Arhiva
Economia.
Miercuri, 23 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Taher, la cârma Electroputere

14 martie 2008
Craiova. Ajuns preşedintele Consiliului de Administraţie, Taher are planuri mari pentru Electroputere
  

Până nu demult, Fathi Taher nu era pentru craioveni decât un nume sonor. Iordanian, multimilionar, patron la Marriott şi prieten cu Viorel Hrebenciuc. Lucrurile s-au schimbat acum şi, din câte se pare, Taher va deveni un personaj strâns legat de viitorul Craiovei.

Până nu demult, Fathi Taher nu era pentru craioveni decât un nume sonor. Iordanian, multimilionar, patron la Marriott şi prieten cu Viorel Hrebenciuc. Lucrurile s-au schimbat acum şi, din câte se pare, Taher va deveni un personaj strâns legat de viitorul Craiovei. După trecerea mamutului industrial Electroputere în proprietatea saudiţilor de la Al Arrab, Taher a devenit bosul uzinei şi, după câte am putut vedea stând de vorbă cu el, are planuri extrem de mari.

 

La 7 noiembrie 2007, când miliardarul saudit Said Bahjat Said semna, la Craiova, contractul de privatizare al Electroputere, Fathi Taher a avut o prezenţă discretă. A stat deoparte, ferit de ochii lacomi ai jurnaliştilor, ca unul venit să-şi întâlnească nişte vechi parteneri de afaceri. La 26 februarie 2008, noul patronat al societăţii şi-a ales Consiliul de Administraţie. Dintre cei şapte membri, numai doi sunt români: Cornel Mondea, directorul de până atunci al uzinei, şi Nicolae Badea, afaceristul cunoscut mai ales pentru funcţia de preşedinte executiv pe care o deţine la clubul Dinamo. În unanimitate, Consiliul de Admi­nistraţie şi-a ales preşedintele: Fathi Taher.

 

LA ŞEDINŢĂ. Vestea că Taher va fi placa turnantă între uzina craioveană şi patronii saudiţi a circulat repede, dar destul de discret, într-o perioadă în care iordanianul a apărut frecvent la ştiri ca posibil nou patron al echipei Rapid Bucureşti. Confirmarea oficială ne-a venit abia la 12 martie, când Taher a acceptat să stea de vorbă cu redactorul Jurnalului Naţional. Prins până peste cap într-o şedinţă a noii conduceri a Electroputere, Taher a găsit soluţia pentru a împăca şi capra, şi varza: “Decât să-ţi dau interviu, mai bine stai cu noi la şedinţă şi o să înţelegi mai multe din ce vrem noi să facem”, zice Taher. Lângă el stă unul din consilierii săi de încredere, Alexandru Bunea. Vizavi, Cornel Mondea, omul care a condus Electroputere în ultimele două decenii. În capul mesei, suedezul Clas Olaf Westman, proaspăt numit director ge­neral al societăţii, după ce a fost vreme de 40 de ani director la Grupul ABB. Se găseşte totuşi un scaun şi pentru ziarist.

 

SE REZOLVĂ. Taher nu dă deloc senzaţia că ar vrea să glumească cu viitorul Electropu­tere. Când Cornel Mondea se plânge că nu are un plafon de credit suficient de mare pentru a achita salariile de 180.000 de euro, Taher pune mâna pe telefon. Vorbeşte un minut în arabă, apoi închide şi dă vestea bună: “Era directorul de la Bloombank France. Am aranjat pentru un plafon de două milioane de euro”. Îi comunică şi lui Westman vestea – în engleză, desigur –, apoi revine la Mondea şi la limba română: “Domnule director, trebuie să înţelegeţi că nu mai lucraţi la o întreprindere de stat. La stat, lucrurile mergeau într-un fel. Acum se rezolvă altfel!”.

 

MUNCITORII ŞI NE­VES­TE­­LE. La prima şedinţă a Consi­liu­lui de Administraţie s-a decis ma­jorarea salariilor cu 15% de la 1 martie şi încă 2% de la 1 aprilie. Până la 1 octombrie, tot perso­nalul va fi reevaluat, iar după această dată salarizarea se va face numai după criterii de performanţă. Con­sul­tantul va fi adus din afară, pentru a evita nepotismul: “Aceiaşi oa­meni vor alege aceiaşi oameni”, zice Taher şi, ca să fie bine înţeles, adaugă o parabolă musulmană: “Co­ranul îţi dă voie să ai până la pa­tru neveste, dar lumea nu ştie care e condiţia: să le tratezi pe toa­te la fel! De-asta n-au musulmanii pa­tru neveste, că nu poţi să tratezi la fel pe una de 17 ani ca pe una de 60!”. Altă pro­blemă de-a noului şef ţine de pasiunea muncitorilor craioveni pentru băutură. Acum câ­teva săp­tă­mâni, un muncitor prins beat la serviciu s-a scuzat zi­când că băuse seara cam mult, ală­turi de naşul său. “Eu i-am zis să bea doar un păhărel cu naşul, când ştie că a doua zi dimineaţă vine la serviciu”, po­vesteşte Taher. Mun­citorul, oricum, a înţeles pe scurt: că poate să bea un păhărel la ser­viciu. “ Să investim 200.000 într-o poartă nouă, care detectează li­ch­idele, ca pe aeroport. Care mai vine cu bău­tu­ră în uzină e dat afară”, decide preşedintele Consiliului.
 

