„Brusel”, noua cetate de scaun a României

Pe de altă parte, acolo s-a negociat un acord la nivel guvernamental. Or, în situaţia aceasta, legea e clară: „În cazul negocierii tratatelor la nivel guvernamental care, prin obiectul lor, au implicaţii politice importante asupra relaţiilor externe ale României, şeful delegaţiei de negociatori a părţii române se desemnează de către Guvernul României” (Legea 590/2003 privind tratatele, art. 7.3). Ne aflăm cu siguranţă în situaţia negocierii unui asemenea tratat. Traian Băsescu nu a fost mandatat sub nici o formă de Guvern (nu este vorba de deplinele puteri pe care preşedintele, primul-ministru şi ministrul de Externe le au, inerent, ci de aprobarea internă a iniţierii negocierilor ? vezi art. 3-7 din lege); mai mult, din delegaţie au lipsit reprezentanţii ca­binetului care ar fi avut acolo o prezenţă logică din punct de vedere tehnic. Adică cei răspunzători de finanţele publice, pentru că despre asta era vorba.

Am prezentat pe blog o analiză destul de amănunţită a problemei juridice aşa că mă opresc aici. Pro­blema politică rămâne însă în picioare şi ea e din ce în ce mai gravă. În opinia mea, preşedintele Băsescu nu a reprezentat România la UE; el s-a prezentat după reuniune, la Bucureşti ca un fel de emisar, menit să ne explice ce vrea UE în general şi, mai ales, ce vrea de la noi. E ambasadorul lor aici. Sigur, ne-am putea întreba cine e, atunci, preşedintele nostru.

Merită noul acord o discuţie? Evident, el limitează drastic dreptul Guvernului şi al Parlamentului de a fixa obiective, de a genera proiecte de dezvoltare, de a avea priorităţi. Din multe puncte de vedere, politicile bugetare vor deveni un fel de suddo­ku. Un joc în care tot ce trebuie să faci e să obţii cifrele dorite şi dictate, completând căsuţele goale. Această decizie vine într-un moment în care România e mai slăbită că oricând. Facem un soi de vaccin periculos unui organism lipsit de anticorpi.

Spaţiul geografic al noului acord tinde să devină un soi de commonwealth, o construcţie post-colonială, adecvată aproape exclusiv unui grup restrâns de cetăţeni dintr-un grup restrâns de state. Ea favorizează sărăcia unor grupuri sociale tot mai largi. Favorizează şi continuarea exodului celor tineri şi pregătiţi. Sigur, ca să fim sinceri, suntem şi noi de vină. În toată perioada de apartenenţă la UE, după 2007, nu am reuşit să atragem decât 3% din fondurile pe care le aveam la dispoziţie, de pildă.

Lipsa de încredere între statele membre a determinat o solicitare insolită – o modificare a Constituţiilor interne, în sensul că în capitolul de drepturi şi obligaţii cetăţeneşti să se introducă şi obligaţia tuturor cetăţenilor de a respecta un deficit bugetar de 0,5%. Vor fi multe discuţii până la finalizarea acordului, dar şi în legătura cu ratificarea lui...

În schimb, ambasadorul UE/FMI la Bucureşti, Traian Băsescu, e tocmai mulţumit. Un referendum aşezat peste maldărul de alegeri pe care le vrea anul viitor îi poate permite să participe mai direct la campania electorală de partea cui vrea, împotriva cui vrea. Îi permite să strecoare în pripă şi alte modificări în legea fundamentală.

Iată, Emil Boc vorbeşte deja despre două reguli de aur din înţelegerea de la Bruxelles şi despre introducerea „regulii portocalii”, în sensul ca un parlament nu poate avea mai mult de o cameră. Mi-aş permite să sugerez că în pachetul de negociere pentru nucleul dur al revizuirii Constituţiei, ţinând seama şi de opinia altor state şi de experienţa lor istorică, să introducem şi o modificare a articolului 81, în sensul că eliminăm cerinţa ca o persoană să nu poată îndeplini decât două mandate de preşedinte, precizând şi cine e persoana respectivă. De asemenea, pentru a evita diverse discuţii interne şi pentru a proceda aşa cum, cu înţelepciune, au procedat înaintaşii noştri, am putea adăuga un articol la secţiunea referitoare la Ministerul Public, stabilind că Daniel Morar va fi desemnat procuror-şef al DNA pe viaţă, ca să nu ne mai încurcăm în mandate, delegări, interimate, când urmează atâtea alte alegeri...

Am avea, în felul acesta, iată, cinci „reguli de aur” de introdus în Constituţie, modificări care ar ajuta la stabilitatea economică şi bunăstarea românilor, fără deosebire de etnie sau opţiuni politice.