Situaţia de urgenţă în aprovizionarea cu gaze a fost ridicată
Autorităţile au ridicat astăzi, la ora 15:00, situaţia de urgenţă în aprovizionarea cu gaze naturale, a anunţat ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Decizia a fost luată de comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, după ce temperaturile au crescut şi condiţiile de furnizare a gazelor au revenit astfel la normal. Drept urmare, va fi reluată furnizarea de gaze naturale către consumatorii care au utilizat combustibili alternativi în această perioadă. „Furnizarea gazelor naturale către marii consumatori de gaze naturale va fi reluată treptat, în funcţie de evoluţia temperaturilor şi cu menţinerea parametrilor normali de funcţionare a sistemului de transport gaze naturale", a anunţat Ministerul Economiei.
Situaţia de urgenţă în aprovizionarea cu gaze naturale a fost instiuită luni, din cauza temperaturilor scăzute, astfel că furnizarea de gaze către unele companii a fost oprită, iar producătorii de energie termică au trecut la utilizarea combustibililor alternativi.-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

