x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Baietii destepti n-au murit, fac pui vii!

Baietii destepti n-au murit, fac pui vii!

de Dan Constantin    |    17 Aug 2017   •   08:10
Baietii destepti n-au murit, fac pui vii!

Dacă vor crește prețurile la cartofi, vom avea o anchetă a Parlamentului? Întrebarea nu este deplasată, înființarea unei comisii pe această temă s-ar fi justificat acum trei ani. Banca Națională era îngrijorată de fluctuațiile prețului la cartofi, care dădea inflația peste cap. Cartoful este în continuare un produs de bază și prețul se tot duce în sus. Au dat faliment vânzătorii de cartofi pentru că urcau prețurile? Seceta, înghețul, invazia de gandaci de Colorado au lovit în producătorii din România și i-au băgat în sărăcie doar pe agricultorii din Lungulețu. Rețelele de magazine s-au orientat rapid, au adus cartofi din Polonia, cei din Egipt stăteau pe tarabe și îmbiau cu albul lor nefiresc în locul celor plini de pământ și mai noduroși produși prin Suceava sau Țara Făgărașului. Comisia nu s-a înființat, deși aleșii puteau găsi soluții pentru revigorarea producției interne, se puteau întreba ce-i cu Institutul cartofului, cine a luat terenurile cercetătorilor din agricultură, ca să le transforme în zone rezidențiale, și alte asemenea probleme reale.

Acum au crescut prețurile la energie electrică. Nu în facturile care vin la populație; sporul mai consistent se înregistrează pe bursa de energie, localizată în PZU, piața pentru ziua următoare. Pe această piață se întâlnesc ofertele producătorilor cu cererea vânzătorilor de energie. Conform legislației europene, producătorii nu pot ei vinde direct consumatorului, ci prin intermediul traderilor. Scandalul băieților deștepți a avut la bază spolierea companiilor producătoare ale statului, o mafie acceptată și întreținută cu sprijin politic mai bine de un deceniu. Cazul Energy Holding este relevant. Nici acum băieții deștepți din filiera Buzoianu nu au renunțat la a cere despăgubiri pentru alungarea lor de la Hidroelectrica.

O nouă generație de băieți deștepți s-a înfiripat și a crescut. Puii vii născuți de ,,modelul Buzoianu”, ajunși la confruntarea cu regulile pieței, vor să anuleze regulile care au funcționat până acum și care îi obligă la o situație proprie solid financiară, cu garanții menite să le blocheze dispariția din peisaj. Sunt vocali, au relații în zona politică și reclamă producătorii. Prietenii din media finanțați de ,,puii vii” sunt chiar oripilați că au profit companiile statului, țintite fiind  Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica. Nu cred că premierul Tudose va cădea în capcana întinsă de nervozitatea traderilor și ar vrea să-i oploșească prin Palatul Victoria pe puii băieților deștepți din energie care vor să facă ei iar regulile. Puseul de creștere a prețurilor este speculat pentru a discuta politic o problemă tehnică, acoperind dezbaterea cu strigăte populiste și insinuând panică. Controlul ANRE de către Parlament trebuie exercitat continuu, conform legii, și nu doar atunci când strigă de foame băieții deștepți mai vechi sau mai noi.

×