“Când, deodată”, în campania electorală

Nu doar în telenovelă, dar şi în roman, funcţionează cu succes un mecanism ce ar putea fi zis şi: când, deodată. Eroina împleteşte un ciorap îngânând un cântec trist, când, deodată, se aude o bătaie în fereastră. Eroul merge călare prin pădure, gata-gata să adoarmă în legănarea calului, când, deodată, pe potecă se iveşte cineva. Mecanismul lui când, deodată ar putea fi împrumutat şi campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial de la 22 noiembrie şi 6 decembrie 2009. Fără riscul unei forţări a realităţii. Nu de alta, dar actuala campanie, dacă nu e roman, sigur telenovelă e.

Campania pentru prezidenţiale, începută cu mult înaintea datei oficiale, s-a desfăşurat într-o monotonie exasperantă. Redusă la discursuri ţinute de candidaţi în faţa unei mulţimi de susţinători, mulţi aduşi cu autocarele, ea a fost monotonă şi din cauza unei scheme rigide. Astfel, urmare a Coaliţiei de la Grivco, a apărut un soi de Coaliţie de candidaţi împotriva unuia singur: Traian Băsescu.

Mult timp am asistat la un cor alcătuit din Mircea Geoană, Crin Antonescu, Sorin Oprescu şi cei doi PSD-işti sub acoperire, halucinantul Corneliu Vadim Tudor şi latifundiarul Gigi Becali, strigând de dimineaţa până seara: Jos Băsescu! Desigur, un asemenea cor i-a luat multe voturi lui Traian Băsescu, mai ales că lui i s-a adăugat Corul Forţelor Armate televizionistice.

Numai că voturile luate de la Traian Băsescu au mers în cea mai mare parte la Mircea Geoană, de departe candidatul care face figură de alternativă la actualul preşedinte. Prezenţa lui Sorin Oprescu în acest cor îşi mai avea explicaţia. Candidatul independent mizează pe voturile unei părţi a electoratului lui Mircea Geoană. Dacă-şi concentra de la început atacurile pe Mircea Geoană, comandoul de uneltiri diversioniste al PSD, condus de tandemul Viorel Hrebenciuc-Cosmin Guşă, ar fi reuşit, prin televiziunile subordonate, să acrediteze ideea unui târg între Sorin Oprescu şi Traian Băsescu.

Cultivată de televiziunile mogulilor, teza i-ar fi făcut lui Sorin Oprescu mari probleme în cucerirea electoratului social-democrat. Prezenţa lui Crin Antonescu în cor n-avea nici o justificare. Electoratul liberal e ostil celui social-democrat. O concentrare a campaniei pe Mircea Geoană ar fi dat satisfacţii nu numai electoratului captiv al lui Crin Antonescu, dar şi dezamăgiţilor din electoratul lui Traian Băsescu.

Nu-ţi trebuie cine ştie ce inteligenţă de consilier de campanie ca să-ţi dai seama că electoratul lui Mircea Geoană votează pentru Mircea Geoană din orgoliul de a-şi vedea candidatul înfrângându-l pe candidatul partidului adversar, PD-L, dar mai ales pentru că Traian Băsescu şi PD-L întruchipează Alianţa D.A. În aceste condiţii, Crin Antonescu avea la dispoziţie electoratul portocaliu dezamăgit de Traian Băsescu şi electoratul nehotărât. Contrar tuturor datelor elementare, Crin Antonescu nu numai că l-a menajat pe Mircea Geoană, atacându-l doar pe Traian Băsescu, dar, mai mult, şi-a lăsat partidul să facă în Parlament cele mai dubioase negustorii cu PSD.

De la ruperea coaliţiei PSD-PC-PD-L, PNL-ul lui Crin Antonescu n-a făcut altceva decât să lucreze pentru candidatul Mircea Geoană. Prin depunerea unei moţiuni de cenzură al cărei text reuşea rara performanţă de a denunţa Guvernul PSD-PC-PD-L fără a aminti măcar o dată de PSD, PNL-ul lui Crin Antonescu l-a eliberat pe Mircea Geoană de povara celor zece luni de guvernare alături de Traian Băsescu. În loc să lase la locul lui amărâtul de Guvern Boc 2, desfăşurând o campanie dură împotriva celor două partide, PNL-ul s-a aliat rapid cu PSD nu numai în căderea Guvernului, dar şi în critica guvernării din 2009, pusă toată pe seama PD-L.

Candidatul Mircea Geoană ar fi avut mari probleme electorale dacă preşedintele şi candidatul PNL l-ar fi făcut responsabil de guvernarea împreună cu Traian Băsescu. Prin alierea cu PSD în denunţarea Guvernului Boc, PNL a ajutat PSD să înfăptuiască una dintre cele mai mari şi năucitoare trişări politicianiste. Să treacă în ochii electoratului ca fiind timp de zece luni în Opoziţie, alături de PNL, deşi în toată această perioadă s-a ghiftuit la guvernare.

Au urmat alte şi alte ieşiri pe Strada Mare ale celor două surate, ţinându-se de mijloc, Mircea Geoană şi Crin Antonescu: propunerea cu primarul de Sibiu, căderea Guvernului Lucian Croitoru. Crin Antonescu e istoric. Şi un istoric excelent, aşa cum mi-a dovedit-o la un taifas la răposata emisiune Zig-Zag cu Ion Cristoiu. În această calitate, domnia-sa ar fi trebuit să ştie că, într-o Coaliţie dintre o ţară mare şi una mică, ţara uriaşă conduce, chiar dacă tratatul dintre ele vorbeşte despre egalitate.

Era normal ca din alianţa dintre Mircea Geoană, având în spate un partid precum PSD, şi Crin Antonescu, beneficiar al unei formaţiuni de doar 16%, rezultatele acţiunii în comun să fie în favoarea lui Mircea Geoană, deşi realităţile spuneau că doar unul din cei doi va intra în turul al doilea.

(Continuare în numărul următor)

NB. Excelenta reuşită tv care a fost confruntarea electorală de la Cluj îşi are temeiul în prestaţia lui Mihnea Măruţă. Evitând ipostaza clişeu a moderatorilor de faimă - cea de a arăta că ei sunt mai deştepţi decât invitaţii din platou -, Mihnea Măruţă a lăsat candidaţii să se împungă reciproc. Un exemplu care ar trebui urmat de moderatorii care mai cred că jurnalistul e un soi de procuror al Republicii.