Actorul Băsescu a jucat cu sala goală

CIORNE
Şi, totuşi, Traian Băsescu nu e de plăns. E de plăns doar prin proporţiile eşecului la referendum, nu şi prin dedesubturile machiavelice ale acestui demers. Ştim că pe Traian Băsescu l-a durut, in cot era să zic, de votul uninominal. L-a durut undeva de reforma clasei politice. Scopul lui a fost să-şi promoveze argaţii politici, marii mănuitori de gologani. Şi, parţial, a izbutit. M-am uitat la poza PD. In prim plan Udrea, Blaga, Boc, Videanu. Gologani mulţi, afaceri grele. In plan secund, Silvian Ionescu.

CIORNE
Tristeţe mare. Politica, pusă pe burtă de electorat, işi inventariază beteşugurile, numără bubele scoase la iveală de sub rochii de bal aurite, scănceşte. Scăncesc infrănţii şi scăncesc, deopotrivă, cei care şi-au lătrat zgomotos victoria. Cel mai turtit a ieşit regizorul şi actorul principal al acestui spectacol, domnul Traian Băsescu. Cel mai talentat şi perfid manipulator a jucat pentru prima oară in viaţa lui cu sala goală. Răsfăţul s-a isprăvit. Pustiul se intinde ca pecinginea. După ce ai făcut cunoştinţă cu răia nu mai scapi.


Publicul i-a intors spatele actorului Băsescu. Brusc, ireversibil, dramatic. Degeaba l-a chemat pe toate vocile, in toate serile, prin toate canalele media. Publicul, crede Băsescu, n-a priceput nimic. Mai avea nevoie de o lună, de trei luni, de trei secole, cu interviuri zilnice pentru a băga imbecililor in cap cum e cu referendumul, cum e cu uninominalul, cum e cu... A hohotit, ca de obicei, i-a arătat inverşunat pe inamici - corupţi, clasă politică, liberali. Nimic. Trucurile care ieri i-au adus succese nemărginite şi ropote de aplauze, azi l-au răsplătit cu o glacială indiferenţă. Unul dintre apropiaţii lui, democratul Radu Berceanu, intr-o clipă de surprinzătoare sinceritate pentru un om care a absolvit şcoala politică a minciunii, declară că s-a dus cu maşinile la porţile neserioşilor de alegători să-i transporte gratis la urne iar aceştia l-au tratat cu refuz. Să-l refuzi pe trimisul lui Dumnezeu? Trăim sfărşitul lumii!


Talmeş-balşmeşul inventat de Traian Băsescu prin amestecul de europarlamentare şi referendum a reuşit să omoare prima noastră ieşire in principalul organism democratic al Europei Unite. A mănjit, cu bale şi muci, costumul in care ar fi trebuit să ne infăţişăm intr-o lume care, şi aşa, după episodul italian, ne crede broaşte răioase. Nu inţeleg, spunea consternată o nemţoaică din Parlamentul European, cum poate preşedintele Romăniei să-şi urască propriul guvern, propriul prim-ministru. De unde această inverşunare care ţine de trei ani? Aceşti oameni nu-s de capul lor. Nu ar trebui să fie de capul lor, reprezintă nişte instituţii.


Regula de aur a actorului care răde, plănge şi hăhăie, iar apoi injură, fură şi tot el strigă hoţii a fost Eu şi Romănii. Fără partide, fără Parlament, fără greţoasa obligativitate a respectării Constituţiei. Ţara este un teatru uriaş umplut pănă la refuz cu pitecantropi asudaţi care leşină de emoţie la apariţia Idolului. Azi, Idolul a murit.


Şi, totuşi, Traian Băsescu nu e de plăns. E de plăns doar prin proporţiile eşecului la referendum, nu şi prin dedesubturile machiavelice ale acestui demers. Ştim că pe Traian Băsescu l-a durut, in cot era să zic, de votul uninominal. L-a durut undeva de reforma clasei politice. Scopul lui a fost să-şi promoveze argaţii politici, marii mănuitori de gologani. Şi, parţial, a izbutit. M-am uitat la poza PD. In prim plan Udrea, Blaga, Boc, Videanu. Gologani mulţi, afaceri grele. In plan secund, Silvian Ionescu. Toţi cu eşarfe caraghioase, ca nişte zbilţuri atărnate de găt. Ei sunt noua clasă politică. Alături, Stolojan, Flutur, Stoica. Politicieni imaculaţi, oameni care n-au furat nici un fir de păr din coafura rărită a bugetului naţional. Şi PD şi PLD sunt pe podium. In fond, asta a vrut Traian Băsescu.



Mi-am petrecut ziua de duminică la Săngeru. Vecinătăţile mele sunt primăria, poliţia, biserica, şcoala. Am văzut, fără voie, viaţa satului meu in ziua cu pricina. Căteva bătrăne ieşite de la biserică au cotit-o spre şcoală, unde s-a aflat secţia de vot. In rest, pustiu. Două maşini de poliţie dormitează in şoseaua principală. De altfel, pe faţada casei mele, căteva poze lipite vertical il infăţişează, infrumuseţat, pe Theodor Stolojan. Peledistul care, cu mina lui reală, ronţăie pietre cănd mimează răsul, aici zămbeşte. Mare artist cel care i-a desenat zămbetul bonom!


Venind de la Bucureşti am găsit in cutia de scrisori un mesaj al lui Traian Băsescu şi o poză a sa cu calendar pe spate. Vrănd să dezlipesc calendarul, trebuincios poate, am constatat că materialul este special. Nu se rupe. M-am incăpăţănat. Nimic. Poza e făcută să dureze ca mumiile egiptene. Căt o fi costat această campanie, care a aruncat milioane şi milioane de astfel de poze şi afişe peste Romănia? Cum de o fi atăt de bogată săraca noastră lume bugetară?


Prin şanţuri văntul aleargă numeroase materiale electorale. După ce voi transmite aceste rănduri imi propun să găsesc un meşter să-mi cureţe pereţii de afişele cu Stolojan. Nu de alta, dar bunicii mei, liberali autentici, care au pus temeliile acestei case, s-ar simţi insultaţi in pămănt.