Boc a fost sacrificat prin avort salivar

Javra ordinară n-a ieşit afară. Subjugatul pornirilor plăvane nu se lasă nicicum sedus de poezia revoltei populare. Dar nici înăuntru, acolo unde îl trimit tot mai insistent neaoşii striviţi de nedrepte suferinţe, nu vrea să se ducă eşuatul naval. Ieslea puterii cotroceniste îi furajează periculos instinctul dictatorial, simţirea concentrându-i-se exclusiv şi instinctual în reacţia copitei. Ultima amprentă a şutului băsescian s-a proptit în falca premierului. Ustensila guvernamentală Boc, adică boc, adică nimeni, a fost demis. Nimeni nu este dispus să înghită minciuna conform căreia primul-ministru ar fi decis pe proprie răspundere, în urma unor consultări de egală tovărăşie cu preşedintele, să îşi depună mandatul. Despre consultări colegiale nici nu poate fi vorba acolo unde sinapsele patinează într-o mare veselie. Maniera în care Băsescu Traian s-a debarasat de subalternul Elenei Udrea are mai degrabă aspectul unui avort salivar. Un flit şi cu asta, basta!

Desemnarea succesorului lui Emil Boc s-a consumat tot în reţeta pornirilor suverane ale preşedintelui. Simulacrul consultării cu reprezentanţii partidelor politice a definit ireproşabil minciuna. Mihai Răzvan Ungureanu era, evident, titular în decizia preşedintelui chiar înainte ca acesta să organizeze primirile de la Cotroceni. Mai ales că Ungureanu este recidivist în materie de promovări băsesciene. Prima oară el a fost recompensat de preşedinte, după sifonarea din Irak, prin ungerea în fruntea Direcţiei de Informaţii Externe. Iar reutilizarea sa prin avansare ne lasă să credem că Mihai Răzvan Ungureanu şi-a probat exemplar obedienţa. Certificarea intelectuală a desemnatului pare ireproşabilă. Altfel, Mihai Răzvan Ungureanu afişează o cuminţenie în dezacord de gen cu certificatul său de naştere. Mihai Răzvan Ungureanu pare o fetiţă cuminte, predispusă inevitabil violului politic. Ceea ce, de fapt, viguroşii puterii abia aşteaptă.

Zăhărelul aruncat de Traian Băsescu protestatarilor din stradă nu a avut nicidecum efectul scontat. Dimpotrivă, înjurătura a devenit şi mai viguroasă. Paleativele nu-i mai păcălesc pe românii care, după cum recunoştea chiar Băsescu, au dus greul procesului de echilibrare macroeconomică. Cuvintele mari nu sunt capabile să-i ascundă pe oamenii mici. Pe vinovaţii care amână disperat vremea decontului. Care, chiar şi cu întârziere, va veni.

Mai avem, aşadar, de aşteptat până la decont. O aşteptare amară. Până atunci, bucuriile mici sunt consumate doar de iertaţii întâmplători ai crizei. Aşa de pildă, Gigi Becali este unul dintre aceia care s-au lăsat îmbujoraţi de anunţul schimbării lui Boc. Ceea ce nu înseamnă însă că Gigi Becali ar avea ceva de împărţit cu dusul de Boc. Altceva i-a stârnit starea de bine patronului de la Steaua. Bănuieşte el că, împreună cu Boc, se va duce pe apa demiterilor şi ministrul Oprea, cel care i-a chinuit financiar prezenţa în Ghencea. Dar nu cred să-i fie durabilă bucuria lui Gigi Becali. Ridurile îl vor brăzda din nou atunci când va ajunge şi el la concluzia că schimbarea e mincinoasă. Atunci când va ajunge la concluzia că vânturarea slugilor nu modifică în nici un fel obişnuinţele stăpânului.