Ce urmăresc americanii în România
Foto: Cristian Marcu
Însă lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând, WikiLeaks nu are toate telegramele diplomatice. Apoi, conform documentelor citate a proveni de la Ambasada de la Bucuresti, chiar şi preşedintele României cunoaşte masiva prezenţă a CIA pe teritoriul naţional şi sugera o intrare în joc mai consistentă a FBI. Ceea ce înseamnă că există un uriaş aparat de verificare a informaţiilor diplomaţilor americani, cu instrumente bine unse, iar comunicările CIA către Centrală se fac pe alte canale. Apoi, aşa-zisele bârfe provin din contacte mai mult sau mai puţin sistematice, iar politicienii de top, înalţii funcţionari guvernamentali şi jurnaliştii care au ceva de spus SUA sunt încondeiaţi şi pentru valorificarea ulterioară.
Această „punere în valoare” a surselor de informaţii care se oferă de bunăvoie nu este exclus să se facă apoi bine direcţionat. De exemplu, cum să scape americanii de sub observaţie un politician tânăr şi de perspectivă care spune despre propriul coleg de partid că este strâns legat de Gazprom şi care le oferă şi alte indicii politice? Adică, CIA şi serviciile de informaţii ale Pentagonului au la îndemână marfă proaspătă şi brută bună de şlefuit, recrutat, cumpărat, închiriat sau de exploatat „în orb”. De altfel, influenţarea demnitarilor în favoarea intereselor americane este reliefată ca o sarcină de serviciu dintr-o telegramă care viza „ţintirea” ministrului de Externe, Adrian Cioroianu. Comportamentul diplomaţilor americani este unul în ton cu propriile interese, că doar şi ei sunt evaluaţi acasă, la Washington, în funcţie de ce informaţii pot să „stoarcă”, în funcţie de ce legături îşi fac şi ce putere de influenţă au, în funcţie de ce parteneriate politico-economice şi militare promovează şi definitivează.
Că doar şi diplomaţii SUA, luaţi în parte, îşi doresc, fiecare, câte-o promovare, poate chiar la sediul Departamentului de Stat sau la Casa Albă ori câte-o poziţie mai bună pe la vreo ambasadă americană de prima mână, precum Paris, Londra, Sydney, Beijing, Bruxelles etc. Având în vedere astfel de lucruri, este puţin probabil ca într-o telegramă către Washington diplomaţii americani să fi prins faptul că militarul SUA care a produs accidentul în care a murit muzicianul Teo Peter şi căruia nu i s-a luat alcoolemia era apropiat ambasadorului de la acea vreme, că militarul respectiv făcuse turul mai multor baruri şi băuse destul. Probabil că o telegramă despre acest accident nu a fost scrisă niciodată în care să se spună că militarul SUA nu putea fi încadrat nici ca personal diplomatic şi nici ca militar staţionat sau în tranzit, conform Tratatului NATO-SOFA.
Aceste lucruri au fost aflate, tot ce-i posibil, de Washington de la cei trei agenţi FBI prezenţi la Bucureşti pentru a investiga împrejurările. Datorită WikiLeaks, SUA reuşesc să facă o evaluare reală a ambasadei lor de la Bucureşti. „Revizia” mecanismelor diplomatice, eventual a clişeelor încetăţenite la Bucureşti, poate genera concluzii relevante ale analiştilor SUA de la Washington sau de la Bucureşti, dar neştiuţi de ambasadă şi care urmăresc atent ritmul „News Alert” şi consecinţele sale în toate planurile: şi ale politicii domestice, şi ale intereselor aliaţilor şi adversarilor, şi ale activităţii diplomaţilor americani în condiţii „de avarie”.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

