Ce urmăresc americanii în România

Însă lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând, WikiLeaks nu are toate telegramele diplomatice. Apoi, conform documentelor citate a proveni de la Ambasada de la Bu­curesti, chiar şi preşedintele României cunoaşte masiva prezenţă a CIA pe teritoriul naţional şi sugera o intrare în joc mai consistentă a FBI. Ceea ce înseamnă că există un uriaş aparat de verificare a informaţiilor diplomaţilor americani, cu instrumente bine unse, iar co­municările CIA către Centrală se fac pe alte canale. Apoi, aşa-zisele bârfe provin din contacte mai mult sau mai puţin sistematice, iar politicie­nii de top, înalţii funcţionari gu­vernamentali şi jurnaliştii care au ceva de spus SUA sunt încondeiaţi şi pentru valorificarea ulterioară.

Aceas­tă „punere în valoare” a sur­selor de informaţii care se oferă de bunăvoie nu este exclus să se facă apoi bine direcţionat. De exemplu, cum să scape americanii de sub observaţie un politician tânăr şi de perspectivă care spune despre propriul coleg de partid că este strâns legat de Gazprom şi care le oferă şi alte indicii po­litice? Adică, CIA şi serviciile de in­formaţii ale Pentagonului au la îndemână marfă proaspătă şi brută bu­nă de şlefuit, recrutat, cum­părat, închiriat sau de exploatat „în orb”. De altfel, influen­ţarea demnitarilor în fa­voarea intereselor america­ne este re­liefată ca o sarcină de serviciu dintr-o telegramă care viza „ţin­ti­rea” mi­nis­trului de Externe, Adrian Cio­­roianu. Comportamentul diplo­ma­ţilor americani este unul în ton cu pro­priile interese, că doar şi ei sunt eva­luaţi acasă, la Washington, în func­ţie de ce informaţii pot să „stoar­că”, în funcţie de ce legături îşi fac şi ce pu­tere de influenţă au, în funcţie de ce parteneriate politico-economice şi militare promovează şi definiti­vea­ză.

Că doar şi diplomaţii SUA, luaţi în parte, îşi doresc, fiecare, câte-o pro­mo­­vare, poate chiar la sediul Departa­mentului de Stat sau la Casa Albă ori câte-o poziţie mai bună pe la vreo am­basadă americană de prima mână, pre­cum Paris, Londra, Sydney, Beijing, Bruxelles etc. Având în vedere astfel de lucruri, este puţin pro­­babil ca într-o telegramă către Washington diplomaţii americani să fi prins faptul că militarul SUA care a produs accidentul în care a murit muzicianul Teo Peter şi căruia nu i s-a luat alcoolemia era apropiat amba­sa­­dorului de la acea vreme, că militarul respectiv făcuse turul mai multor baruri şi băuse destul. Probabil că o telegramă despre acest accident nu a fost scrisă niciodată în care să se spună că mi­litarul SUA nu putea fi în­cadrat nici ca personal diplomatic şi nici ca militar staţionat sau în tranzit, conform Tratatului NATO-SOFA.

Aceste lucruri au fost afla­te, tot ce-i posibil, de Washington de la cei trei agenţi FBI prezenţi la Bucureşti pentru a investiga împrejurările. Da­torită WikiLeaks, SUA reu­şesc să facă o eva­luare reală a am­basadei lor de la Bu­cureşti. „Revizia” me­canismelor di­plomatice, eventual a cli­şee­lor în­ce­tăţenite la Bucureşti, poate ge­nera concluzii relevante ale ana­­liş­tilor SUA de la Washington sau de la Bu­cu­reşti, dar neştiuţi de am­basadă şi care urmăresc atent ritmul „News Alert” şi consecinţele sale în toate pla­nurile: şi ale politicii domesti­ce, şi ale intereselor aliaţilor şi ad­ver­sa­rilor, şi ale activităţii diplo­maţilor americani în condiţii „de avarie”.