"Această ţară" şi "poporul meu"

Treptat, se naşte, prin contribuţia reprezentanţilor actualei puteri, o nouă limbă de lemn. Ea este rezultatul unei culturi cu totul relative, îmbinată cu nevoia disperată de a găsi ceva de spus atunci când n-a mai rămas nimic de spus. "Ţara noastră, România, trebuie să înţeleagă...", "România şi românii trebuie să priceapă..." Sunt vorbe pe care le auzim tot mai des şi de la Emil Boc, şi de la Adriean Videanu.

În ultimul timp, ei ne vorbesc despre "această ţară" - un fel de pacient pe care îl "operează" zilnic. Ca şi cum ei ar fi reprezentanţii locali ai FMI, trimişi să administreze "grădina din Carpaţi". Tot aşa l-am auzit ani lungi pe Traian Băsescu invocându-i, ritualic, pe "români". În ultimul timp, Băsescu este şi mai expresiv, utilizând varianta posesivă - posesia fiind un dezmembrământ al dreptului de proprietate - "poporul meu". Ceauşescu utiliza şi el această formulă de "posesie". Totuşi, el folosea pluralul (nu neapărat de majestate); "avem un popor minunat". Această limbă de lemn îşi are temeiul în subconştientul moşieresc al celor care o utilizează. Pentru că cei care guvernează acum chiar cred că România e ţara lor într-un sens aproape feudal. Băsescu chiar crede că e un faraon a cărui putere emană de la poporul căzut în admiraţie, popor pe care îl poate asmuţi la nevoie, ca pe o haită, asupra oricărui "trădător" care mişcă în front.

În ultima lună, premierul Boc a spus peste tot că PDL face un lucru unic în istoria recentă, "îşi trimite singur oamenii acasă din administraţie". Al doilea om din Guvern vrea să vorbească despre concedierile din zona bugetară, dar limba de lemn îi joacă feste. Din expresia folosită rezultă clar că cei din administraţie sunt "oamenii PDL-ului", nu funcţionari publici cu statut clar, ci nişte soldaţi pe care îi poţi sacrifica la nevoie. Şi, oricum, nişte persoane asupra cărora partidul invocă un drept de proprietate de nediscutat.

Cei care conduc - încă - România nu pot avea relaţii nici cu cetăţeni, nici cu instituţii, nici cu specialişti. Oamenii liberi le stârnesc fiori. Ceea ce nu înseamnă proprietate personală PDL nu e demn de încredere, pentru că poate avea idei. "Râul, ramul" erau prietenii domnitorului de odinioară. Astăzi, guvernanţii nu s-ar mai baza pe asemenea prieteşuguri. Ei ar cere acte legalizate la notariat care să le consfinţească dreptul de proprietate asupra respectivelor fonduri forestiere sau lucii de apă.

Un exemplu grăitor mai apare atunci când cei aflaţi acum la putere ne dezvăluie vinovaţii actualei crize profunde prin care trecem. E vorba despre toate guvernările din trecut, evident, dar, atenţie, e vorba şi despre numeroasele greşeli pe care le-a făcut "statul" de-a lungul şi de-a latul anilor. Un om politic ar trebui să ştie ce e statul. Un constituţionalist ca Emil Boc ar trebui să viseze ce e statul şi să le explice asta şi colegilor de partid. Statul înseamnă o entitate ce are ca elemente constitutive teritoriul, populaţia şi instituţiile politice care asigură guvernarea. Este evident că nu teritoriul e vinovat de criză, nu Lacul Amara a crescut cheltuiala publică aberant, nici Munţii Baiului n-au făcut împrumuturi de la FMI.

E tot aşa de evident că populaţia nu creează crize, ea le suportă consecinţele şi atât. În mod evident, instituţiile şi cei dinăuntrul lor au generat, în multe cazuri, politici iresponsabile, au amânat la nesfârşit găsirea şi aplicarea de soluţii. Este cazul guvernanţilor de acum, şi ei trebuie să-şi asume această vinovăţie. Sigur, însă, noua limbă de lemn s-a născut ca să învăluie adevărul, nu ca să-l exprime tranşant.
E bine să înveţi limbi străine, dar nu limbi străine de bunul-simţ elementar. Aşa că e de sperat ca "România şi românii" să transforme cât mai curând limba de lemn a liderilor pedelişti într-o limbă moartă.