Băsescu, lup de mare sau biet şobolan de fugă ruşinoasă?

Românii fac tot mai greu faţă sărăciei cumplite în care au fost aruncaţi de netrebnicia iubiţilor conducători.
Idioţii şi lacomii au preluat puterea şi o folosesc veros doar în interes propriu.
Garizii de partid şi de stat au mizat, cu nesimţire maximă, pe capacitatea de suportabilitate, proverbială de altfel, a săracilor de drept comun. fii le-a mers. Striviţii soartei şi-au dresat, cât a fost omeneşte posibil, umilinţa în revolta mocnită, inofensivă.

Dar, pe acest fond, nesimţirea băsesciană şi-a propus şi ea performanţe ale sfidării. Pacientul derapajului dictatorial şi-a luat maidanul la purtare. În acţiunea sa programatică de a distruge tot ce mai mişcă în normalitate, Traian Băsescu a decis să strivească, conform unei obişnuinţe păguboase, adversarul care s-a ridicat împotriva unei legi a sănătăţii lucrate de interese găşcare. Numai că, de această dată, cel vizat de jucătorul de la Cotroceni purta un nume recomandat românilor de fapta bună: Raed Arafat.

Întemeietorul SMURD a replicat printr-o eleganţă comportamentală ireproşabilă. A renunţat la postul de secretar de stat pe care-l ocupa în Ministerul Sănătăţii, decis fiind să acţioneze conform propriilor principii ca persoană particulară. Eleganţa lui Raed Arafat a lăsat indiferentă mitocănia cotrocenistă. Dar a resuscitat miraculos reacţia publică. Românii care au acceptat tăcuţi răstignirea în sărăcie au reacţionat surprinzător de agresiv la sfidarea bunului simţ. Au ieşit în stradă, manifestând cu o hotărâre demnă de toată stima împotriva preşedintelui atins de apucătura dictatorială şi împotriva detaşamentului guvernamental pe care Traian Băsescu şi l-a subordonat total.

Răsfăţatul băilor de mulţime din perioada promisiunilor mincinoase a luat-o rău peste nas de la mulţimea furioasă. „Javra ordinară” a fost din nou invitată să iasă afară. Invitaţie neonorată nicicum de viteazul zărilor albastre. Bătrânul lup de mare, aşa cum era el recomandat de lingăii propagandei partinice, s-a comportat, în situaţie de strânsoare, ca un biet ciorditor de apă dulce. A împrumutat de la şobolani obiceiul ruşinos al părăsirii scenei. El a trimis la întâlnirea cu protestatarii pe stipendiaţii avantajelor bugetare.

Mi-a fost milă de jandarmii de pluton, cei forţaţi să stea faţă-n faţă cu românii scoşi în stradă de suferinţă. Mi-a fost milă fiindcă sunt sigur că mulţi dintre ei ar fi trecut de cealaltă parte a baricadei dacă nerespectarea ordinelor nu i-ar fi lăsat fără castron pe masă. Aş fi vrut însă să-i aflu pe maeştrii diversiunii, pe cei care au pus la cale compromiterea acţiunilor de protest prin provocări mizerabile. Securiştii lui Băsescu, cei îndestulaţi peste măsură de şpaga bugetară, au lucrat din greu. Fiindcă numai astfel puteau ei deconta plusul de investiţie pe care l-au înşfăcat prin sărăcirea bugetelor de la sănătate, de la în­vă­ţâ­mânt, de la pensionari şi din alte sectoare neinteresante pentru puternicii zilei. Aceştia meri­tau atârnaţi, spre luare aminte, în piaţa publică.

Discursioniştii bugetari şi slugile din propa­ganda media au promovat  insistent ideea prezenţei suporterilor la manifestaţiile din Capi­ta­lă. Asocierea până la amestecul confuziei to­tale dintre golani şi restul manifestanţilor avea scop
precis. Discreditarea acţiunilor de protest.

Să fim însă serioşi. Golanii pot fi aceiaşi şi pe stadioane, şi în stradă, şi oriunde altundeva. După cum oamenii serioşi pot fi întâlniţi şi pe stadioane, şi pe staradă, şi oriunde altun­deva. Iar un alt adevăr incontestabil este acela că nemernicia lacomilor conducători apasă până la insuportabilitate cârca românilor.