Admiterea în zona euro: nu când, ci cum

Vineri, la Banca Naţională, într-o reuniune sub egida ELEC (Liga Europeană pentru Cooperare Economică) la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene, economişti şefi din bănci, profesori universitari şi analişti  din ţări din zona euro sau din afara zonei euro, inclusiv din România, s-a evidenţiat o preocupare insistentă pentru trecerea la euro. Am reţinut cu deosebire punctul de vedere potrivit căruia, în cazul celor zece ţări din afara zonei euro, ar fi o eroare să fie forţată aderarea la euro înainte de îndeplinirea tuturor criteriilor. Pentru toate cele zece ţări, problema este nu când vor fi admise, ci cum anume vor fi pregătite pentru acest pas.

Referindu-se la România, economistul şef la Băncii Naţionale, Valentin Lazea, a opinat că „este dificil să fie menţinut orizontul 2015, fiindcă ar fi nevoie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii: 1) să intrăm în ERM2 peste două luni, în ianuarie 2013; 2) să luăm în considerare doar perioada minimă în ERM2, de doi ani; 3) forurile europene să accepte ca adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an”. Cu siguranţă că are dreptate. În ideea că important nu este când vom intra, ci cum vom intra, e de luat aminte sublinierea lui Valentin Lazea că probleme mari vom avea nu cu criteriile de convergenţă nominală, ci cu acelea de convergenţă reală.
 
Să numărăm: ne stau în faţă, ca primă tranşă, cinci criterii de convergenţă nominală. Primul: rata medie anuală a inflaţiei, analizată pe o perioadă de un an înaintea momentului examinării. Al doilea criteriu: rata dobânzii pe termen lung, măsurată pe ultimele 12 luni înaintea examinării. Al treilea criteriu: stabilitatea pieţei valutare. Al patrulea criteriu: sustenabilitatea poziţiei fiscale, în speţă, e vorba de deficitul bugetar, care nu poate să depăşească 3%  din PIB în anul anterior examinării. Al cincilea criteriu: datoria publică. Se prevede un prag de 60% din  PIB  în anul examinării.

Dar problema-problemelor e legată de tranşa a doua. Celor cinci indicatori de convergenţă nominală li se adaugă şi o altă categorie de indicatori, cu referire la convergenţa reală. În speţă, sunt incluse în judecată obiective ce prevăd diminuarea decalajelor dintre ţări cu privire la nivelul productivităţii şi cel al creşterii economice. Toate aceste criterii sunt sintetizate prin nivelul PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard. Locul nostru în top: 26 din 27 de ţări ale Uniunii Europene.

Euro e o zonă specială pentru care ne trebuie un bilet ce nu va putea fi căpătat dacă nu vom îndeplini deodată toate condiţiile. România are nevoie, acum, nu numai de instituţii fundamentate în stil european, ori de legi europene, ci şi de rezultate economice care să ne apropie de media europeană. Cum răspundem acestei provocări? În niciun caz reacţionând doar la simptome, fără să mergem întotdeauna la rădăcini, la cauze. În loc să gândim şi să acţionăm de azi pe mâine, va trebui să concentrăm politicile şi opţiunile economice într-o perspectivă pe termen lung.