Băsescu a stricat, ireversibil, aerul României

În vremuri de cumplit derapaj istoric, când sunt în pericol nu doar libertatea şi democraţia, ci fiinţa unui popor în substanţa ei adâncă, minţile luminate găsesc puterea să se solidarizeze şi să ia atitudine. Se petrece asta azi? Palide ieşiri ici şi colo, anemice semnale de revoltă.

Am încheiat, acum 20 de ani, o perioadă ireversibilă credeam. Nu-i aşa. Un individ primitiv şi mefistofelic, cu o însuşire  comparabilă cu a lui Hitler de a mâna masele aşa cum are chef  şi cheful lui e acapararea puterii absolute , ne-a readus nu în pragul instaurării dictaturii, ci în plină dictatură. Parlamentul, instituţia care legitimează democraţia unei ţări, a fost redus la rolul unei sperietori publice pentru nerozi. Şi suntem, din păcate, destui nerozi pe aceste mioritice meleaguri. Cu deciziile majorităţii parlamentare, Băsescu se şterge undeva şi o spune făţiş, fără sforţarea de a mima o aparenţă constituţională. Până şi Ceauşescu avea grijă să laude rolul Marii Adunări Naţionale. De altfel, înainte de a fi ciuruit de gloanţe la Târgovişte, el cerea să fie judecat doar de acel amărât parlament comunist. Băsescu vrea un partid unic, şi îl are. Într-o singură noapte, în toate posturile de conducere, de la miniştri până la prefecţi şi şefii de cantoane silvice, au fost, acolo unde nu erau, instalate subdiviziuni de Udrea, Boc, Videanu, Berceanu, mecanisme întoarse cu cheia ale voinţei prezidenţiale. Un partid? Nu, o şleahtă de vasali, răsplătiţi cu sume uriaşe, fiindcă toţi cei din vârf sunt milionari în euro. Sigur, mai jos, sunt şi nemulţumiţi. Ştiu  fondatori ai PD care nu votează Băsescu, insultaţi de ascensiunea Elenei Udrea şi jenaţi de promovarea  subprodusului cultural EBA în organismele europene. Sunt oameni care n-au devenit populari din socialişti când a bătut Băsescu din palme. Într-o zi, cu certitudine, nemulţumirile lor vor ieşi la lumină. Când va fi însă ziua aceea? Băsescu, avertizează unii, se pregăteşte să fure alegerile. Fals. Le-a furat deja. Minciuna referendumului pentru, vezi, Doamne, a asculta vocea poporului în ziua în care Băsescu se vrea reales este strivitoare în uriaşul dispreţ pentru masa amorfă a alegătorilor pe care-i crede de-a dreptul imbecili. Insultă şi regulile clubului select în care am fost admişi, cele ale Uniunii Europene. Întrebat despre toate acestea, Băsescu răspunde cu un hă hă hă. Sau nu răspunde deloc. Sau  spune că n-a venit timpul să spună. Să spună cum e cu înscenarea secolului (răpirea ziariştilor în Irak, film care a ţinut cu sufletul la gură o lume), cum e cu afacerile vizibil necurate  ale fratelui Mircea, cum e cu averea nesimţită a familiei. Da, aici putem vorbi despre nesimţire. Nesimţirea conduce singura ţară bananieră din Europa, pe numele ei de botez România. Ei şi?! Un hohot draconic, lăţit cât e cuprinsul, ne anesteziază, iar unora le ţine chiar de foame.

Luni dimineaţă m-a sunat din Vâlcea un fost coleg de armată, Dobrinescu. Ştii ce se petrece la noi în prag de iarnă? De-a lungul Bulevardului Traian, care traversează întregul municipiu, au fost scoase bordurile, zice revoltat fostul meu coleg de oaste. Înţeleg că urbea tinereţii mele jurnalistice, devenită portocalie, n-are alte griji decât bănoasa borduriadă care a vărsat în buzunarele clicii Băsescu sute de milioane de euro. Ce pensii, ce şcoli nereparate, ce căldură în case? Borduriada şi banii, mulţi, tot mai mulţi pentru campania Băsescului. Aici, la Sângeru, de pe stâlpul din faţa casei mă priveşte în băşcălie de câte ori intru sau ies Băsescu. Chelia n-a intrat în poză (maladivă obsesia şuviţei care minţea calviţia cât un stadion). Sub acel "de mine nu scapi" e un alt afiş pe care scrie "Băsescu pentru România". Băsescu e scris cu albastru. România e în culoare portocalie. Mesajul e limpede: preşedintele îşi doreşte nu doar un guvern portocaliu, un simulacru portocaliu de parlament, ci şi o ţară portocalie. Poate ne trezim şi nu le va avea.

Poza, cu rictusul clătinat, îmi aminteşte anecdota cu acel Băse (un fel de elev Bulă) dat afară din clasă de învăţătoare. Băse, spre a-şi bate joc de ceilalţi, obişnuia să strice, pentru a ne exprima elegant, aerul din încăpere. Cine a stricat iar aerul? - întreba revoltată învăţătoarea. Toate capetele se întorceau spre, să-i zicem, Bulă. Ieşi afară! - ordona  femeia. Găsit în curte de director şi întrebat de ce râde de unul singur, Bulă povesteşte că el a tras nişte pârţuri în clasă. Învăţătoarea a rămas cu tot poporul  înăuntru, respirând ce-a murdărit el, iar el a fost trimis la aer curat. Păi să nu mori de râs? De pe stâlp, preşedintele, cocoţat la aer curat, râde de noi toţi. Poate nu va mai râde mult. Prietenul meu Radu Tudor, unul dintre cei mai documentaţi ziarişti, spunea deunăzi pe post că din zece români doar trei votează Băsescu. Sună bine, Radule! Pe mine mă îngrijorează însă cei trei. Nici nu ştii cât pot umbla trei inşi în ziua alegerilor!