Băsescu, Partidul, Guvernarea – ipoteze

Lumea se întreabă ce va face Traian Băsescu în al doilea mandat. O întrebare legitimă, pe care şi-o pun atât românii, cât şi partenerii lor externi.

O ipoteză susţine că Băsescu 2 va fi la fel ca Băsescu 1. Argumente: Preşedintele-jucător nu poate deveni Preşedinte-spectator, tot aşa cum tigrul nu se poate transforma în pisoi; beţia succesului obţinut împotriva tuturor i-a creat sentimentul că totul îi este permis şi totul îi este în putere; întrucât exercită ultimul mandat prezidenţial, nu mai are de ce să se teamă; a reuşit să transforme un mandat de înfrângeri tactice în avantaj strategic, constând în controlul total asupra Guvernului, majorităţii parlamentare, Parchetului, serviciilor secrete. Semne: constituirea noului Guvern Boc ca guvern de camarilă; reluarea hărţuirii adversarilor.

O altă ipoteză afirmă că Băsescu 2 va fi altul. Argumente: după ce glonţul înfrângerii i-a trecut pe la ureche şi după un succes fără glorie obţinut la limită, în ultimul minut, împotriva curentului şi prin accidentarea adversarului, a înţeles că mulţimea inamicilor este mare şi norocul nu trebuie forţat; fiind în exerciţiul ultimului mandat (întrucât este improbabil ca Traian Băsescu să determine modificarea Constituţiei spre a mai candida o dată, îndrăznind ceea ce Putin nu a îndrăznit şi făcând ceea ce doar Lukaşenko a făcut), va dori atât să lase o urmă pozitivă în istorie, cât şi să se protejeze împotriva revanşelor pregătite de mulţi pentru atunci când va fi devenit doar un fost preşedinte; schimbarea de paradigmă în relaţiile euroatlantice şi rămânerea fără susţinere externă îl vor determina atât la mai mare prudenţă în ţară, cât şi la a fi mai rezonabil în lume.

Semne: apelul la reconciliere care, chiar dacă rămâne încă un simplu exerciţiu retoric, arată cel puţin dorinţa de a-şi calma oponenţii; renunţarea la belicism şi trecerea la formule mai realiste în politica externă (inclusiv întoarcerea spre UE).

Ce se va întâmpla cu partidele? Lăsat să guverneze singur în timp de criză, observând atât din scorul prezidenţialelor, cât şi din împrejurarea că Traian Băsescu se află la ultimul mandat, că acesta nu mai este şi nu va mai fi locomotiva sa electorală, precum şi temându-se că Băsescu 2 va încerca să îşi salveze viitorul delimitându-se de Boc 4, PD-L va avea de optat între a-şi lega definitiv soarta de şeful statului, urmând a-şi pregăti, în consecinţă, o strategie de pradă asociată cu una de fugă, pe de o parte, şi a se emancipa de sub tutela prezidenţială, pe de altă parte.

La rândul său, înţelegând că păstrarea sau schimbarea conducerii nu este o chestiune de dreptate, ci de oportunitate, întrucât alegerea liderilor nu este recompensă sau sancţiune pentru ceea ce au făcut în trecut, ci expresia evaluării lucide a capacităţii lor de a fi în viitor candidaţi de succes în numele partidului, negociatori eficienţi pentru acesta şi factori de coeziune în partid, PSD va trebui să opteze între status-quo (ceea ce înseamnă păstrarea noului său statut de partid de mâna a doua) şi desemnarea unor noi conducători ca premisă a recâştigării dinamismului în interior şi iniţiativei strategice în afară, precum şi a reformării sale structurale.

În fine, PNL, constatând că şi-a găsit în Crin Antonescu locomotiva electorală pe care nici un alt partid concurent nu o are, va trebui să decidă dacă vrea să construiască pe temelia succesului său strategic în confruntarea prezidenţială sau pornind de la înfrângerea sa tactică.
Care va fi relaţia cu guvernarea? Două ipoteze: opoziţie sau asociere. Cu două subipoteze fiecare: război total (greu de practicat în condiţiile actualului raport de forţe politice) sau rezistenţă pasivă (permiţând Guvernului să facă ce vrea şi lăsându-i pe români să bea până la fund cupa guvernării pedeliste, cu riscul de a moşteni apoi cetăţeni edificaţi pe o ruină naţională).

Respectiv: sprijin limitat (în timp şi formă), critic, pe caz şi pe teme esenţiale (gestiunea crizei, integrarea europeană şi politica externă) sau guvern de uniune (cu riscul distrugerii echilibrului democratic autoreglator, perpetuării confuziei politice şi continuării derapajului spre autoritar-populism).
Ce drum se va urma? Iată testul istoric la care sunt supuse elitele ţării într-un moment greu pentru România!