Palat, apoi Alimentara şi iar palat

Puţine sunt clădirile din Bucureşti care au cu­noscut o istorie asemănătoare cu cea a imobi­lului ridicat, la cererea şi cu finanţarea avoca­tului Nicolae Cesianu, între anii 1892 şi 1900...

Situat în centrul Bucureştiului, la numărul 5 al străzii cunos­cu­te atunci sub numele de "Cle­men­ţei" şi care astăzi poartă nu­mele celebrului om politic şi publicist roman paşoptist C.A. Rosetti, imobilul pare desprins dintr-o poveste cu Ce­nu­şărese şi Feţi-Frumoşi. Clădirea a trecut de la extaz la agonie şi apoi iar la extaz, într-un final fericit a cărui istorie începută în chiar primul an al secolului XX se scrie, iată, în zilele noastre.

În jurul anului 1895, un celebru avocat al vremii se hotărăşte să-şi etaleze bogăţia în plin centrul Bucureştiului, ca dovadă a succesului de care se bucura la acel timp. Se spune că, timp de doi ani, a căutat un arhitect capabil să îi citească... gândurile (!) şi să îi deseneze planurile unei case pe care, fără a greşi sau a se face de poveste, îi va putea spune şi "palat". Cum concurenţa la etalarea bogăţiei era acerbă şi în acele timpuri, avocatul des­cendent al familiei Jienilor a ales un celebru arhitect francez, pe numele său Jules Berthet. Acesta i-a desenat un imobil somptuos, într-un stil neoclasic re­nas­centist, menit parcă special să satisfacă atât nevoia de opulenţă, cât şi cerinţele bunului gust.

Echilibrat şi elegant 
Fiind conceput în stil renascentist, atenţia a fost îndreptată în special asupra primului nivel, parterul fiind destinat activităţilor comerciale sau de birou. De altfel, aici a funcţionat o lungă perioadă  o unitate a O.C.L. Alimentara, navetele de "borviz" şi cofrajele de ouă făcând – vrând, nevrând – casă bună cu stilul neoclasic şi cu picturile lui François Boucher!

Spectaculozitatea clădirii te întâm­pină încă de la intrare, unde două statui impunătoare străjuiesc aleea principală. Mai departe se iveşte un hol spectaculos, acum "îmbrăcat" în lemn şi oglinzi, care prevesteşte parcă opulenţa de la etaj, la capătul scării de acces. Sus se află ade­vă­ratul regal arhitectural. Biroul şi cele două încăperi mari (Salonul Spaniol şi Salonul Roşu) par a aştepta în permanen­ţă vizitele simandicoase şi or­ches­trele gata să interpreteze muzică de bal. Bi­roul, şi el cu fe­restrele spre stradă, dă im­p­resia că a fost martorul unor tranzac­ţii importante sau locul unde s-au pus la cale acţiuni care au schimbat cursul istoriei. Între arcade te întâmpină trei compoziţii de dimensiuni impresionante înfăţişând scene gen "elegante", cu băr­baţi şi femei aflaţi la picnic, jucând baba-oarba sau cântând, după moda vremii, la diverse instrumente, precum şi alte două picturi aflate pe peretele pendant. Iată cum le descrie criticul şi istoricul de artă Petre Oprea: "Toate cele cinci scene re­prezintă aspecte frivole din viaţa nobili­mii germane, după costumaţie, din vea­cul al XVIII-lea, desfăşurate în cadrul unor peisaje romantice. De aceea, credem că autorul lor este un pictor german fa­mi­liarizat cu arta franceză, destul de stă­pân pe meşteşugul artistic, căci scenele sunt bine echilibrate compoziţional, de­senul sigur, atitudinile elegante. De altfel, această din urmă consideraţie poate caracteriza întregul imobil. Echilibrat şi elegant!" 

La câţiva paşi de Ateneul Român, Bi­blioteca Naţională şi Muzeul Naţional de Artă a României, clădirea de pe Strada Rosetti (fosta Clemenţei)  nr. 5 pare a-şi fi recăpătat strălucirea de odinioară şi, de ce nu, mai mult decât atât. În administrarea unei firme private a devenit un loc rafinat şi polivalent al artei, unde se vor desfăşura nu numai licitaţii şi expoziţii, ci şi lansări de carte, dezbateri şi mi­nicon­­­certe. Cum ar fi un miniconcert ca un spectacol de deschidere, tocmai des­făşurat în această minunată clădire, cu pianista Ioana Maxim şi  soprana Felicia Filip. Un viitor strălucit (culmea în aceste vremuri!) pentru o clădire strălucită!