Băsescu şi poporul său

Zicerile prezidenţiale de la Tuşnad merită o analiză mai atentă. Nu pot epuiza aici acest subiect suculent, aşa că mă voi limita la câteva observaţii. E uşor de văzut că, în secuime, Traian Băsescu a încercat să îmbrace haina bătrânului înţelept şi echilibrat. Când alţii risipesc şi se risipesc în promisiuni deşarte, el, şeful statului, preferă să-şi asume veştile rele, dar necesare, chiar dacă solului care aduce asemenea veşti i se taie, adeseori, capul, astfel încât el să nu poată aduce - a doua oară - astfel de veşti.

Apropo, nu ştiu ce s-a întâmplat cu capul preşedintelui după ce ne-a anunţat, anul trecut, că trebuie să împrumutăm 20 de miliarde de euro (iertaţi-mă, acela reprezenta centura de siguranţă care s-a rupt, după alegeri, din cauza mogulilor). Sau ce s-a întâmplat cu acelaşi cap atunci când preşedintele ne-a anunţat, după prezidenţiale, că tot Boc va fi prim-ministru?! Sau poate că aceea era vestea bună? Fusese ales răul cel mai mic.

După ce mi-am şters, discret, o lacrimă, nu pot să nu mă gândesc că Băsescu ne minte din nou şi că intră tot mai mult în divorţ cu realitatea. El s-a impus politic în ultimul deceniu mai ales sub forma celui care aducea vestea bună. Şi iresponsabilă, adeseori. Se prezenta ca acela care "vine la Primărie!" cu ardeiul iute, să ne scape de câinii vagabonzi şi să facă marele pasaj de la Basarab. El a inventat sloganul cinic "Să trăiţi bine!" şi a ajuns preşedinte cu vestea că ne va scăpa de corupţie.

E cel care ne spunea mereu, anul trecut, împreună cu Emil Boc, într-un duet înduioşător, că sunt bani pentru pensii şi salarii. Să stăm liniştiţi şi să votăm cum trebuie. Ce mare veste rea şi responsabilă a dat ţării domnul Băsescu? "Oameni buni, eu şi ciracii mei am cheltuit aiurea banii şi acum s-au terminat?!" "Oameni buni, mi-am bătut joc de eforturile de aderare şi de banii pe care ar fi trebuit să-i luăm după sacrificiile îndurate?!"

La Tuşnad, aflat la aceeaşi masă cu Victor Orban şi Laszlo Tökes - tripleta de aur pentru apărarea interesului naţional -, preşedintele a afirmat, în repetate rânduri, că toţi cetăţenii români au (acelaşi) drept la autonomie. În termeni politici şi constituţionali asta se cheamă ori gogomănie, ori şmecherie. De fapt, cetăţenii au drepturi şi libertăţi. "Contractul social" dintre individ şi stat prevede DREPTUL la libertatea de exprimare, la libertatea de a alege, la libertatea conştiinţei, la libera circulaţie, la libertatea individuală etc. Sunt drepturi individuale.

Atunci când teoriile revizioniste nu au mai putut fi susţinute public în Europa postbelică, adepţii modificării graniţelor au trecut la formule mai sofisticate, cu efecte graduale, "atacând" nu teritoriul, ci un alt element constitutiv al statului - populaţia. Introducând conceptul "drepturilor colective". Asociind comunităţilor etnice aceste drepturi colective. Vorbind despre autonomie, dar gândind la autodeterminare. Legând, evident, acele comunităţi etnice de un anumit teritoriu. Nu sunt vizate drepturile cetăţeneşti - care sunt prevăzute în Constituţie şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Tökes nu vorbeşte despre drepturile PERSOANELOR aparţinând minorităţilor naţionale din România, nici măcar despre drepturile secuilor din România. El vorbeşte şi acţionează de 20 de ani - în ultimii ani sprijinit de preşedintele României şi de PDL - pentru autonomia ŢINUTULUI secuiesc. El nu vorbeşte la Bruxelles despre România, ci despre Ardeal. Despre teritorii. El asociază autonomia cu un anumit teritoriu şi vorbeşte despre drepturi ale minorităţilor doar pentru a acoperi aceste intenţii. În Constituţia României nu există vreun text care să se refere la "dreptul la autonomie" al cetăţenilor români.

De altfel, Tökes nu a relansat aceste idei la 10 decembrie - Ziua mondială a drepturilor omului, ci cu ocazia publicării Deciziei Curţii de la Haga referitoare la Declaraţia de independenţă a PROVINCIEI Kosovo. În campania electorală, Băsescu afirma că judeţele Covasna şi Harghita vor avea tot atâta autonomie cât Giurgiu sau Brăila. Corect. Acum însă introduce şmecheria cu egalitatea dreptului la autonomie pentru toţi cetăţenii. Nici un cetăţean român nu are un astfel de drept pentru că un astfel de drept nu există în Constituţie. Stând la masă cu Tökes, Băsescu introduce ambiguităţi care să-l ajute în momentele politice viitoare, dar afectează interesele ţării.

Instituţiile sau comunităţile au sau nu au autonomie. Sau un anumit grad de autonomie. Dacă nea Vasile din Berceni îl ia în serios pe preşedinte şi îşi cere autonomia, ce ne facem? În plus, apostolul autonomiei păstoreşte un Guvern care tocmai a început să taie cu sete din bugetele locale, nu înainte de a le arunca în braţe zeci de spitale în vreme ce se pregăteşte să facă acelaşi lucru cu şcolile. Dar despre asta nu s-a vorbit la Tuşnad. Poate data viitoare.

Mai rămâne o întrebare. Care este, în fond, poporul lui Băsescu? Cel căruia el îi aduce vestea proastă şi îi promite autonomia? Sunt cei 75% din maghiarii care l-au votat? Sau cei 65% din românii care vor să-l suspende? Sunt cei 70% din alegători care "i-au dat o lecţie" în primul tur de scrutin? Sau cei 18% care declară azi că mai au încredere în el? Poporul preşedintelui s-a mişcat mereu în timp. A fost o vreme când asculta muzică de cameră şi citea Cărtărescu. Pe urmă a început să asculte manele şi, în ultima vreme, pare că e tot mai mic şi nu mai vrea să asculte pe nimeni. Uneori, la sărbători, înainte de alegeri, mănâncă gulaş şi joacă ciardaş.