Arhiva
Economia.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

România, la calculator

Autor: MIHAI MANOLE
14 ianuarie 2008
Statistică. Doar un român din trei are o conexiune la internet, numai bulgarii stând mai prost decât noi în UE
 Foto: Dan Marinescu 

Peste 7 milioane de ro­mâni au acces la internet, iar nu­mă­rul acestora se ma­jo­rea­ză o dată cu creş­terea vo­lu­mului vânzărilor de calculatoare. Piaţa are potenţial uriaş de creştere, deoarece doar 50% din tineri folosesc internetul.

Peste 7 milioane de ro­mâni au acces la internet, iar nu­mă­rul acestora se ma­jo­rea­ză o dată cu creş­terea vo­lu­mului vânzărilor de calculatoare. Piaţa are potenţial uriaş de creştere, deoarece doar 50% din tineri folosesc internetul.

În 2008 se vor cumpăra cu 10% mai multe PC-uri decât anul trecut, urmând să se evi­den­ţi­eze preferinţa cum­pă­ră­to­rilor pentru laptop-uri. Numărul uni­tăţilor vândute din această categorie va fi de două ori mai mare decât cel al desktop-urilor, potrivit estimărilor IDC. Anul trecut s-au vândut peste 800.000 de PC-uri în România, dintre care peste 250.000 de notebook-uri. Aceste cifre re­pre­zintă o creştere cu 25% faţă de 2006, stabilind un record pentru ţara noastră, potrivit estimărilor oferite de preşedintele Asociaţiei Produ­că­to­ri­lor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, Valentin Negoiţă. Dacă tendinţele din pri­me­le trei trimestre ale anului trecut se vor regăsi şi în situaţia finală a ultimului trimestru, segmentul notebook-urilor va consemna o creştere de 90%. În 2007, segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii şi segmentul SOHO (small office, home office) vor fi responsa­bile pentru peste 70% din totalul vân­ză­rilor de calculatoare. În 2008, Ne­go­i­ţă estimează depăşirea pragului de 1 milion de calculatoare vândute (desktop, notebook, server).

În urmă cu un an, aproape 37% dintre români erau în posesia unui computer, 4% fiind procentul celor care deţineau un laptop, potrivit da­te­lor unui studiu GfK comandat de Ericsson. Situaţia a evoluat rapid, în condiţiile în care, de exemplu, 2007 a fost un an bun pentru achiziţia de cal­culatoare, vânzările de PC-uri cu­noscând o susţinere importantă şi din partea unor programe guvernamentale din domeniul informatizării.

 

PROIECTE IN­FOR­MA­ŢIONALE. Proiectul “Economia Bazată pe Cunoaştere”, coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, care are ca ţintă comunităţile din mediul rural şi mic urban, a încheiat anul 2007 cu 246 de localităţi informatizate, din care 201 comune şi 45 de oraşe sub 30.000 de locuitori. Localităţile au fost dotate cu 5.643 de computere (desktop-uri, servere), toate dotate cu o conexiune la internet în bandă largă. Un alt proiect din domeniu este cel al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), care are ca scop conectarea la telefonie şi internet a comunităţilor izolate. În 2007, prin acest proiect au fost instalate în telecentre 368 de calculatoare, toate conectate la internet.

În învăţământul preuniversitar din România sunt folosite în prezent circa 71.480 de calculatoare şi 4.942 de servere, dotări realizate în cadrul programului “Sistem Educaţional Informatizat-SEI”. În învăţământul primar, gimnazial şi liceal sunt înscrişi în prezent 2.548.647 de elevi, adică există un calculator la 35 de elevi. Dotările din 2007, din cadrul acestui program, au însemnat, între altele, peste 21.000 de calculatoare şi aproape 1.500 de calculatoare portabile. Planurile Ministerului Educaţiei în 2008, în domeniul informatizării, dispun de fonduri duble faţă de 2007, vizând dotarea a 6.000 de unităţi de învăţământ cu laboratoare informatizate.

Studenţii şi elevii care provin din familii cu venituri mici au putut be­ne­ficia de programul Euro 200. În cadrul acestuia, în 2007 a fost subvenţionată achiziţionarea unui număr de 38.379 de calculatoare.

 

Suntem ultimii în UE la internet

La capitolul acces la internet, ultimele date oficiale ale ANRCTI, valabile pentru jumătatea anului trecut, indică un număr de 4,5 milioane de conexiuni la internet, rata de penetrare fiind de 21%. Dintre care 2,33 milioane erau conexiuni în bandă largă, corespunzătoare unei rate de penetrare de 10,8%. Date mai recente au fost publicate de Internet World Stats. În luna septembrie, potrivit acestei surse, existau în România 7 milioane de utilizatori de internet, cu o rată de penetrare de 33%. La capitolul broadband, cifrele Internet World Stats indică o penetrare de 12%. Ro­mâ­nia se situează mult sub media Uniunii Europene când vine vor­ba despre acces la internet, medie care era, la începutul lui decembrie 2007, de 55,7%. În cadrul UE, Bulgaria este singura ţară în care acest indicator este inferior celui din România, la polul opus situându-se Olanda, cu o rată de penetrare de 88,5%. Potrivit statisticilor Eurostat, în România doar 3% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de ani folosesc internetul, în rândul tinerilor procentul abia depăşind 50%.

Vânzări

“Estimările pentru2008vizează depăşireapragului de un milionde calculatoare vândute”

Valentin Negoiţă, preşedinte APDETIC

 

mihai.manole@jurnalul.ro



Taguri asociate:     internet | calculatoare | romania | economic
Comentarii
România, la calculator
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ... Citește articolul
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
Dieta cu supă de varză
Dieta cu supă de varză "Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ... Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul