Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o zi, în care era blocată jumătate din Calea Victoriei în aşteptarea “dispozitivului” de securitate al preşedintelui, un şofer a avut curajul să-i spună poliţistului care nu-l lăsa să circule: “Timpul este bani, trebuie să ajung la muncă”. Ştiţi ce a făcut atunci agentul? A scos caietul cu procese verbale şi a început să urle: “Bă, tu nu vezi că trece preşedintele, ţi s-a făcut de amendă?!”.
Fireşte că preşedintele nu este singurul obstacol în calea celor care doresc să ajungă la muncă pentru că bucureştenilor le este îngrădită circulaţia şi de maşinile de gunoi care ar trebui să lucreze noaptea sau de frecventele reparaţii la ţevile de gaz sau de apă. Ce să mai vorbim de reabilitarea liniilor de tramvai, de staţiile de metrou abandonate din Drumul Taberei ori de construcţia Pasajului Basarab, care a durat de trei ori mai mult decât cea a Pasajului Mărăşeşti, pe timpul lui Ceauşescu. Oare cât costă timpul pierdut?
Deşi e dificil de stabilit, Roland Berger a calculat că dificultăţile de deplasare din cele mai mari 30 de oraşe ale lumii produc pierderi anuale de 266 miliarde dolari. Din păcate însă, Bucureştiul nu este un oraş de top 30 şi ca atare nu se ştie cât costă timpul pierdut în trafic atunci când trece preşedintele. Dar cert este că se pierde mult, pentru că trăim într-un oraş prost proiectat şi defectuos organizat.
Cu alte cuvinte, deşi Bucureştiul e doar a şasea metropolă europeană, locuitorii săi sunt de două ori mai înghesuiţi decât londonezii sau berlinezii. În vreme ce Londra are o densitate a populaţiei de 4.761 de locuitori pe kilometrul pătrat, iar Berlinul una de 3.848 de locuitori/kmp, la Bucureşti densitatea e dublă: 8.510 locuitori/kmp. De regulă, oraşe cu o întindere de 230 de kmp, precum Frankfurt, Stuttgart sau Genova, au o treime din populaţia Bucureştiului şi spaţiul care le prisoseşte e ocupat de parcuri, stadioane, lacuri, muzee etc.
Să ne înţelegem bine însă, Bucureştiul nu e cel mai dens oraş din UE, înaintea sa sunt Parisul, Atena şi Barcelona. Dar chiar dacă are un număr triplu de locuitori pe kilometrul pătrat, marele Paris creează senzaţia că este ceva mai fluid decât cel mic. De ce? Pentru că are metrou între staţiile căruia distanţa se măsoară în sute de metri, nu în kilometri, şi RER. Ele sunt cele care au scos din uz, începând cu 1938, tramvaiul.
Iată cum alte autorităţi, din alte oraşe europene, încearcă să câştige timp, adică bani, însă viciile noastre nu se identifică doar la nivelul organizării. Principala problemă este că nu se porneşte de la fundamente când se elaborează legislaţia. Câtă vreme o lege nu este în măsură să suplinească diferenţa dintre nivelul de dezvoltare al conştiinţei şi cel al dezvoltării materiale e greşită. Strada asfaltată ieri e spartă cu picamerul azi pentru că cineva a uitat să pună ţevile. Acesta e un exemplu care arată că legile sunt făcute să nu comensureze costurile. De aceea e bine să-l priviţi cu suspiciune pe preşedinte când spune că legea e norma morală pentru că în multe cazuri, în România, legea e doar normă, nu şi morală, deoarece nu conţine principii etice.