 

Planuri mari

Potrivit Business-plan-ului aprobat de Consiliul de Administraţie, cifra de afaceri a Electro­putere urmează să crească de la 42 de milioane de euro, în 2007, la 77,5 milioane, în 2008, şi să depăşească 250 de milioane euro în 2013. Profitul brut urmează să apară şi el: după pierderea de 14 milioane euro de anul trecut, 2008 ar trebui să aducă uzina pe zero, iar în 2013 să se obţină un profit brut de 40 de milioane de euro. În următorii doi ani, o locomoti­vă de concepţie nouă ar trebui să iasă pe poarta fabricii, iar în pro­iec­tare şi în dezvoltarea pro­duc­ţiei va fi investit câte un milion de euro în fiecare din următorii cinci ani. Activitatea va fi coor­do­­nată de suedezul Olaf Westman, care, în ciuda celor 71 de ani, beneficiază de patru de­cenii de experienţă la grupul ABB



Taguri asociate:     taher | economic
Comentarii
Taher, la cârma Electroputere
3 comentarii
Kartouche
Este normal ca Taher sa salveze oltenii. Oltenii sunt frati buni cu arabii, de singe. ..... Cine nu stie, ca la cucerirea Daciei de catre romani, in zona Olteniei au operat Legiunile siriene ?? De aceea oltenii sunt mai negri, desi nu-s tzigani ! Legiunile romane (siriene) s-au incuscrit cu autohtonele dace, iesind oltenii, fratii lui Taher ! ....... Bravo lui si neamului sau !
13/05/2008 09:29:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Craioveanu
Sunt convins ca o va salva!
18/03/2008 19:01:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Nicolae
Daca salveaza uzina si eu vreau sa fiu prieten cu Taher si cu Hrebenciuc !!!
14/03/2008 09:09:54 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Cazul unei fetiţe de 11 ani din Vietnam, despre care se spune că are puteri supranaturale, mai precis abilitatea de a incendia lucrurile din jurul ei cu puterea minţii uimeşte oamenii de ştiinţă, scrie Vietnamnews. Fetiţa, despre care părinţii ei susţin că are puterea de incendia lucruri cu puterea minţii, a atras şi atenţia presei din Vietnam,...
  • Victor Ponta se află în Afganistan, unde vizitează trupele militare româneşti aflate în misiune. Şeful Guvernului a declarat, luni seara, înainte de a pleca în Afganistan, că doreşte să transmită militarilor români faptul că rolul lor în operaţiunile din Afganistan este apreciat de România, precum şi...
  • Omul de afaceri craiovean Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă - a fost condamnat, azi, de magistraţii Tribunalului Dolj, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare într-un dosar privind...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, miercuri 23 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Caricatura zilei: 23 mai 2012
Caricatura zilei: 23 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Vintilă Mihăilescu
Astăzi e ziua ta: Vintilă Mihăilescu Este doctor în psihologie şi profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi ... Citește articolul
Universitatea Cambridge mai dă o lovitură: studentele se întrec pentru "posteriorul anului" (GALERIE FOTO)
Universitatea Cambridge mai dă o lovitură: studentele se întrec pentru "posteriorul anului" (GALERIE FOTO) Renumită în întreaga lume pentru studiile revoluţionare şi sistemul pe care îl ... Citește articolul
Eurovision 2012. Mandinga, în finală. Azerbaijan, străbun pământ european!
Eurovision 2012. Mandinga, în finală. Azerbaijan, străbun pământ european! Semifinala concursului vocal-instrumental Eurovision 2012 a demarat în trombă atunci ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro Inainte de declansarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru ... Citește articolul
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI Premierul Victor Ponta a decis infiintarea unui comitet interministerial privind monitorizarea ... Citește articolul
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA Aproape toate publicatiile din SUA scriu pe prima pagina despre caderea puternica a actiunilor ... Citește articolul