Când licuriciul licuriceşte

Nu mi-aş fi imaginat că-n de­mocraţia noastră înfrigurată, chiar îngheţată bocnă, se poate căsca din senin o copcă, iar dinăntrul ei, zvârrr, un licurici! Care licurici s-a pus mintenaş pe licuricit. În condiţii normale licuricitul înseamnă să sari în ajutorul celor rătăciţi în întuneric cu bobiţe salvatoare de lumină. În extrasezon, adică, bunăoară, când gerul dă târcoale şi viscolul umblă ca vodă prin lobodă pe marile bulevarde precum şi prin căpăţâna tot mai înceţoşată a lui vodă, licuricitul seamănă, o, yes, cu datul în stambă, sau cu datul în bărci, sau cu datul aramei pe faţă, sau cu datul la gioale. E vorba de gioalele, ca să nu spun picioruşele subţiri, pe care încearcă să se ţină în echilibru biata realitate autohtonă. În loc să stea pe craca diplomaţiei, conservându-şi pofta de licuricit pentru cauze care au legătură cu fişa postului său, domnul licurici Gitenstein, căci despre dumnealui este vorba, se trezi licuricind anapoda. S-ar fi cuvenit să spun ca proasta-n târg, n-o fac însă din respect pentru Benjamin Franklin, George Washington şi alţi mari oameni pe care ţara sa de origine i-a dat lumii. Lumina pe care aceştia au lăsat-o în urmă nu şi-a pierdut şi nu-şi va pierde prea curând strălucirea. Licuriceala semănătorului de bobiţe de întuneric ne-a aruncat de tot în beznă. Adică protestatarii din Piaţa Universităţii să se bucure de faptul că nu se trage cu gloanţe asupra lor?! Alo, domnu mare licurici ce pretindeţi că sunteţi, poate nu v-aţi dumirit, totuşi, în ce ţară aţi fost trimis la post. Oţi fi încurcat biletele, ajungând în centrul Europei, în loc de Coreea de Nord sau nu ştiu ce ţară africană. Ni se spuse când intrarăm în NATO şi Uniunea Europeană, chiar alde dumneavoastră ne spuserăţi, că e voie ca oamenii să le ceară celor aflaţi în fruntea ţării să plece atunci când nu-i mai vor, taman ceea se întâmplă acum la noi. Ar trebui să fie la fel ca în 1989?! Tocmai de aceea au murit atăţia atunci, ca să nu mai fie! Dumneavoastră n-ar prea trebui să licuriciţi pe tema asta. Unu, pentru că aduce a cotcodăceală găunoasă ceea ce spuneţi. Doi, pentru că ne gâdilă la tentaţie să credem că vreţi de fapt să-l cam ţineţi în braţe pe domnul acela care v-a primit scrisorile de acreditare, ştiţi dumneavoastră care. Chiar vreţi să luăm de bună povestea aceea obscenă cu suptul? E mai mare jena, zău aşa! Şi în fine, trei, dacă un licurici mititel de undeva din lumea asta largă, chiar de pe la noi să zicem, s-ar pune cu trompa lui mititică pe licuricit mici licuriceli în marea ţară a licuricimii voastre, pare-mi-se că l-aţi cam trimite împachetat în ţara sa de baştină. După cum ar şi merita. De altfel, n-aş vrea să mă înţelegeşi greşit, luând bietele mele rânduri drept o încercare de a propune o astfel de măsură şi pentru dumneavoastră. Nici po­meneală de una ca asta! Vreau doar să vă menajez puterea licuricească, rugându-vă să licuriciţi democratic şi doar în favoarea democraţiei pe care am învăţat-o de la dumneavoastră. În rest, ce să vă mai spun? Poate doar faptul că iubesc America şi, ca orice băiat născut la ţară, şi licuricii. În special, pe ăia mici!