Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gerard Depardieu s-a supărat ca Cyrano de Bergerac pe sat după ce noul regim socialist din Franţa a decis să taxeze cu 75% veniturile mai mari de un milion de euro. Mai întâi, că tot veni vorba de sat, şi-a mutat rezidenţa într-un cătun belgian de la graniţa cu Franţa. Apoi, interpretul lui Rasputin din filmul omonim din 2011 a acceptat invitaţia megastarului TV Vladimir Putin şi a fost cadorisit cu paşaport rusesc, alegându-se astfel nu doar cu protecţia Kremlinului, ci şi cu cota unică de 15% din Federaţia Rusă.
Autorităţile de la Paris l-au făcut în toate felurile, de la “evazionist” la “nepatriot” şi “penibil”. La care Depardieu a răspuns că a renunţat la cetăţenia franceză pentru că, în Franţa, “succesul, talentul şi creativitatea sunt pedepsite”. Pozând într-un soi de supererou al individualismului antreprenorial, hăituit de prigoana etatistă şi coborât parcă din romanele lui Ayn Rand. Dar cum discursul de tip Ayn Rand, rusoaică emigrantă antistalinistă, nu prea are priză la Moscova, odată ajuns în Rusia, Depardieu a schimbat placa şi a spus că “adoră cultura rusă”. Ba chiar că tatăl său, Rene Maxime, era comunist şi asculta Radio Moscova.
Tovarăşul Gerard Maximovici Depardiev nu înţelege că promiscuitatea cu statul începe sub formă de amor, dar se termină cu un viol. Evident că suprataxarea veniturilor mari este şi imorală, şi păguboasă. Dar Depardieu ignoră faptul că averea acumulată de el este compusă în proporţie covârşitoare din bani publici, respectiv confiscaţi de stat de la contribuabilii francezi.
Nici măcar cinematografia rusă nu se bucură de atâtea subvenţii şi privilegii din partea statului precum cea franceză. Ceea ce, logic, încurajează turnarea de superproducţii extrem de costisitoare, care, pe seama subvenţiilor, nu se sinchisesc că nu-şi recuperează nici măcar cheltuielile din vânzarea de bilete de cinema. Dintre cele mai importante 10 filme franţuzeşti realizate în 2012, unul singur a reuşit să-şi acopere costurile şi să rămână şi cu un oarecare profit.
Potrivit producătorului Vincent Maraval, citat de Le Monde, din acest motiv, atunci când joacă în filme franţuzeşti, actorii de prim rang din Hexagon au onorarii care merg de la 500.000 la două milioane de euro, în timp ce, pentru producţii realizate la Hollywood, aceleaşi staruri încasează între 50.000 şi 200.000 de euro. Pe lângă subvenţii directe de la bugetele centrale şi regionale, cineaştii francezi beneficiază de împrumuturi fără dobândă din partea unei agenţii specializate a statului, precum şi de finanţare obligatorie prin lege din partea televiziunilor. Concluzia a fost trasă de cunoscutul economist american Tyler Cowen încă din 1998: cele mai fecunde perioade ale cinematografului francez au fost cele în care statul nu a intervenit deloc. Subvenţiile şi protecţionismul faţă de filmele străine nu au făcut decât să ucidă dinamismul cineaştilor francezi.
