Banca Naţională: o contribuţie ciudată (II)

Este imposibil să se creadă că profesioniştii Băncii Naţionale s-au lăsat luaţi de val şi n-au întrezărit unde duce creşterea economică bazată pe consum din import şi că politica nonintervenţionistă din perioada acestei creşteri economice nu putea aduce avantaje decât importatorilor şi capitalului străin (bancar şi nebancar), în timp ce doar nefericiri pe termen lung economiei şi contribuabililor români.

Nota de plată a venit mai curând decât probabil se aştepta cineva. Şi practic este singura contribuţie a crizei economice şi financiare internaţionale, căci aceasta a precipitat nota de plată care va fi venit oricum! Şi acest lucru este imposibil să nu fi fost conştientizat de Banca Naţională! Dar, iarăşi în mod ciudat şi din păcate, Banca Naţională n-a acţionat mai substanţial nici măcar în ceasul de pe urmă. Ba, se poate spune că ştacheta avertismentelor lansate de Banca Naţională în 2009 a intrat de tot sub pământ, lăsând cale liberă desfăşurării de către Guvern a unei politici complet neadecvate situaţiei de criză şi cu un cost exorbitant pe termen lung. Banca Naţională, probabil, pentru faptul că şi conducerea ei era în campanie electorală pentru reînnoirea mandatului, nu numai că nu a încercat să descurajeze politica guvernamentală de a plăti din împrumuturi nişte salarii şi pensii imposibil de păstrat în condiţiile crizei, dar a şi ajutat masiv această politică, împrumutând sistematic băncile comerciale pentru ca acestea să dispună de fonduri spre a împrumuta Guvernul. Iar un an de plăţi în acest fel ale salariilor şi pensiilor va fi dramatic nu doar pe termen lung, ci chiar din anul următor. În asemenea condiţii, evocările guvernatorului despre corelaţia care ar trebui să existe între salarii şi creşterea productivităţii muncii sună absolut ciudat, căci nu depăşesc, în mod evident, aspectul formal.

În sfârşit, şi din nou din păcate, Banca Naţională a marşat fără să clipească la nefericitul împrumut-mamut de la FMI, care a fost luat, pe de o parte, pentru a aduce bani la dispoziţia firmelor străine (bancare şi nebancare) rămase, în condiţiile crizei, fără finanţare din partea mamelor lor din Occident, iar, pe de altă parte, pentru a oferi comoditate politicianistă celor angrenaţi în campania electorală. Până la alegeri, pentru că apoi urma prăpădul! Degeaba vine dl Isărescu şi spune acum că împrumutul a fost luat pentru a înlocui finanţarea privată cu finanţarea de la FMI!

Dacă nu putea rezista presiunilor externe de a se contracta acest împrumut demolant pe termen lung, măcar să fi spus de la început pentru ce a fost obligată România să-l contracteze, şi nu să fi încercat în primăvară a-l legitima cu diferite baliverne pentru recruţi!

Este totalmente fals că Banca Naţională nu ar fi conştientizat avatarurile creşterii economice nesănătoase, amploarea recesiunii sau conţinutul real al împrumutului de la FMI, după cum nu foloseşte la nimic teza că, dacă Banca Naţională nu ar fi făcut chiar şi numai ceea ce a făcut şi ceea ce nu poate fi negat sau ignorat, ar fi fost şi mai rău decât este. Nu foloseşte la nimic, pentru că este suficient răul care este!