România mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondială
5 miliarde de euro de la FMI sunt nefolosiţi şi rezervaţi pentru vremuri grele
Autor: DANIELA IVAN
27 ianuarie 2012 – 14:31
Foto: Dado Ruvic / REUTERS
România negociază cu Banca Mondială (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM. Acest împrumut va fi de tip preventiv, similar celui de la FMI, a spus Rantrua, într-un interviu pentru Bloomberg.
Banca Mondială se va alătura FMI şi UE într-un acord financiar preventiv cu România, semnat în martie, după aprobarea liniei de credit.
"România va trebui să îndeplinească anumite măsuri, aflate în prezent în discuţie. Durata liniei de credit poate fi de până la trei ani", a spus Rantrua.
Guvernul are deja la dispoziţie fonduri de 5 miliarde de euro, nefolosite din acordul cu FMI şi UE pentru a fi accesate în cazul unor turbulenţe pe pieţele financiare. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat în decembrie că autorităţile române vor încheia în primăvara anului acesta un nou acord cu Banca Mondială, de tip preventiv, similar celui cu FMI, prin care România va putea trage bani de la instituţia internaţională dacă va fi necesar.

Comentarii
România mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondială
10 comentarii

gigi
VOI NE INDATORATI PE MINE SI COPIII MEI PE NU SE STIE CATE GENERATII,NU VI S-AR PAREA FIRESC SA NE INTREBATI SI PE NOI CAND IAR LUATI BANI IMPRUMUT SI MAI ALES SA ARATATI CONCRET CE ATI FACUT CU BANII CA NOI O DUCE TOT MAI PROST ?????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

sanki
limbriK-ule hydrocefal ai auzit de reducerea hotiilor macar cu 10% ??? Voi saraciti romanii, dar cresteti jaful !!! Viitorule tzukalar si femeie la toate dela Jilava, de ce nu te atingi de loc de praduitori ???

pion
pai le trebuie bani. daca vor iesi anticipatele?nu vor trebui sa faca chetuielile cu pomenile electorale?
in rest avem cel mai bun presedinte, cel mai tare guvern. Sa traiti cum puteti,caci ei traiesc f. bine!
in rest avem cel mai bun presedinte, cel mai tare guvern. Sa traiti cum puteti,caci ei traiesc f. bine!

tijk
pensiile militare de cate 1000 de euro trebuie platite ... ce daca sunt functionari care castiga 150 de euro pe luna. Domnilor guvernanti chiar vreti sa vedeti cat poate suporta un om umilit?

Alexandru
Pe portalul "petitieonline" de pe Internet a aparut un apel sub numele "Sa dam actualului guvern lovitura noastra de gratie" prin care se solicita romanilor sa nu mai plateasca nicio taxa sau impozit de orice fel actualului guvern care ne-a saracit. Pentru a accesa la acest apel puteti sa-l cautati si pe Google. Semnati cu totii acest apel si incetati sa mai platiti acestui ...
Citeşte întreg comentariul
Alte ştiri
- VIDEO Lazăr, Boloni, Torje şi Marica se luptă şi ei pentru "optimi", unde Panti a ajuns deja. AICI ai toate duelurile de AZI
- În secret, Duckadam şi Narcis Răducan i-au făcut o vizită fulger lui Neşu
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
- EXCLUSIV Agresorul lui Chauncey Hardy a primit 5 ani de închisoare!
-
Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea primită de Dinel Staicu în dosarul BIR. El a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Dinel Staicu este cercetat şi în dosarul privind prejudicierea companiei Transgaz. În prezent, Dinel Staicu se află în arest, la... -
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că recenzarea copiilor de şase şi şapte ani s-a încheiat. Despre curicula pentru clasa pregătitoare, Oana Badea a spus că este realizată şi că va intra în dezbatere publică în martie. "Clasa pregătitoare nu este o sperietoare,... -
Procurorii DIICOT şi poliţia au organizat, în această dimineaţă, o acţiune de amploare pentru destructurarea unei reţele de crimă organizată care a înşelat cel puţin 100 de persoane şi ai căror membri se află, în parte, închişi în penitenciare de pe teritoriul României.Cei 33 de membri ai reţelei, dintre care 10...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Oana Badea: "Clasa pregătitoare nu este o sperietoare, ci este în interesul copiilor"
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de ...
Citește articolul
Lt. Alexandru Gheorghe a fost trecut în rezervă
Lt. Alexandru Gheorghe a declarat, în exclusivitate pentru Q Magazine, că astăzi la ora ...
Citește articolul
Aeroportul Otopeni: Ceaţa a amânat şi a deviat mai multe zboruri interne
Cinci aeronave care fi trebuit să aterizeze în această dimineaţă pe aeroportul Otopeni din ...
Citește articolul
Hotel în flăcări la Rânca! Imagini LIVE, ACUM, pe webcam Jurnalul.ro
Acoperişul hotelului NT din Rânca a fost cuprins de flăcări. Trei maşini de pompieri se ...
Citește articolul
Acoperişul hotelului NT din Rânca a fost cuprins de flăcări. Trei maşini de pompieri se ...
Citește articolul
Venituri UPC în scădere, creştere pe clienţi Tv Digital şi internet
Veniturile UPC România au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, ...
Citește articolul
Veniturile UPC România au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Economia Irlandei îsi revine încet, dar piata imobiliara este & ... Citeste articolul
Zona Alba Iulia este una dintre cele mai vânate din Capitala. Astazi, ... Citeste articolul
Preturile din grila notarilor, chiar si în crestere cu câteva p ... Citeste articolul
Volumul total al investitiilor în segmentul imobiliar românesc ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Piaţa imobiliară irlandeză nu reuşeşte să iasă din colaps. ...
- Apartamentele muncitoreşti din zona Alba Iulia se vând la zeci, chiar sute de mii de euro
- Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor
- Tot mai puţini bani pentru imobiliare. Nici românii, nici străinii nu mai sunt interesaţi ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită