Amnezii avantajoase

Imi place grozav coperta unei cărţi pe care am primit-o de curănd, "Clinica tulburărilor de memorie". Primul cuvănt este foarte clar tipărit, al doilea ceva mai palid iar ultimul, "memorie", cu greu poate fi descifrat.Simboluri transparente. E relativ uşor să uiţi ceva, poate chiar prea uşor.

Imi place grozav coperta unei cărţi pe care am primit-o de curănd, "Clinica tulburărilor de memorie". Primul cuvănt este foarte clar tipărit, al doilea ceva mai palid iar ultimul, "memorie", cu greu poate fi descifrat.Simboluri transparente. E relativ uşor să uiţi ceva, poate chiar prea uşor.

Â

La ora asta un computer banal poate conţine de 1.200 de ori mai multă informaţie decăt unul de acum 10 ani şi este de 400 de ori mai rapid. Am luptat vreme de decenii pentru a ne aminti tot ce se poate. Se pare că a venit momentul să invăţăm să şi uităm. Din nou.

Mai bine decăt oricine altcineva, Jorge Luis Borges a inţeles riscurile unei memorii perfecte in povestea lui "Funes el memorioso", cel inzestrat cu darul amintirii totale, dar şi paralizat de el.

Nimeni nu şi-a imaginat insă că vom ajunge la o zi in care totul, absolut totul, este inregistrat, accesibil şi disponibil. Se aud voci alarmate de riscurile legate de această situaţie. Serviciile de internet promit că vor incepe să mai şteargă căte ceva din vasta lor memorie. In cel mai rău caz, la un an, doi de la inregistrare, o viaţă de om in termeni de computer.

Dacă ar fi vorba de o problemă individuală şi nu de una la scară planetară, lucrurile ar fi ceva mai simple, am dori să ne uităm insuccesele, gafele, eşecurile. Istoricii austrieci ar prefera să uite bătălia de la Caransebeş din 1788 in care două regimente vieneze s-au măcelărit reciproc (10 mii de morţi!) animate de convingerea că luptau cu oştile otomane. Acestea aveau să ajungă pe cămpul de bătălie doar peste două zile.

Britanicii ar renunţa de bunăvoie la amintirea bătăliei de la Colenso in care au pierdut ruşinos in faţa burilor. Nimeni in Franţa nu ţine prea mult la amintirea eşecului liniei de fortificaţii Maginot, ocolită de germani in 1940, nici la ce s-a intămplat in 1953 la Dien Bien Phu. Acolo, generalul nord-vietnamez Vo Nguyen Giap a creat pentru ei o situaţie fără ieşire. Giap, care l-a studiat pe Sun Tzu (Arta războiului) şi era un excelent jucător de go, a folosit termenul clasic de go "kiri kaeshi". Japonia probabil că işi regretă greşelile comise in 1941 in timpul atacului de la Pearl Harbour şi nu mai are ce invăţa din ele.

Compania Ford ar prefera să uite de ziua din 1958 in care a introdus total nereuşitul model Edsel, nume devenit sinonim cu eşecul comercial. Politicienii din SUA ar vrea să şteargă din isorie numele Watergate, legat de prăbuşirea lui Nixon. NASA s-ar mulţumi cu uitarea incidentului penibil din 1998 in care confuzia dintre unităţile metrice şi cele tradiţionale a dus la pierderea unei nave spaţiale destinate să studieze meteorologia planetei Marte.

Gafele işi au locul lor şi in literatură. Mircea Horia Simionescu propunea pe vremuri instituirea şi aplicarea unui sistem mondial de măsurare a gafei. Nu ştiu care este situaţia actuală a proiectului, dar am găsit o listă de erori grave ale editorilor, erori pe care scriitorii le citează cu orice ocazie. Pe bună dreptate.

Există o sintagmă, "bileţele roz", care ar putea sugera cine ştie ce delicată corespondenţă amoroasă. Asta in orice limbă a pămăntului cu excepţia englezei in care au sensul fie de concediere, fie de respingere a unui manuscris. Exemple, cu nemiluita. Iată doar căteva.

Manuscrisul unui jurnal a fost considerat "foarte plictisitor, plin de conflicte de familie, necazuri mărunte şi emoţii adolescentine", iar editorul a conchis că "nu are nici o şansă de succes". Publicat peste puţină vreme de o editură concurentă, a fost văndut in peste 30 de milioane de exemplare. Asta doar in ţările de limbă engleză. Era jurnalul Annei Frank. Un roman scris de Pearl Buck (care avea să primească şi un premiu Nobel) a fost refuzat pe motivul că "nu are nimic interesant de spus despre China".

"Ferma animalelor", tulburătoarea distopie politică a lui Orwell, a fost respinsă pe motivul că poveştile cu animale nu au succes. Jorge Luis Borges a fost declarat "intraductibil", Sylvia Plath "netalentată", Anais Nin "total neartistică", Jack Kerouac "depăşit". Lui Frederic Forsyth, autorul "Zilei şacalului", nu i-au dat nici măcar o explicaţie, dar se spune că editorul care l-a alungat şi-a pierdut slujba.

Un autor foarte simpatic, Gilbert Sorrentino, autorul romanului post-modern "Tocana lui Sullivan", a găsit o soluţie elegantă pentru a plăti nişte poliţe. In loc de prefaţă, introducere, comentarii şi postfaţă a publicat o antologie de "bileţele roz" primite de la căteva zeci de edituri. Fără comentarii, dar desigur cu obidă.