Apocalipsa după Mircea Geoană

Vineri, 4 decembrie 2009, ziua finalei de campanie electorală pentru al doilea tur de scrutin, publicam în Jurnalul Naţional comentariul intitulat "Un adevăr: există viaţă şi după 6 decembrie!".

La vremea când nu ştiam rezultatele scrutinului de duminică, 6 decembrie 2009, dar eram sigur, ca mulţi alţii, de o victorie zdrobitoare a lui Mircea Geoană, candidatul Coaliţiei politico-mediatice anti-Băsescu, scriam printre altele: "Aştept calm rezultatele scrutinului de duminică. Pentru că, spre deosebire de ceilalţi confraţi, eu ştiu că va exista viaţă şi după 6 decembrie 2009.

Şi aceasta nu va fi una ca după o răsturnare de regim, ci una ca după alegerea unui preşedinte. Radicalizarea celor două tabere - pro şi contra Băsescu - a dat actualei campanii electorale o notă de absurd. Aproape toată lumea va fi uitat că la 6 decembrie 2009 va fi votat un preşedinte de republică semiprezidenţială. Nu un dictator, nu un monarh absolut, nici măcar un preşedinte de republică prezidenţială. I s-a reproşat lui Traian Băsescu, printre altele, şi faptul că mai mult a vorbit decât a făcut.

Acest reproş îşi are temeiul într-o stare de spirit a multor români creată de chiar Traian Băsescu. În cei cinci ani de mandat, în ieşirile sale publice, Traian Băsescu a lăsat impresia că în materie de putere o echivalează, dacă nu chiar o întrece pe cea deţinută de Nicolae Ceauşescu. La această stare de spirit a contribuit şi acuzaţia adusă de duşmanii săi din politică şi din presă - că ar fi fost un dictator. Nu exclud posibilitatea ca Traian Băsescu să fi vrut să fie un dictator.

Sau, cel puţin, asemenea unui comandant de navă, căruia - după cum el însuşi mărturisea în excepţionalul interviu de la OTV - i se transpun în practică toate dispoziţiile. În realitate, Traian Băsescu n-a fost un dictator. Din simplul motiv că a fost un preşedinte de republică semiprezidenţială într-o Românie în care a funcţionat şi funcţionează statul de drept. Indiferent de cine va fi preşedinte după 6 decembrie 2009, mai mult decât a făcut Traian Băsescu nu va putea face.

Nici Traian Băsescu, deşi domnia-sa vrea să ne convingă că va face şi va drege. Nici Mircea Geaonă, cu toată Coaliţia politico-mediatică de azi care-l susţine. Oricine va fi preşedinte - chiar şi Nicolae Ceauşescu - va fi după 6 decembrie 2009 preşedintele României reale. O ţară în care şeful statului, indiferent de natura bună sau rea a obiectivelor sale, se va opune oricărei încercări de a i se impune decizii lansate de un singur om".

A trecut o săptămână de la încheierea celui de-al doilea tur de scrutin. PSD a depus o contestaţie la Curtea Constituţională vizând reluarea scrutinului pe motiv de fraudă. Unul dintre punctele acestei Contestaţii - reverificarea şi renumărarea voturilor nule - a fost acceptat de Curtea Constituţională. Operaţiunea BEC a dovedit însă că nu Mircea Geoană a fost defavorizat de trecerea voturilor valide printre cele anulate, ci Traian Băsescu. În urma transpunerii în practică a Contestaţiei, s-a descoperit că Traian Băsescu a mai câştigat 273 de voturi faţă de rezultatul BEC.

Dacă ar fi fost măcar un singur vot în favoarea lui Mircea Geoană, chiar dacă nu s-ar fi dovedit astfel frauda din partea lui Traian Băsescu, din punct de vedere psihologic s-ar fi confirmat suspiciunea de fraudă. Aşa însă, cu această victorie psihologică a lui Traian Băsescu, doar fanatic duşman al preşedintelui ai mai putea susţine teza fraudei.

Traian Băsescu a învins la scrutinul de la 6 decembrie 2009 şi dacă s-ar decide de Curte reluarea alegerilor. Aceasta deoarece, în condiţiile în care adversarul său, Mircea Geoană, a avut până şi în exit-poll-urile cu cântec o diferenţă mică în procente, dată fiind coalizarea tuturor candidaţilor în jurul său, normal era să câştige la o diferenţă de cel puţin 10 puncte. Normal ar fi ca PSD şi PNL să plece de la premisa că există viaţă şi după 6 decembrie 2009.

Asta ar însemna ca PSD şi PNL să purceadă de îndată la:
1) Analiza lucidă, nemiloasă chiar, a rezultatelor obţinute;
2) Măsuri energice în plan organizatoric, dar şi în plan de program, desprinse din concluziile analizei;
3) Stabilirea strategiei pentru momentul electoral următor.

Aruncând o privire asupra PSD şi PNL, vom constata că aceste partide au purces la instalarea unei atmosfere de sfârşit de lume. Cu excepţia unor lideri lucizi, precum Marian Oprişan, de la PSD, sau Călin Popescu Tăriceanu, de la PNL, şefii acestor partide stau de dimineaţă pe televiziunile mogulizate şi împreună cu moderatorii bocesc România de după alegeri. Dacă ar fi să-i credem, la 6 decembrie 2009 n-a avut loc un eveniment normal din punct de vedere democratic: alegerea unui preşedinte de republică semiprezidenţială, ci o tragedie.

Ceva asemănător retrocedării Ardealului din septembrie 1940 sau cuceririi de nemţi în 1916 a trei sferturi din ţară.

Chiar şi în aceste momente cu adevărat tragice pentru poporul român s-au găsit lideri politici în stare să ne asigure că viaţa merge mai departe. Acum însă, când un preşedinte de republică semiprezidenţială a fost ales cu o diferenţă de doar 70.000 de voturi, în loc să purceadă la măsuri menite a obţine victoria la parlamentarele din 2012, liderii PSD şi PNL fac profeţii de Apocalipsa lui Ioan.