Arhiva
Editorial.
Marţi, 22 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Căteva adevăruri dureroase

Autor: ION CRISTOIU
8 noiembrie 2007

Italienii au uitat că romănii sunt, inainte de toate, ca şi ei, cetăţeni europeni. Prezenţa romănilor in Italia, justificată de calitatea de cetăţeni europeni, a fost imediat percepută ca o intruziune.



Sunt evenimente pe plan intern şi internaţional inzestrate cu forţa de a revela, asemenea unei puternice lumini de magneziu, realităţi pe care nu le-am bănuit sau n-am indrăznit să le dăm pe faţă, paralizaţi cum suntem de noua ipocrizie mondială impusă de principiul corectitudinii politice. Un asemenea eveniment il constituie afacerea Mailat, după numele cetăţeanului romăn de etnie rromă, acuzat de violarea şi uciderea unei italience. Decretul-Lege adoptat căt ai clipi de Guvernul italian, declanşarea expulzărilor in lanţ, condamnarea lui Romulus Mailat de presa din Peninsulă in dispreţul prezumţiei de nevinovăţie, poziţia ipocrită a Bruxellesului, reacţiile presei romăneşti, ale clasei politice şi, in general, ale societăţii noastre - sunt tot atătea fapte din care se pot extrage căteva adevăruri mai mult sau mai puţin dureroase:


1) Italia e văzută de pe malurile Dămboviţei ca o ţară mult mai avansată decăt Romănia pe poteca modernităţii. La o adică, italienii trec drept occidentali pentru noi, cei din Est. De aici tendinţa de a le imprumuta spiritul critic, discernămăntul, refuzul generalizării pripite şi, mai ales, al gestului izvorăt din emoţii de moment. A fost insă suficientă diversiunea Mailat, bine regizată şi bine intreţinută de presa italiană, pentru ca toată această imagine a societăţii din Peninsulă să se facă ţăndări. Supusă unui reflex pavlovian, societatea italiană a inghiţit pe nemestecate tot ce i-a livrat presa, care, la răndu-i, a inghiţit pe nemestecate tot ce i-au livrat autorităţile. In consecinţă, doar pe baza celor susţinute de autorităţi, un cetăţean a fost declarat violator, criminal şi jefuitor, intr-un cuvănt un monstru. Nici vorbă de prezumţia de nevinovăţie, de dreptul la o judecată corectă, de minima verificare a faptelor, pentru a vedea dacă sunt sau nu adevărate. O reacţie care nu deosebeşte societatea italiană de azi de una tribală. In astfel de imprejurări revine elitei - intelectuale, politice, gazetăreşti să intervină pentru a reaminti populaţiei existenţa standardelor moderne. In Italia, de-a lungul intregii afaceri, nu s-a auzit o voce in stare să atragă atenţia că unui om, fie el şi unul acuzat de crimă, i se incalcă drepturile cele mai elementare. Mult mai important, societatea italiană a purces rapid la generalizări grosolane, identificănd pe Romulus Mailat cu etnia rromă şi etnia rromă cu intregul popor romăn. De aici acuzaţii xenofobe, etichetări absurde, gen, romănii sunt criminali, cărora nu li s-a dat nici o replică din partea elitei. Ce ne spune aceasta? Că intr-un moment de criză, o societate cu pretenţii de a fi modernă, civilizată se poate intoarce rapid la primitivism, la barbarie. Criza declanşată de infracţiunile romănilor nu e una majoră, in stare să clatine serios confortul occidental. Ce se va intămpla dacă Europa va fi zguduită de o criză economică majoră. Intoarsă la primitivism, societatea europeană va uita rapid toate valorile umaniste cu care ne se măndreşte acum?!


2) Romănii din Italia sunt, de la 1 ianuarie 2007, cetăţeni europeni. Sub acest semn ei sunt aceiaşi ca şi italienii. Şi cu toate acestea, pe parcursul crizei nu s-a vorbit o clipă de cetăţeni comunitari, ci de romăni. Italienii au uitat că romănii sunt, inainte de toate, ca şi ei, cetăţeni europeni. Prezenţa romănilor in Italia, justificată de calitatea de cetăţeni europeni, a fost imediat percepută ca o intruziune. In locul unei inăspriri a legilor, in aşa fel incăt romănii să fie sancţionaţi in calitate de locuitori ai Italiei europene, s-a dat un Decret-Lege prin care romănii sunt expulzaţi. Literatura inchinată Uniunii Europene, nu prea deosebită in clişee de cea dedicată Lagărului de democraţie populară, face mare caz de desfiinţarea graniţelor, de existenţa unei familii europene. Criza a arătat că la nivelul populaţiei această conştiinţă nu există. In doi timpi şi trei mişcări, italienii şi-au reamintit că sunt italieni şi că romănii sunt romăni. Adevărul dureros care a ieşit la iveală: Măreaţa construcţie europeană e una artificială, la nivelul politicienilor. La nivelul maselor ea nu există.


3) De 17 ani, in Romănia se face mare caz de integrarea rromilor. Politicieni, jurnalişti evită să folosească pănă şi cuvăntul ţigan, considerăndu-l drept rasist. Criza a arătat insă că aceste atitudini nu exprimă o mutaţie la nivelul conştiinţei. In continuare, nu numai cetăţenii simpli, dar şi elita nutresc o ostilitate faţă de rromi. Prima grijă a elitei de la noi a fost de a se delimita rapid de rromi, punănd un accent deosebit pe faptul că autorii infracţiunilor nu sunt romăni, ci rromi. Aceeaşi poziţie s-a inregistrat şi in cazul Romulus Mailat. Dacă acesta ar fi fost romăn, mai mult ca sigur politicienii şi jurnaliştii de la noi i-ar fi acordat prezumţia de nevinovăţie. Fiind insă rrom l-au considerat capabil de ororile de care e acuzat. Sunt căteva adevăruri dureroase la care ar trebui să medităm. Dar cine are timp de meditaţii intr-o Romănie a permanentului scandal politic?!

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Căteva adevăruri dureroase
50 comentarii
ala
Domnule Cristoiu , JOS PALARIA ! In sfarsit un articol aproape impecabil ! Va felicit !
Imi permit cu aceasta ocazie sa va invit sa observati ca un articol limpede si construit echilibrat poate fi scris si fara a-l avea ca subiect pe "inamicul public nr. 1 " (al dumneavoastra) - Traian Basescu !
La cat mai multe articole bune , valoroase !
PS Pacat ca ocazia cu care l-ati ... Citeşte întreg comentariul
07/11/2007 21:13:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
stefy
punctul 1: presa italiana nu ar fi reusit mai nimic in actiunea de manipulare, daca nu ar fi fost ,,un orizont de asteptare", iar aceasta stare a fost creata de comportamentul romanilor; credeti ca daca in locul lui Mailat ar fi fost un norvegian, s-ar mai fi declansat acest scandal mediatic? avem o problema cu rromii pe care partial am exportat-o, am facut-o europeana, ce mai tura-vura, ne-am ... Citeşte întreg comentariul
07/11/2007 21:17:20 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ricochet
Carevasazica romanii preiau controlul primei pagini a ziarelor italiene prin sirul nesfarsit de infractiuni de o oroare greu de imaginat (sa ne amintim de crima cu umbrela infipta in ochi, de pilda), iar nea Ion (ca si el e om) ne explica in logica sa peltica de tigan gagestean ca italienii sunt adevaratii barbari, pentru ca refuza sa ne mai suporte.
Haida de.
07/11/2007 21:26:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
pralea
Dha, de ce zici matale ca trebe sa ne rezolve noua imaginea si poroblemele taman telectualii aia pa care ai mata cribda? stefy? ma ca care?
07/11/2007 21:43:27 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Tereza
Sa nu uitam ca cei care ne-au adus in situatia asta sunt incompetentii nostri cei de toate zilele, premierul, presedintele. si acum premierul pleaca in italia. sa ne faca de ras fata-in-fata cu italienii
07/11/2007 22:32:27 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Victor Ponta se află în Afganistan, unde vizitează trupele militare româneşti aflate în misiune. Şeful Guvernului a declarat, luni seara, înainte de a pleca în Afganistan, că doreşte să transmită militarilor români faptul că rolul lor în operaţiunile din Afganistan este apreciat de România, precum şi...
  • Omul de afaceri craiovean Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă - a fost condamnat, azi, de magistraţii Tribunalului Dolj, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare într-un dosar privind...
  • Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat de Tribunalul Alba în dosarul în care era judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia instanţei nu este definitivă.Magistraţii Tribunalului Alba au decis achitarea primarului municipiului Arad, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ponta, vizită la soldaţii români din Afganistan
Ponta, vizită la soldaţii români din Afganistan Victor Ponta se află în Afganistan, unde vizitează trupele militare româneşti aflate ... Citește articolul
Ponta i-a furat chifteaua lui Băsescu
Mai că aş pune pariu că pe agenda lui Traian Băsescu figura ca, după revenirea înfoiată de la ... Citește articolul
10 lucruri pe care trebuie să le ştii dacă rămâi fără loc de muncă
10 lucruri pe care trebuie să le ştii dacă rămâi fără loc de muncă Rata somajului a inregistrat multe variatii de inceputul anului, iar numarul somerilor a crescut ... Citește articolul
Doar 30% dintre români şi-ar face asigurare privată de sănătate
Doar 30% dintre români şi-ar face asigurare privată de sănătate 70% dintre români nu şi-ar face o asigurare de sănătate privată, din cauza lipsei banilor şi ... Citește articolul
Raport privitor la afecţiunile provocate de muşcătura de capuşă, pe masa premierului României
Raport privitor la afecţiunile provocate de muşcătura de capuşă, pe masa premierului României Ministerul Sănătăţii a prezentat  Premierului României un raport privind afecţiunile ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro Inainte de declansarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru ... Citește articolul
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI Premierul Victor Ponta a decis infiintarea unui comitet interministerial privind monitorizarea ... Citește articolul
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA Aproape toate publicatiile din SUA scriu pe prima pagina despre caderea puternica a actiunilor ... Citește articolul