Ar trebui impozitate şi înmormântările

Dacă statul nostru şi-ar fi continuat politica de neglijare a propriului popor, prin neimpozitarea numeroaselor domenii ale existenţei, ne-am fi sălbăticit, ar fi început să ne crească păr pe tot corpul, unghii halucinante şi instincte de comună primitivă. Cu genialele lor intuiţii, însă, liderii băseşti au început să-şi asume destinul de părinţi ai naţiei şi să ia în posesie viitorul ei.

Politica de impozite a celor care conduc astăzi România tinde să devină exemplară pe plan mondial. Nimic nu trebuie să rămână neimpozitat, după părerea liderului Băsescu. Acţiunea e cu atât mai binefăcătoare pentru cetăţeni cu cât, concomitent şi ordonat, le scad salariile. Imaginaţia fiecărui democrat-liberal se simte mobilizată să contribuie la întregirea acestei reforme care va zgudui societatea românească până la o face să sucombe. Pe lângă iniţiativele oficiale de riguroasă spoliere a oamenilor, de luare a ultimelor piei de pe ei, răsar de pretutindeni din adâncurile citrice ale creierului portocaliu idei strălucite, proiecte fabuloase, chemări îmbietoare la măsuri urgente de asigurare a foametei generale.

Înainte de a încerca să punem în circulaţie propriile noastre sugestii, cu privire la ceea ce numeam cândva noua lovitură împotriva poporului român, ne vom aminti una dintre cele mai generoase propuneri care s-au făcut pentru ducerea mai grabnică la groapă a naţiei. De fapt, ultima tresărire de imaginaţie este şi cea care ne-a fascinat, în plin marasm al confuziilor comode, ca o compensaţie istorică apărută undeva sub fruntea unui democrat-liberal de rând, cum sunt mulţi în această ţară, căreia ei îi asigură nefericirea, ideea de a fi impozitate nunţile. Pe lângă fiecare nuntaş să fie un agent fiscal, un poliţist şi forţele ONU. Fireşte, pentru oamenii superficiali ideea pare cel puţin năstruşnică.

Răuvoitorii vor spune chiar că n-am băgat de seamă şi am intrat în zona balamucului. În realitate, nu e vorba decât de o idee îndrăzneaţă, menită să contrarieze, dar să şi fertilizeze gândirea publică. În fond, de ce să fie fericiţi participanţii la nunţi? Pe ei nu-i priveşte soarta ţării? Ei mănâncă, beau, dansează, se gratulează unii pe alţii cu cele mai alese cuvinte, îşi mai dau şi bani între ei, iar liderii portocalii suferă limitaţi de nişte amărâte de miliarde de euro fiecare.

Realitatea e că totul vine din obişnuinţă. Lăsaţi de izbelişte, părăsiţi de Fisc, românii au început să-şi ia maidanul şi să creadă că sunt liberi şi, mai ales, stăpâni pe banii lor. După ce că erau puţini, banii respectivi mai deveneau şi agresivi. Crearea unei noi obişnuinţe va dura ce va dura. Se vor crea complicităţi perverse între naşi, fini şi socri. Se va ajunge la situaţia ca nuntaşii de rând să ofere în plicuri daruri generoase şi să declare, înainte ca agenţii fiscali să percheziţioneze plicurile, că au dat mult mai puţin. Greu vor înţelege oamenii că, neplătindu-şi onest impozitele la nunţi, vor deveni automat culpabili faţă de dezvoltarea ţării. Căci, de la această experienţă cu nunţile încolo, după părerea noastră de contemporani ai oranjeriei, trebuie impozitate şi înmormântările. Românii au această adevărată mistică a trăirii între oameni a evenimentelor personale.

De ce să rămână netaxate colivele? În acele colive nu e grâu din grâul ţării? Dar zahărul, dar nucile, dar prafurile de cacao, dar înseşi bomboanele din fiecare farfurie cu arpacaş fiert nu reprezintă o generoasă prezenţă a comunităţii în substanţa parastasului de despărţire? De ce să plătească familia celui decedat numai preotul? Statul de ce să nu fie plătit, într-o asemenea zi în care oamenii încetează de a-şi mai deplânge sărăcia? Dar sărăcia însăşi n-ar merita să fie impozitată? Dar tristeţea femeilor îndoliate n-ar trebui monitorizată atent de către agenţii fiscali? Dar lumânările, cu ceara lor în lentă picurare, n-ar putea avea soarta produselor de lux? E numai o aparenţă că sumele care s-ar obţine pentru fiecare din componente ar fi derizorii. Adunarea tuturor acestor sume neînsemnate de la toate înmormântările ar şoca pe sceptici şi ar împinge România, mai eficient decât orice hei-rup, către propria ei slujbă de înmormântare.

O problemă delicată rămâne viaţa de familie. Până astăzi, nimeni nu s-a gândit la impozitarea fiecărei familii pentru ceea ce se întâmplă în interiorul ei. Ar trebui, aşadar, contorizată relaţia bărbat-femeie şi tradusă în nişte termeni financiari convenabili pentru statul nostru aflat în suferinţă. Un impozit special ar trebui perceput pe relaţiile din timpul nopţii, între orele 12 şi 5. Dar nici dialogurile fără conţinut sexual între soţi nu trebuie neglijate, chiar dacă taxa ar trebui scăzută până la nivelul costului impulsurilor din telefoanele mobile. Cum se poate stabili corectitudinea declaraţiilor pe propria răspundere ale capului de familie? Implantarea unor cipuri, plătite de fiecare, ar putea rezolva dilema şi ar putea determina un comportament financiar disciplinat al cetăţenilor.

Mai sunt bineînţeles multe de făcut pentru deplina portocalizare a României. Perspectiva ca oglinzile să rămână neimpozitate, deşi trecerea prin dreptul lor mobilizează în ele un anumit tip de reacţie, o adevărată, subtilă activitate, ar pune bazele unei îndelungate evaziuni fiscale. Într-un mod aparte ar trebui urmăriţi şi taxaţi lăutarii. Felul cum se mişcă degetele pe acordeon nu trebuie scos dintre activităţile accizabile. Când acordeonistul are şi prestaţii vocale, el trebuie taxat la silabă. Oare aerul pe care-l foloseşte solistul ca să-şi formeze cuvintele e al lui? Individualismul feroce al multor nuntaşi, închiderea în ei înşişi a participanţilor la ceremoniile funerare trebuie controlate drastic prin fiscalitate. Nici amintirile nu pot fi lăsate să zburde ca în cine ştie ce paleolitic nevindecabil.

Trosnetul lemnului pus pe foc, vâjâitul vântului la ferestre, mieunatul, lătratul, oftatul, tusea, sforăitul, plescăitul, hăhăitul - nu, şoapta, colacii, găurile din covrigi, reintră în circuitul de utilităţi portocalii. Deocamdată, suntem în plin sezon de nunţi impozabile şi lansăm politica prosperităţii prin feţele de masă de la restaurante, numărate discret la curăţătorie.