Arhiva
Economia.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Urban moare de grija presei

Autor: ANIELA NINE
2 februarie 2010
 Foto: Agerpres 

Ziariştii ar putea fi incluşi în categoria celor care trebuie să depună declaraţii de interese, la iniţiativa senatorului PD-L Iulian Urban.

Senator de Ilfov şi avocat de profesie, Urban este cunoscut mai degrabă ca "spammer", firma sa, Urban şi Asociaţii SRL, fiind prima companie din România care a fost amendată de ANRCTI pentru spam (e-mail-uri cu comunicări comerciale nesolicitate). El a propus ieri în Comisia juridică a Senatului amendarea Legii de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât şi ziariştii să depună declaraţii de interese.

"Jurnaliştii, fiind formatori de opinie, de multe ori au o forţă mai mare decât politicienii. (...) Şi au fost situaţii, mai ales în ultimul timp, am avut o grămadă de suspiciuni, în campania electorală s-au scos la iveală tot felul de ciudăţenii, tot felul de oameni care sunt în consilii de administraţie, pe la firme, care au tot felul de interese, care susţin o grupare dintr-un partid împotriva alteia, care susţin un partid împotriva altuia. (...)

Poţi să manipulezi banul public prin faptul că eşti moderator la o emisiune, poţi manipula o instituţie să ia anumite decizii privind folosirea banilor publici", şi-a susţinut Urban amendamentul.

Cum amendamentul său vizează toate categoriile de jurnalişti, luat la întrebări, senatorul PD-L a admis că ar fi o utopie ca şi cameramanii, de exemplu, să depună declaraţii de interese, dar a insistat asupra obligativităţii ca şi simplii reporteri să fie vizaţi de acest amendament. El susţine că "activitatea de reporter, prin comentariu, se întrepătrunde cu alt tip de jurnalism" şi, în plus, "au existat multe situaţii în care reporterii au ajuns moderatori". O decizie în privinţa acceptării sau nu a acestui amendament se va lua săptămâna viitoare.

CRP: NE FACEM SINGURI CURAT ÎN CURTE
Indira Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă, a atras atenţia că în Codul Deontologic al CRP există recomandarea ca jurnaliştii să-şi facă publică declaraţia de interese sau să o depună la managerii companiilor de presă, ca măsură de autoreglementare a profesiei. Ea l-a ironizat pe Urban, arătând că grija lui faţă de onestitatea jurnaliştilor "seamănă cu cea a diverselor personaje mai mult sau mai puţin publice, care au făcut un sport la modă din demonizarea noastră, întreţinând confuzii voite şi reducându-ne deliberat la acelaşi numitor".

"Eu cred că domnul senator PD-L înţelege sensul autoreglementării unei meserii vocaţionale. Mai puţin metaforic, îl asigur că suntem capabili să ne facem curat în curte, şi curtea noastră ne priveşte exclusiv", a mai spus Crasnea.

Patru organizaţii media, printre care ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent, au cerut Comisiei Juridice şi Parlamentului să respingă amendamentul propus de Urban, arătând că este "o măsură abuzivă". "Activitatea jurnalistică nu este nici o funcţie, nici o demnitate publică, cu excepţia serviciilor publice de radio şi televiziune şi a agenţiei Agerpres", precizează cele patru organizaţii, subliniind că legea ANI îi vizează doar pe cei care deţin funcţii publice.

 

Criza din mass-media, criză a democraţiei
Criza care a lovit media din Europa nu se traduce doar prin închiderea unor ziare, lipsa investiţiilor sau pierderea de locuri de muncă în domeniul jurnalismului, ci priveşte şi o criză a democraţiei în Europa, a declarat ieri pentru Agerpres secretarul general al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (EFJ), Aidan White. El a făcut această afirmaţie la finalul audierii publice intitulate "Plătind preţul pentru jurnalism şi democraţie", organizată în Parlamentul European.

"Este absolut urgent ca noua Comisie Europeană să faciliteze o nouă dezbatere despre viitorul media, care să garanteze cetăţenilor acces mai mare la informaţii utile şi de încredere şi asta înseamnă o schimbare de mentalitate. Politicienii, în opinia noastră, se plâng prea mult de amploarea crizei, la nivel naţional şi internaţional. Jurnaliştii sunt nemulţumiţi de nivelul sprijinului pe care îl primesc", a spus White. În opinia sa, nivelul TVA în sectorul media din România este unul "absurd şi ridicol".

"Nivelul TVA trebuie să fie zero, trebuie să existe reduceri ale taxelor în acest domeniu. Dacă vrem ca media să aibă o contribuţie la democraţie în viaţa europenilor, atunci trebuie să existe responsabilitate în a furniza stimulentele, pentru ca acest sector să poată face faţă problemelor cu care se confruntă şi ca media şi jurnalismul de calitate să fie promovate şi protejate. Este valabil nu doar pentru România, ci pentru întreaga UE", a explicat Aidan White. (MFM)



Taguri asociate:     mass-media
Comentarii
Urban moare de grija presei
3 comentarii
maria
are dreptate dl senator Urban! iar daca nu cunoasteti activitatea dansului, mai informati-va! printre altele este singurul senator care are initiative legislative, ajuta oamenii cu sfaturi gratuite de specialitate, deci chiar face ceva pentru romani! dvs ce ati facut in afara de a injura pe unul si pe altul, dna Nine? v-ati remarcat cu ceva? nu cred! asa ca nu mai aruncati cu pietre in cine nu va ... Citeşte întreg comentariul
03/02/2010 01:04:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
lili
firma urban are un banner cit casa in ilfov- scrie acolo :
urban..- senator al romaniei- RECUPERTOR..
tipul e dus !
03/02/2010 01:02:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gigi
cat de corupta este presa din Romania, nu mai este un secret ptr nimeni.daca se considera imaculati de ce se mai tem de aceasta lege?
02/02/2010 20:33:31 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul