred eu, la majoritatea companiilor", a explicat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.
Introducerea taxei forfetare, de exemplu, a avut un rol benefic pentru că astfel se împiedică înfiinţarea de companii fictive, spune el.

Numărul de companii noi care activează în domeniul tranzacţiilor imobiliare, închirierilor şi activităţilor de servicii prestate în principal pentru întreprinderi a scăzut cu 71% în 2009, în primele 9 luni ale anului înmatriculându-se doar 1.114 de companii în acest domeniu. Cele mai afectate au fost agenţiile imobiliare, numărul celor care şi-au suspendat activitatea cresând de 14 ori faţă de 2008 de la 536 la 7.516. Practic, în cazul acestui domeniu, s-au închis de 7 ori mai multe companii decât s-au înmatriculat în aceeaşi perioadă de timp.

Numărul de hoteluri şi restaurante înmatriculate în 2009 au scăzut cu doar 27% faţă de 2008, ceea ce înseamnă că, la nivel teoretic, antreprenorii au avut încredere în acest tip de proiecte. Practic însă, numărul de suspendări de activitate care a crescut de peste 9 ori faţă de anii trecuţi, peste 5.400 de hoteluri şi restaurante suspendându-şi anul acesta activitatea, ne arată că nici acest domeniu nu a scăpat neafectat.

Doar 8.234 de companii s-au înmatriculat în domeniul transportului, depozitării, informaţiilor şi comunicaţiilor, la jumătate din nivelul atins anul trecut când s-au efectuat peste 15.400 de înmatriculări. Şi aici ne confruntăm cu o "natalitate negativă", numărul de suspendări fiind de peste 10.500, de 10 ori mai mult decât în anii anteriori. Ca şi comparaţie în 2007 şi 2008 s-au înmatriculat de 15 ori mai multe companii decât s-au suspendat în acest domeniu.

Până în septembrie, în Bucureşti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 17.200, urmat de judeţul Cluj, cu 6.770 şi de Braşov, cu 5.333. În ceea ce priveşte dizolvările, cele mai multe au fost raportate tot în Capitală, respectiv 3.601, în timp ce în judeţul Bihor au fost înregistrate 1.019 companii dizolvate.

În aceeaşi perioadă, radierile voluntare au crescut de 1,7 ori, de la 11.300 la 30.800. Cele mai multe, 3.300, au fost înregistrate în Bucureşti, urmat de judeţul Prahova, cu 1.727.
PUBLICITATE
Taguri asociate:     economic | impozitul minim | ravagii
Comentarii
Ravagiile impozitului minim
un comentariu
magda
“A crede intotdeauna ca noi le stim pe toate, in cele din urma, se dovedeste a fi o greseala de management", a declarat Catalin Dumitrescu, Managing Partner al eFin.ro, in cadrul emisiunii B2B Guide.
http://www.bloombiz.ro/business/de-ce-avem-nevoie-de-consultanta
28/10/2009 11:34:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ce ne aşteaptă după codul galben de ninsori şi viscol. Vezi prognoza meteo până marţi
Ce ne aşteaptă după codul galben de ninsori şi viscol. Vezi prognoza meteo până marţi Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ... Citește articolul
Ponta, interviu pentru Reuters: România, cea mai vulnerabilă ţară din UE
Ponta, interviu pentru Reuters: România, cea mai vulnerabilă ţară din UE Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ... Citește articolul
Zeci de drumuri naţionale şi A2, închise. Traficul pe A1 a fost redeschis. Urmăreşte starea actualizată a drumurilor în timp real
Zeci de drumuri naţionale şi A2, închise. Traficul pe A1 a fost redeschis. Urmăreşte starea actualizată a drumurilor în timp real UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe ... Citește articolul
Viaţa în stil baroc, la Palatul Brukenthal din Avrig
Viaţa în stil baroc, la Palatul Brukenthal din Avrig Spiritul baronului Samuel von Brukenthal i-a transformat pe locuitorii oraşului ... Citește articolul
Un parfum pentru Mata Hari
Un parfum pentru Mata Hari Frumoasa olandeză Margaretha Geertrude Zelle a fost un spirit rebel încă din adolescenţă. ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE