Candidatura lui Radu Duda

De la început, Radu Duda s-a prezentat cu un program politic demn de luat în seamă. Esenţa acestui program: un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu.

La scrutinul prezidenţial de la finele lui 2009 vom avea înscris în cursă şi un candidat independent: principele Radu Duda. Prezenţa unui independent între aspiranţii la fotoliul de la Cotroceni nu e o noutate prin raportare la anii electorali postdecembrişti. În 1992, 1996, 2000, 2004, alături de candidaţii partidelor mai mult sau mai puţin importante, s-au numărat şi independenţi. O retrospectivă a prestaţiei şi rezultatelor acestora ne dez­vă­luie câteva note definitorii:

1) Candidaturile lor au fost anunţate cu puţin înainte de debutul campaniei electorale oficiale.

2) Imensa lor majoritate au lăsat impresia înscrierii în competiţie din alte mo­ti­ve decât voinţa de a câştiga. Unii au ţinut să fie prezenţi pe listă din ambiţii strict personale. Alţii, pentru că aveau proble­me cu stabilitatea emoţională.
Cei mai mulţi au făcut-o de dragul unei ipostaze destul de rentabile în România postdecembristă: cea de candidat la preşedinţia României.
Într-o schiţă ce urmează să apară în volumul meu de proză satirică descriu întâlnirea mea la Frizerie cu un domn care, în timp ce se tundea pe scaunul de alături, mi-a întins o carte de vizită pe care, la profesie, era trecut doar atât: candidat la preşedinţia României. Din câte-mi amintesc, scena a avut loc cu vreun an în urmă. Încă de pe atunci respectivul îşi făcea un temei de fală din ipostaza de candidat la prezidenţiale.
Chiar dacă ştiau că n-au nici o şansă, independenţii sau chiar candidaţii unor partiduleţe obscure, înfiinţate pentru ca un pretendent să nu fie obligat să strângă semnăturile necesare, au găsit de cuviinţă că simpla ipostază de concurent aduce unele avantaje: de la sporul de publicitate pentru adevărata profesie până la prezenţa mediatică gratuită.

3) Înscrierea în cursă doar de dragul pos­turii de candidat s-a regăsit şi în lipsa de seriozitate a campaniei. Cei mai mulţi independenţi n-au avut program politic, n-au avut bani, dar mai ales staff
profesionist.

4) Presa i-a tratat aşa cum se cuvine. Altfel spus, cu o bunăvoinţă surâzătoare, tipică felului de a aborda personajele excentrice.

5) Nici unul nu a dat emoţii can­di­daţilor desemnaţi de partide. Şi, indiscutabil, nici unul n-a intrat nici măcar în turul al doilea.


Raportând pe independentul Radu Duda la lungul şir de predecesori vom remarca imediat câteva note aparte:
1) Principele Radu Duda şi-a anunţat candidatura joi, 6 aprilie 2009.
Cu şapte luni înaintea scrutinului prezidenţial.
Fiind, de altfel, singura personalitate care şi-a anunţat candidatura în chip oficial.

2) Lansarea candidaturii a dovedit o seriozitate exemplară. Pregătită de o campanie abilă de zvonuri şi informaţii, lansarea a avut loc într-un cadru festiv, la Palatul Elisabeta. Cu acest prilej, candida­-tul şi-a schiţat în linii mari programul politic.
Evenimentele ulterioare au dezvăluit o strategie de campanie electorală de un profesionalism rar întâlnit după decembrie 1989 nu numai la independenţi, dar şi la candidaţii susţinuţi de partide puternice. Principele a făcut turul televiziunilor pentru a-şi prezenta programul. La câteva zile după lansare, avea deja site electoral, staff şi cont deschis de donaţii. Semn al unei strategii asumate, în 23 aprilie 2009 a venit susţinerea publică din partea Regelui Mihai.
În prezent, candidatul face deplasări în ţară pentru a-şi expune platforma.

3) De la început, Radu Duda s-a prezentat cu un program politic demn de luat în seamă. Esenţa acestui program: un altfel de preşedinte decât Traian Băsescu. Prin­ci­pele vede funcţia prezidenţială supusă obligatoriu condiţiei de independent faţă de partide. Exploatând din plin condiţia sa de independent, Radu Duda îşi pro­pune să fie preşedintele cerut de Constituţie: un arbitru al bătăliei politice interne, un înţelept aşezat deasupra păruielii politicianiste din România.
Drept garanţie pentru îndeplinirea acestui program, Radu Duda invocă nu numai condiţia sa de independent, dar şi cea de membru al Casei Regale, trimiţând, evident, la ipostaza de rege într-o monarhie constituţională. Interesant rămâne şi faptul că, asumându-şi postura de alternativă la actualul preşedinte, stafful de campanie al prin­ci­pelui foloseşte şi datele fizice şi in­te­lec­tuale ale principelui. Radu Duda e înalt, bine făcut, manierat, citit, jucând o anu­me distanţare de realităţile de maidan
ale societăţii româneşti. Prin program, condiţie, imagine, principele Radu Duda se vrea opus total lui Traian Băsescu.

4) Din 1990, de când urmăresc şi comentez viaţa noastră politică, nu mi-a fost dat să întâlnesc atâta ostilitate din partea unor condeieri faţă de candidatura unui independent precum cea faţă de candidatura lui Radu Duda. Nu e vorba de îndoielile privind şansele de a câştiga. Nici măcar de suspiciuni faţă de dedesubturile gestului făcut de Principe. E vorba de atacuri violente, unele conţinând dezvăluiri de tip securist, altele, pamflete de bodegă. Toate vin din partea unor cetăţeni care şi-au închinat întreaga lor viaţă şi activitate proslăvirii lui Traian Băsescu.


Nu ştim dacă Radu Duda va ajunge preşedinte. Nu ştim dacă va rezista încă şapte luni hârdaielor de lături pe care va continua să i le toarne în cap propaganda cotrocenistă. Judecând însă după neobişnuita tulburare produsă de o candidatură ce, în cazul altuia, ar fi trecut practic neobservată, înscrierea sa în cursă se constituie deja într-unul din evenimentele politice majore ale lui 2009.