Adrian Severin: Schimbarea modelului sau a accentului?

Tranziţia de la societatea comunistă, închisă şi controlată, la cea capitalistă, deschisă şi liberă, s-a desfăşurat sub semnul doctrinei neoliberale. Statelor fostului bloc sovietic li se recomanda "politica celor 5 D": dereglementare, descentralizare, debirocratizare, demi­li­­tarizare şi dezetatizare (privatizare).

Tranziţia de la societatea comunistă, închisă şi controlată, la cea capitalistă, deschisă şi liberă, s-a desfăşurat sub semnul doctrinei neoliberale. Statelor fostului bloc sovietic li se recomanda "politica celor 5 D": dereglementare, descentralizare, debirocratizare, demi­li­­tarizare şi dezetatizare (privatizare). Aceasta era subsumată doctrinei "statului minimal", lăudat de dreapta conservatoare ca alternativă la "statul bu­năs­tă­rii", susţinut de stânga socialistă. "Statul este problema, iar nu soluţia!" – spunea preşedintele american Ronald Reagan. De aceea statul trebuia să se retragă din economie, încetând a mai acţiona ca agent economic direct sau a mai folosi dreptul său de proprietate asupra mijloacelor de producţie ca instrument al promovării politicilor sale macroeconomice. Legislaţia trebuia redusă, lăsând loc liber pentru manifestarea iniţiativei individuale. Mişcarea acesteia urma a fi disciplinată şi excesele ei limitate doar prin forţa concurenţei manifestate pe o piaţă neîngrădită de reguli.
Aplicarea rapidă a teoriei "statului minimal" prin abandonarea "statului bunăstării" a fost numită "terapie de şoc".

Eliberarea iniţiativei private a însemnat însă nu doar degajarea energiilor creatoare, ci şi scăparea de sub control a egoismului şi lă­co­miei, o dată cu tolerarea lipsei de transpa­ren­ţă, cu încurajarea imprudenţei şi a iresponsabilităţii. Eficienţa a devenit o faţă a nedreptăţii şi o sursă de polarizare socială. Piaţa nu a putut stăvili asemenea evoluţii. Pe de altă parte, întrucât se considera că piaţa va rezolva totul, s-a conchis că oricine poate ocu­pa orice funcţie (în sectorul public sau privat). Un val de lupi tineri năvalnici, fără experi­en­ţă, calificare şi răbdare, a inundat băncile, bur­se­le, firmele de avocaţi, dar şi ministerele. După anii de glorificare a producţiei spe­cu­la­ţia a luat-o înainte. Bunăstarea pe credit a înlocuit bunăstarea pe merit (din economii).
Aşa s-a ajuns la criza financiară care zdrun­ci­nă lumea în prezent.

Reacţia faţă de criză impune naţionalizarea băncilor şi intervenţia politicului atât în sco­pul reglementării activităţii agenţilor econo­mici, cât şi în cel al protejării acestora. Cei care altă dată vorbeau de retragerea totală a statului din economie se întreabă acum unde este statul şi de ce nu acţionează spre a asigura protecţia cetăţenilor împotriva riscurilor economice.

Unii văd în aceasta renunţarea la modelul care a dominat ultimele decenii. în realitate, doar accentul trece, în sintagma "stat minimal", de pe al doilea cuvânt pe cel dintâi; căci problema nu a fost statul, ci confuzia în de­fi­ni­rea cuvântului "minimal".
În criză este capitalismul de tip neoliberal, iar nu cel social-democrat.

"Politica celor 5 D" rămâne valabilă, cu menţiunea că statul trebuie să stabilească suficiente reguli şi politici spre a asigura prudenţa, transparenţa şi responsabilitatea agenţilor economici în asumarea riscurilor, spre a încuraja activităţile productive în locul celor speculative, spre a limita efectele sociale ale eşecurilor economice, spre a realiza integrarea socială egală a cetăţenilor în locul po­la­ri­zării sociale, spre a permite autonomia individului faţă de stat, dar şi durabilitatea creşterii.  
Neoliberalismul a eşuat din cauza voluntarismului pe care l-a exacerbat. Trist este că acest voluntarism a compromis ideea promovării tineretului. Grav este că excelenţa mobilizatoare a conducătorului a fost deva­lorizată şi înlocuită cu tehnicismul mărunt şi abilităţile frivole în relaţiile publice.

Armata de birocraţi lacomi, superficiali, aroganţi şi conformişti, clone fenotipic tinere, dar psihologic bătrâne, inconştiente de incompetenţa lor, este la originea deciziilor dezastruoase care au dus la criza economico-financiară actuală, nenorocind familii, falimentând instituţii, năruind proiecte.

Problema nu stă în aceea că statul este minimal dacă minimal înseamnă adecvat nevoilor sociale, ci în aceea că nu mai avem stat în sens real, ci doar în sens simbo­lic. Reabilitarea statului nu înseamnă revenirea la statul "bunăstării opresive", ci la statul solidarităţii şi ordinii minimale apt să asigure o bunăstare decentă. Pentru asta nu trebuie schimbat modelul, ci accentul. O schimbare totuşi esenţială.