Alegeri în ţara nimănui

La 29 iulie în Republica Moldova vor avea loc alegeri anticipate. La originea lor stă faptul că Parlamentul moldav, rezultat în urma scrutinului controversat din aprilie, nu a putut desemna un nou şef al statului. Majorităţii i-a lipsit un singur vot. Într-o ţară în care mulţi sunt uşor de cumpărat, iar ceilalţi uşor de vândut, o atare fermitate a opoziţiei este deopotrivă mister şi miracol.

Contestată în stradă după o victorie dubioasă la urne, puterea produsă de scrutinul din aprilie are nevoie de o confirmare decisivă. De astă dată va fi mai greu să obţină un certificat de corectitudine a alegerilor din partea observatorilor internaţionali, compromişi de graba cu care au legitimat rezultatul precedentelor alegeri. De aici, optimiştii conchid că autorităţile moldave vor evita frauda masivă.

Totodată, amintita putere este conştientă că miza jocului nu este doar ieşirea din istorie, ci şi intrarea în închisoare a exponenţilor săi constituind nu atât o elită ideologică (comunistă), cât una de pradă. De aici, teama pesimiştilor că fraudările ar putea fi încă mai perverse.

Opoziţia liberală a înţeles la rându-i că votul în favoarea unui candidat comunist la preşedinţie o compromite definitiv în ochii unui electorat radicalizat. De aceea a optat în favoarea alegerilor anticipate, preferând să rămână în istorie chiar şi cu preţul rămânerii îndelungate în minoritate. În cazul unei noi înfrângeri, actuala opoziţie îşi va salva onoarea, dar îşi va pierde credibilitatea politică. Criza de nervi a străzii din aprilie a generat solidaritatea de interese a majorităţii şi opoziţiei privind anticipatele.

Pe acest fundal, campania este radicalizantă. Ea apare nu numai ca luptă politică, ci şi geopolitică. Puterea (pseudo)comunistă îşi prezintă adversarul ca pe un agent al "imperialismului" românesc susţinut discret de un Occident ostil, care ameninţă fiinţa Moldovei. Opoziţia fie are aerul de a vorbi în numele acestui Occident al cărui mesaj mesianic este de neînţeles pentru majoritatea societăţii, fie protestează împotriva acuzei de trădare.

Dacă comuniştii vor câştiga din nou profitând de confuzia identitară, politică şi ideologică din ţară, ca şi de incapacitatea observatorilor externi de a pune un diagnostic clar scrutinului, opoziţia va cădea în depresie. Perspectivele sale strategice vor fi greu de definit.

Dacă opoziţia va câştiga, actuala putere va suferi un şoc atât ea, cât şi aparatul de stat fidel ei nefiind pregătite psihologic pentru a părăsi postul. Într-o formă sau alta, comuniştii se vor crampona de putere, profitând şi de lipsa expertizei administrative a oponenţilor. În ambele cazuri există riscul unei crize psiho-politice postelectorale, de astă dată la vârf. Atare criză împinge la acte nesăbuite care o pot transforma într-o criză geopolitică. Totul va depinde atunci de poziţia actorilor locali, regionali şi globali.

Pentru moment, nici unul nu ştie ce să facă cu Moldova. În România, dincolo de retorica naţional-populistă a preşedintelui Băsescu şi de nostalgii unioniste minoritare, nu există o strategie privind Moldova şi nimic nu-i ameninţă statalitatea. Ucraina are destule necazuri interne, inclusiv cu păstrarea propriei integrităţi teritoriale, spre a mai crea dificultăţi statului moldav. România şi Ucraina sunt obiectiv interesate în stabilitatea Moldovei. SUA au probleme grave în alte părţi şi îşi doresc prea mult sprijinul Rusiei spre a se confrunta cu aceasta pe tema moldavă.

De la criza economică la cea instituţională şi de la criza energiei la cea a migraţiei, UE are alte priorităţi decât Moldova. (Parteneriatul oriental s-a născut mort.) Deşi inclusă în vecinătatea sa "rezervată", Rusia încă nu ştie cum să profite de schimbarea status quo-ului în Moldova. Nimeni nu obţine din controlul Moldovei atât de mult încât să provoace o criză moldavă acum. În această logică, alegerile vor fi acceptate, iar învingătorul legitimat. Orice altă atitudine ar implica pericole geostrategice uriaşe. Trist, dar adevărat!

Moldovenii ar trebui deci să se simtă în siguranţă ca stat şi ar putea astfel să se concentreze asupra democraţiei interne şi a bunei lor guvernări. Vestea rea este pentru învinşi.
Ei nu vor mai avea drept de apel. De aceea, comportamentul preelectoral trebuie ajustat spre a face aterizarea lină.