x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cad măștile Codruței Kovesi

Cad măștile Codruței Kovesi

de Dan Constantin    |    19 Oct 2017   •   09:36
Cad măștile Codruței Kovesi

Angrenajul bursierilor Soros s-a pus în mișcare la Bruxelles pentru a lustrui la soclul ,,campioanei anticorupției” din România a cărei statuie se clatină serios la București. La semnalul „Kovesi în pericol!”  - lansat de Monica Macovei - au răspuns doar câțiva europarlamentari dispuși să-și mai pună obrazul pentru salvarea aparanțelor.

Mecanismele bine puse la punct ale rețelei sorosiste au desemnat doi europarlamentari legați prin finanțări anterioare de la „marele filantrop” să o includă pe Kovesi într-o acțiune care să-i dea anvergură internațională. Rebecca Harms este europarlamentar german din Partidul Verzilor, grupările ecologiste beneficiind de finanțări generoase din partea lui Soros. Petras Austrevicius reprezintă Lituania, fiind europarlamentar ALDE, după o carieră în diplomație. Nu-i lipsesc din CV participările la dezbaterile de la Hoover Institut și prelegerile susținute la Universitatea Central Europeană de la Budapesta, unde, evident, finanțatorul de bază este același George Soros.

 Austrevicius este și inițiatorul Grupului de prieteni ai Ucrainei din Parlamentul European așa încât are acoperire ca organizator al unei dezbateri despre corupția care macină de ani de zile stabilitatea regimurilor de la Kiev. Cum puteau fi mai bine puse în evidență meritele Codruței Kovesi, care a băgat la zdup dușmanii politici fluturând steagul anticorupției? Ca la școala primară, în alb și negru, în opoziție cu starea de pionierat a acestui front din Ucraina! Ca atare, titlul dezbaterii: Lecții de învățat din România - schimb de practici ale organizațiilor anticorupție din România și Ucraina. Kovesi, alături de Artem Sytnyk, șeful Biroului Anticorupție din Ucraina, aduși la Bruxelles pe post de material didactic, după ce fuseseră „garantați” de Macovei.

Spectacolul a fost însă ratat; fiesta anticorupției s-a transformat într-o denunțare a metodelor abuzive practicate de Kovesi în tandem cu sistemul de forță. Mircea Diaconu, Maria Grapini, europarlamentari cu știință de carte și coloană vertebrală, s-au alăturat parlamentarului Liviu Pleșoianu, ziariștilor Curea și Savaliuc, într-un demers coerent care a prezentat starea reală, criza din DNA. Kovesi, debusolată, părea pierdută pe holurile Parlamentului European fără gorilele care-i fac scut la București. Monica Macovei, în stilul securist, se întreabă pe pagina de socializare cine i-a dat voie lui Pleșoianu să vină la Bruxelles să o audieze pe șefa DNA! Preda Cristian, alt mâncător de fonduri Soros, scrie „Kovesi a reacționat cu calm și moderație la atacurile nedrepte”. Cei care au avut ce învăța au fost ucrainienii, privitori în direct la căderea măștilor puse să acopere fața hidoasă a anticorupției din România. Au bătut drumul până la Bruxelles, dar a meritat!

×
Subiecte în articol: kovesi george soros