Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anticipând că va fi întrebat dacă BNR ţinteşte inflaţia cu dobânzi real-negative - mai mici decât inflaţia - guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus că "rata inflaţiei anuale va fi în jur de cât e şi rata dobânzii, după o perioadă de dobânzi pozitive”. Cu alte cuvinte el n-a avut o poziţie tranşantă precum analiştii intervievaţi de revista "Finanţiştii”: Avansul semnificativ şi chiar surprinzător al inflaţiei înregistrat la sfârşitul lunii septembrie (5,33%), în condiţiile unei rate de politică monetară de 5,25%, arată că economia funcţionează într-un cadru de dobândă reală negativă. Mai mult, înainte de a face vreo referinţă la dobânzile din România, guvernatorul a arătat către cele din Cehia, care sunt puternic real-negative. E drept că Polonia a avut grijă mai mereu să păstreze dobânzile peste rata inflaţie, admite el. Dar luând cele două exemple, Isărescu sugerează că România se plasează undeva pe la mijloc.
Şi totuşi, BNR n-a invitat vreun ceh în această săptămână să conferenţieze în legătură cu păstrarea avantajelor politicii monetare proprii în contextul imposibilităţii adoptării euro, ci pe polonezul Leszek Balcerowicz. Iar fostul preşedinte al băncii centrale a Poloniei atrage atenţia în cartea sa "Libertate şi dezvoltare” (pagina 91) că aceia care se pronunţă în favoarea creditelor ieftine ar trebuie să militeze şi pentru disciplină salarială şi bugetară, şi pentru o politică prudentă a băncii centrale. Însă majoritatea celor care vor credite ieftine au în minte, cu siguranţă, cu totul altceva: să obţină împrumuturi cu dobânzi inferioare ratei inflaţiei, indiferent de aceasta, adică şi atunci când inflaţia e mare. Generalizând, este vorba despre o încercare de a pune mâna pe banii altora, căci, în aceste condiţii, cei ce plătesc pentru creditele ieftine sunt cei ce economisesc. Pentru ca băncile să nu dea faliment, ar trebui ca şi dobânzile la depozite să scadă sub rata inflaţiei, ceea ce ar reprezenta, evident, o pierdere pentru depunători, remarcă Balcerowicz. Drept urmare, capitalul ar migra în străinătate sau ar tinde să se transforme în alte active, neexprimate în monedă naţională.
Lăsând deoparte această variantă, creditele ieftine sunt o tentativă de a-i face pe contribuabili - adică tot restul societăţii - să finanţeze respectivele împrumuturi. Putem astfel înţelege de unde vine popularitatea acestui concept - căci cui nu-i place să primească bani?! Dar nu ne putem împăca defel - subliniază Balcerowicz - cu afirmaţia că se pot realiza pe scară largă credite ieftine indiferent de rata inflaţiei, într-un mod în care să nu afecteze negativ întreaga economie.
Spusele polonezului arată că poate ar fi cazul ca lucrurile să se schimbe şi în România. Dobânda de politică monetară să urmărească obiective concrete, nu în care nu este efectivă. Cum ar fi, de pildă, un nivel optim de lichiditate, ce poate fi obţinut pe seama atragerii de investiţii, chiar şi pe termen scurt.
