Românii au ajuns mai săraci ca în '89

În 22 de ani de tranziţie, România a ajuns unul dintre cele mai sărace state ale Uniunii Europene, salariul minim pe economie reprezentând doar 82% din nivelul din 1989. Imaginea economiei româneşti este una de stagnare, politica economică a statului rezumându-se la vindem tot în speranţa că investitorii vor aduce creşterea economică.

"Cumulat, creşterea economică în cei 22 ani de tranziţie nu depăşeşte 20% faţă de 1989: mici creşteri întrerupte de 3 crize majore. De abia în 2004 s-a atins nivelul economiei din 1989, pentru ca doar după 3 ani să intre într-o nouă criză”, se arată într-un studiu realizat de Insititutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), din cadrul Academiei Române.

Eficienţa economiei, după cei 22 de ani de tranziţie, se vede clar în veniturile populaţiei, consideră Cătălin Zamfir, directorul ICCV şI autorul raportului. Începând din 2007, românii câştigă cel mai puţin dintre locuitorii fostelor ţări comuniste înregistrând doar 40% din veniturile acestora. Suntem depăşiţi până şi de vecinii bulgari, ţară considerată în mod tradiţional mai săracă decât România. În timp ce în Slovenia veniturile medii sunt de 13.298 de euro/an, în Cehia de 8.913 euro/an, în Slovacia de 6.888 euro/an, în Ungaria de 6.631 euro/an, în Polonia de 5.704 euro/an, în Bulgaria de 3.343 euro/an iar în România de numai 2.942 euro/an. Faţă de media celor şase ţări comuniste aflate în tranziţie de 7.463 euro/an, veniturile românilor reprezintă doar 40%.

Sărăcia a explodat. Au apărut comunităţi la groapa de gunoi
Tranziţia s-a caracterizat printr-o explozie a sărăciei ca efect al căderii economiei, dublată de accentuarea polarizării economice şi de deficitul de protecţie socială. Este în special şocantă apariţia şi creşterea comunităţilor confruntate cu o sărăcie extremă, de tipul celor dezvoltate în jurul gropilor de gunoi.

În România, 22% din populaţie este săracă, adică are venituri mai mici de 60% din salariul mediu pe economie. Media pe Uniunea Europeană este de 16%. Ceea ce diferenţiază dramatic România de toate celelalte ţări este riscul de sărăcie a persoanelor care muncesc, rezultat al politicii salariale. Ca efect cumulat al tuturor politicilor social-economice, munca nu garantează un standard decent de viaţă, extinzându-se riscul sărăcirii şi în zona segmentului activ al populaţiei. În România 18% dintre persoanele angajate sunt sărace, în timp ce Bulgaria a reuşit să respecte media UE de numai 8%.

Politica salarială este şI ea un factor al accentuării inegalităţii. Obiectivul principal al politicii salariale a fost menţinerea salariului minim la un nivel foarte scăzut. În 2010, salariul minim era cel mai scăzut din UE, substanţial mai mic faţă de alte ţări foste comuniste: 68% din salariul minim din Bulgaria şi 48% din cel din Polonia.

Cu un salariu minim de 159 de euro/lună, România este pe ultimul loc în UE, la diferenţă uriaşă faţă de Marea Britanie care ocupă primul loc cu 967 de euro/lună. Dacă în cazul salariului mediu pe economie putem constata o creştere modestă faţă de 1989 (20%), salariul minim reprezintă doar 82% din cel din 1989. Dealtfel, majoriatea covârşitoare a românilor (91%) consideră că diferenţele sociale sunt prea mari.

Vindem tot şi sperăm că o să fie bine
"Întreaga tranziţie a fost dominată de un abandon al politicii creşterii economice. Singura politică a fost cea a privatizării cu orice preţ şi speranţa iluzorie că simpla privatizare în contextul unei economii mondiale, presupuse a fi binevoitoare, va pune economia românească pe drumul cel bun. Simptomatic este că tema interesului economiei naţionale este practic inexistentă în discursul politic. Deficitul cronic de politică economică devine dramatic o problemă crucială în condiţiile crizei actuale”, se arată în studiu.

Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, măsurile luate în actuala perioadă de criză au blocat relansarea economiei. Autorităţile au promovat o fiscalitate descurajantă atât pentru angajare/ crearea de locuri de muncă (impozite şI contribuţii mari, corupţie şi birocratizare excesivă), cât şi pentru consum (TVA ridicat, politica veniturilor mici). Se adaugă investiţii publice păguboase care nu contribuie la creşterea economică. Măsurile politice adoptate în România în ultimii ani promovează accentuat inegalitatea. Fiscalitatea avantajează pe cei cu venituri mari şi dezavantajează pe cei cu venituri mici. Impozitarea muncii salariale este transparentă şi înalt controlabilă; evaziunea fiscală este mai puţin controlabilă şi vulnerabilă la corupţie la angajatori, la cei cu venituri mari şi în economia gri.

Implicare statului în protecţia socială este minimă
Numărul salariaţilor s-a prăbuşit continuu, iar o parte semnificativă a popualţiei active a migrat către economia gri făcând faţă cu greu veniturilor scăzute şi incerte. În ultimii 22 de ani, numărul locurilor de muncă a scăzut de la 8,4 milioane, la 4,1 milioane în 2011. Majoritatea românilor privesc cu neîncredere posibilitatea obţinerii unui loc de muncă, având o părere foarte proastă (39%) sau proastă (37%) privind şansele de angajare.

Acest lucru nu este de mirare dacă ţinem cont de faptul că politica de înfiinţare de noi locuri de muncă este mai mult declarativă. "Pentru 2012 guvernarea îşi propune noi reduceri a locurilor de muncă salariale. Politica de încurajare a întreprinderilor mici şi mijlocii, considerată ca mijlocul cel mai important al relansării economice, s-a dovedit a fi insuficient susţinută în fapt, cu efecte dezamăgitoare. IMM-urile se confruntă cu riscul cel mai ridicat de a deveni victime ale crizei economice”, consideră ICCV.

Implicarea statului în protecţia socială este minimă. Cheltuielile pentru pensii, sănătate, şomaj, asistenţă socială reprezentau în anul 2007 doar 12,8% din PIB, sub media de 18,6% a celorlalte şase foste ţări cumuniste . Cea mai bună protecţie socială este în Franţa, care alocă 30,5% din PIB cheltuielilor sociale. România are ca obiectiv prioritar eliminarea statului social. Asistenţa socială este ţinta reducerii drastice, pe motivul că el este prea mare şi viciat de o masă de abuzuri, fără a se furniza însă date statistice, cu excepţia unor exemple. Serviciile sociale fundamentale – învăţământ, sănătate, poliţie – au fost supuse constant mesajului politic de decredibilizare şi unor măsuri continue de reorganizare prin reducere, cu efecte distructive care pot fi estimate a fi de o gravitate unică în lume.