Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Tony Lybek, reprezentantul FMI în România: "Vom fi gata când sunteţi şi voi"

Autor: DANIELA IVAN
9 decembrie 2009

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va sosi în România abia după ce situaţia politică va fi stabilă. Dacă vor fi alegerile anticipate, cursul ar putea ajunge la 4,5-4,6 lei/euro.



Reprezentanţii FMI vor sosi la Bucureşti atunci când şi autorităţile locale vor fi pregătite, a declarat reprezentantul FMI în România, Tony Lybek. "Nu numai FMI, dar nici Comisia Europeană nu a fixat date pentru următoarele misiuni. Vom fi gata când sunteţi şi voi gata", a spus Lybek. El a precizat că autorităţile au întârziat implementarea anumitor măsuri fiscale convenite în luna august, din anumite motive. Întrebat care este probabilitatea ca o misiune a Fondului să sosească în România până la finele anului, Lybek a declarat că nu crede că este corect să se discute despre probabilităţi.

Piaţa financiară ar putea avea o reacţie negativă, deoarece investitorii străini erau poziţionaţi pentru o victorie a lui Geoană şi învestirea rapidă a unui guvern, iar alegerile anticipate ar propulsa cursul la 4,5-4,6 lei/euro, apreciază analiştii ING.

"Cea mai negativă perspectivă rămâne cea a alegerilor anticipate. Într-un astfel de scenariu, ar putea avea loc o depreciere pronunţată a leului - avansul cursului peste 4,5-4,6 lei/euro - şi întârzierea tranşelor de la FMI dincolo de martie 2010", se arată într-o analiză ING. Analiştii băncii spun că scenariul învestirii rapide a unui guvern "nu este cel mai probabil" şi anticipează o posibilă formare a unui executiv în ianuarie.


Taguri asociate:     economic
Comentarii
Tony Lybek, reprezentantul FMI în România: "Vom fi gata când sunteţi şi voi"
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul