Ce nu ştie reputatul Stiglitz!

Venit în România pentru a onora un forum de dezbatere pe problemele Europei Centrale şi de Est, reputatul economist american (de origine austriacă) Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, fost prim-vicepreşedinte al Băncii Mondiale, a lansat, printre multe alte pilde şi aprecieri de interes, sentinţa fără echivoc: "Creaţi-vă bănci proprii!".

Bănci proprii - pentru ieşire din criză, pentru dezvoltare economică şi societală în general! Şi, am adăuga noi, pentru evitarea extincţiei identitare româneşti, proces rapid şi deja atât de înaintat încât apare fără întoarcere!

Mesajul dlui Stiglitz face parte din cele de simplu bun-simţ economic, dacă nu de bun-simţ în general. Şi izvorăşte din întreaga experienţă istorică. Astfel că nu trebuia să vină un domn Stiglitz, chiar dacă premiat Nobel, ca să aflăm despre nevoia exprimată de un asemenea mesaj. Oricum însă, a sunat tunător mesajul venind de la un om de reputaţia lui Stiglitz şi într-un moment de criză economică şi financiară profundă. Criză în care băncile sunt una dintre cheile ieşirii, după ce au fost placa turnantă a intrării.

Şi, fără multe alte variaţiuni pe aceeaşi temă, mesajul a căzut ca fulgerul şi tunetul pe o ţară rămasă fără bănci proprii, după ce a fost obligată să le cedeze capitalului străin pe cele pe care le mai avea, într-o prosteală antinaţională, antiidentitară şi antieconomică despre virtuţile privatizării şi globalizării, cântate de globalizatori spre a-i dezarma complet pe globalizaţi.

Cum dracului se face că, în ciuda globalizării, globalizatorii îşi păstrează şi băncile, şi identitatea, în timp ce globalizaţii rămân fără nimic al lor şi fără identitate, precum ţările bananiere, producătoare sau nu de banane, din perioada imperiilor coloniale!

Nu există măcar vreun exemplu de ţară în lume, din istoria mai îndepărtată sau din cea a ultimelor decenii, care să fi constituit un succes economic fără să fi avut bănci proprii puternice, care să susţină capitalul industrial propriu în competiţia internaţională şi care să contribuie la finanţarea pentru dezvoltarea ţării, treabă ce este evident a capitalului autohton!

Nu există măcar vreun exemplu de ţară în lume, din istoria mai îndepărtată sau din cea a ultimelor decenii, în care capitalul privat sau public să fi realizat o expansiune în afara graniţelor proprii, fără a avea în spate bănci proprii care să manifeste ele însele interese conjugate în această direcţie. Nu există dezvoltare fără bănci proprii.

Nu există expansiune pe alte pieţe fără bănci proprii. Nu poţi globaliza pe nimeni fără concursul unor bănci proprii. De aceea, globalizatorii îşi păstrează bănci proprii. De aceea, băncile sunt printre primele instrumente de care globalizatorii îi deposedează pe viitorii globalizaţi. Fără bănci proprii nu poţi fi decât globalizat, bătaia de joc a băncilor care te-au globalizat!

Blestemaţi să fie cei din România care au delegitimat capitalul bancar românesc, prin devalizări de bănci de stat şi falimentări montate de bănci private, şi mai ales cei care au vândut către străini ceea ce mai rămăsese, lăsând, din inconştienţă, din interes sau pur şi simplu din trădare de neam şi ţară, România fără bănci româneşti şi, ca urmare, la cheremul unor bănci străine care-şi pot bate joc cum vor de toată lumea: stat, bancă centrală, populaţie, firme româneşti mai mari sau mai mici.

Dar, mă rog, admiţând prin absurd că mesajul reputatului Stiglitz ar fi impresionat atât de mult încât s-ar trece la fapte, cine ar urma să ia practic totul de la început înfiinţând bănci proprii şi apoi obligând, pentru a le acorda acestora o şansă, întregul angrenaj de stat (societăţi care au mai rămas româneşti, precum şi toată administraţia publică) să lucreze cu respectivele bănci, şi nu cu altele?! Cine? Cei care au vândut străi-nilor şi ceea ce mai rămăsese din băncile româneşti?! Cine?

Cei care nu ştiu ce să mai facă pentru a intra în voie băncilor străine până-n punctul absurd al punerii contribuabilului român, prin propria îndatorare externă, să le finanţeze expansiunea, după ce rămăseseră fără finanţare din partea acţionarilor lor străini?! Şi asta pentru ce?! Doar pentru a le permite acestora să-l înlănţuiască mereu mai strâns exact pe cel care le plăteşte, anume contribuabilul român! Sunt lucruri specifice României, pe care reputatul Stiglitz probabil nu le ştie!

Nu mai rămâne decât ca aceia care mai speră la ceva să se învoiască cu ei înşişi că, de fapt, nu mai este nimic de făcut. România este - în spaţiul diversităţii europene şi mondiale - o specie pe cale de extincţie.