Agricultura: pe calea capitalismului multilateral dezvoltat

Din 2010, România intră în capitalismul total, capitalismul sută la sută, acela din cărţi şi de la seminarii şi năzuit de corifeii globalismului mondial. Pentru că ţăranul român, acela care încă se mai opune capitalismului tout azimut în România, încăpăţânându-se să mai existe şi să stea cu pământuri şi ceva produse în calea importatorilor, păşeşte la drum în 2010 - pentru prima dată în perioada de trecere de la comunism la capitalism şi ca o noutate absolută în toată lumea capitalistă - fără nici un ajutor, fără nici o susţinere de la propriul stat.

În timp ce toate statele lumii capitaliste - nici nu ne mai referim la altele! - nu ştiu ce ajutoare să mai inventeze pentru lucrătorii lor din agricultură spre a se asigura că aceştia vor reuşi să le producă necesarul alimentar pentru popoarele lor, dar derapând astfel de la linia capitalismului pur, România încetează absolut orice sprijin, indiferent că se referă la irigaţii, ameliorări, motorină, producţie vegetală, creştere a animalelor şi altele asemenea care, evident, încurcau lucrurile, distorsionând, ca incriminabile ajutoare de stat, piaţa şi, mai ales, relaţiile internaţionale capitaliste ale ţării.

România dă astfel o lecţie de capitalism celorlalte ţări care nu sunt destul de ferme pe linia capitalismului mondial triumfător şi face dovada unei înalte solidarităţi, fiind gata să-şi sacrifice producţia proprie pe altarul preceptelor acestuia.

Dintr-o trăsătură de condei, ţăranul român este trimis în capitalismul multilateral dezvoltat şi, prin comparaţie, fermierii americani sau vest-europeni rămân undeva în negura comunismului. Totul apare cu atât mai minunat cu cât România realizează acest demers ca membră în Uniunea Europeană, lăsându-i mască pe colegii din organizaţie, cărora li se vor înnegri feţele de invidie capitalistă, dar care, nefiind atât de altruişti, se vor năpusti să ocupe locul de pe piaţa românească lăsat liber de foştii producători români ajunşi în faliment.

Pentru că trebuie să fie clar că absenţa subvenţiilor pentru producătorii români va însemna scoaterea lor de pe piaţă, indiferent dacă externă sau românească, pur îşi simplu din cauza faptului că nu pot rezista pe piaţă produse nesubvenţionate în faţa unor produse subvenţionate, posibil de vândut, tocmai graţie subvenţiilor, mai ieftin.

Cum de a fost posibil să se întâmple aşa ceva? Explicaţiile sunt două şi au nume foarte precise: infecta demagogie care guvernează la Bruxelles şi poziţia de trădare de neam şi ţară care guvernează la Bucureşti. La negocierile de aderare s-a stabilit, în principiu, un calendar de preluare treptată de către România a reglementărilor comunitare. Din 2010, într-adevăr, se interzice României să mai subvenţioneze fermierii proprii (agricultori sau crescători de animale), chestiunea trecând în sarcina politicii agricole comunitare. Reglementări comunitare stabilesc însă că fermierii din ţările nou-venite nu au dreptul la aceeaşi susţinere comunitară în agricultură şi că o vor egala pe cea din ţările "vechi" doar treptat, după un alt calendar.

Principiul că, până la egalizare, ţările nou-venite ar avea dreptul, din bani proprii, să-şi susţină fermierii până la nivelul susţinerii celor "europeni" nu este însă clar recunoscut, cum ar fi fost normal. Trebuie tot timpul să te rogi la Bruxelles pentru a-ţi dobândi de fapt un drept.

Aici intervine minunea de la Bucureşti! Ocupaţi cu campania electorală, miniştrii Agriculturii din 2009 - mai întâi un pesedist şi apoi un pedelist - n-au avut timp să se roage la Bruxelles şi atunci cu subvenţionarea agriculturii a rămas ca la Ploieşti! Başca faptul că, din motive electorale, n-au suflat nici un cuvânt despre dispariţia subvenţiilor către cei care urmau a fi afectaţi.

Mai concret: în timp ce agricultorul "european" beneficiază de o subvenţie de 350 euro pe hectar de la Bruxelles, agricultorul român va primi doar 150 euro pe hectar de la Bruxelles şi nimic de la Bucureşti. Având în vedere că cei 150 de euro vor veni târziu, pe la sfârşitul anului, agricultorul român, care este sărac lipit pământului, va înceta producţia între timp, pentru că n-are bani să o pornească, iar, în condiţiile actuale, să apeleze la bănci este o himeră.

Ţăranul român primeşte lovitura definitivă! Se va izola şi mai mult în autoconsum. Producţia românească riscă realmente să dispară şi importurile vor triumfa.

Bizareria este că această lovitură definitivă este administrată ţăranului român tocmai când noul ministru de Finanţe introduce măsura că nu mai primesc subvenţii decât cei care se înscriu sub o formă instituţională la Registrul Comerţului, adică cei care vor plăti impozite. Nu ştia săracul că miniştrii Agriculturii din 2009 au rezolvat deja problema golind-o de conţinut, căci oricum nu se mai dau subvenţii!

Ridicolul este că se mai găsesc unii gata să accepte posturi ministeriale în agricultură într-o asemenea situaţie! Jenant! Caraghioslâcul perfect este însă altul! Toate aceste lucruri se petrec într-o Românie care s-a străduit în mod absurd şi a şi reuşit într-un mod şi mai absurd să desemneze comisarul european pentru Agricultură, domeniul celui mai terifiant eşec românesc, fără egal în lume! O ţară cu potenţial agricol, ajunsă cel mai mare importator net agroalimentar din Uniunea Europeană!

Când vorbeşti de agricultura din România, un simţământ de greaţă profundă te încearcă. Şi vine curând şi voma. Dar, vai, şi voma este din lucruri din import!